x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Roberta Anastase: Opoziţia cere negocierea interesului naţional

Roberta Anastase: Opoziţia cere negocierea interesului naţional

10 Noi 2010   •   00:00

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, astăzi, că prin solicitarea de demitere a sa din funcţie Opoziţia cere de fapt o negociere a interesului naţional şi a arătat că nu persoana sa este importantă, aceasta fiind doar un pretext.



Întrebată în legătură cu faptul că opoziţia solicită în continuare demisia sa din funcţia de preşedinte al Camerei, Roberta Anastase a precizat: "Opoziţia de fapt şi de drept cere o negociere a interesului naţional".

"Nu persoana Roberta Anastase este importantă, e doar un pretext şi nimic mai mult decât atât", a adăugat Anastase, potrivit Mediafax.

Ea a spus că moratoriul cerut de şeful statului nu presupune ca opoziţia să pună condiţii. "Moratoriile nu presupun să pui condiţii. Moratoriile, dacă ai o minimă informaţie, ştii că se fac pentru o perioadă de timp, este o îngheţare a unor conflicte şi reluarea lor după ce obiectivele naţionale sunt îndeplinite", a spus Roberta Anastase.

Anastase a precizat că se întreabă "când este corect, de exemplu, Crin Antonescu: în momentul în care îl numeşte pe Mihai Voicu înlocuitorul de drept al lui ca preşedinte al PNL sau când acuză fraudarea pensiilor".

"Fraudarea pensiilor aşa cum consideră dumnealui (Crin Antonescu - n.r.) dacă a fost făcută a fost făcută de un singur om, de Mihai Voicu, secretarul responsabil de numărarea voturilor puterii. E un dublu limbaj care de fapt ascunde un demers politicianist în defavoarea interesului ţării. Nu preşedintele Camerei Deputaţilor numără voturile şi asta o ştie orice parlamentar chiar dacă are o prezenţă de 1%", a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Întrebată dacă Sulfina Barbu ar putea-o înlocui la şefia Camerei Deputaţilor, Anastase a precizat că sulfina Barbu a spus foarte clar că nu s-a pus această problemă în niciun moment.

"Cred că a fost destul de clară şi colega mea Sulfina Barbu, eu ce să mai comentez? Sulfina a spus foarte clar că nu s-a pus această problemă în niciun moment", a mai afirmat aceasta.

Anastase a adăugat că este convinsă că există o şansă de deblocare a situaţiei din Camera Deputaţilor, având în vedere că săptămâna trecută toţi liderii grupurilor parlamentare au fost de acord să semneze un protocol care viza buna funcţionare a Camerei.

×
Subiecte în articol: observator