x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Siguranţa din închisori va fi afectată de concediul neplătit

Siguranţa din închisori va fi afectată de concediul neplătit

13 Noi 2009   •   00:00

Sindicaliştii lucrătorilor din penitenciare dezaprobă măsura concediului fără plată şi spun că zilele libere neplătite vor însemna reducerea siguranţei în penitenciarele româneşti, angajaţii avertizând asupra faptului că în sistemul penitenciar este declanşat conflictul de muncă la nivel naţional.



Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) îşi exprimă dezacordul faţă de "încercările disperate ale Guvernului României de a ascunde rezultatele dezastruoase ale unei guvernări eşuate prin măsuri radicale şi inoportune, care riscă să pună în pericol siguranţă publică şi echilibrul social", potrivit unui comunicat comun al celor două organizaţii sindicale remis vineri.

Sindicaliştii susţin că aceste zile libere fără plată vor însemna de fapt reducerea siguranţei în penitenciarele româneşti şi că, în condiţiile în care se preconizează o reducere cu 20% a personalului în serviciu pentru perioada noiembrie - decembrie şi suspendarea concediilor de odihnă plătite, vulnerabilizarea va avea efecte şi asupra siguranţei personalului. "Pentru sistemul penitenciar măsură de obligare la concediu fără plată a salariaţilor presupune implicit concedierea deţinuţilor sau speranţa că aceştia «vor stă cuminţi» chiar dacă nu vor fi păziţi. Un singur factor poate contribui la aplicarea măsurii şi anume faptul că şi colegii din Poliţie vor fi concediaţi, iar numărul de infractori prinşi va fi în scădere", susţin sindicaliştii.

Angajaţii din penitenciare atrag atenţia asupra faptului că Administraţia Penitenciarelor este "incapabilă să plătească" orele suplimentare, fiind aproximativ 220.000 de ore suplimentare neplătite efectuate din cauza lipsei de personal. "Multe alte drepturi ale personalului din penitenciare se transformă constant în restanţe fără perspectivă plătii. Echipamentul este obligatoriu să fie purtat dar nu şi acordat. Sentinţele executorii se reeşalonează. Marea majoritate a salariaţilor se mulţumesc cu speranţa de a obţine măcar câteva zile de concediu (plătite) pe anul în curs", spun sindicaliştii.

Aceştia arată că măsura concediului fără plată este obligatorie şi sunt nemulţumiţi că s-a preferat aceasta deşi au propus alte cinci soluţii alternative care însă nu au fost luate în considerare. "Consiliile SNLP şi FSANP se vor întruni în vederea adoptării unor decizii luând în considerare şi faptul că în sistemul penitenciar este deja în plină desfăşurare un conflict de muncă la nivel naţional", spun sindicaliştii.

×
Subiecte în articol: observator