Verdictul Tribunalului Bucureşti privind eliberarea lui Sile Pietroi şi a celor opt membri ai grupării, pe care conform anchetatorilor o conduce, a stîrnit reacţii puternice. Procurorul de caz crede că în România e mai bine să fii hoţ, poliţiştii care au lucrat la caz 24 de ore din 24 sînt şocaţi şi chiar cîţiva judecători s-au arătat miraţi. Toată lumea aşteaptă motivarea hotărîrii Tribunalului, dar şi verdictul final din recurs!
Tribunalul Bucureşti, Secţia 1 Penală a respins cererea parchetului de emitere a mandatelor de arestare preventivă în cazul "clanului" Pietroi. Motivarea era cît pe ce să fie dată încă de ieri, dar pînă la urmă mai avem de aşteptat, deoarece nu a fost terminată redactarea ei. Viciu de procedură pare să fie unul dintre motivele eliberării, potrivit apărătorilor învinuiţilor din dosar. Recursul Parchetului împotriva acestei hotărîri va fi şi el argumentat în funcţie de motivarea instanţei.
REACŢIA PROCURORULUI. "Cu legile din România şi cu o astfel de judecată, mai bine îmi dau demisia şi mă fac hoţ. Că oricum sunt sigur mai inteligent ca ei! Şi chiar dacă o să fiu prins, o să fiu pus liber de instanţă", ne-a declarat procurorul de caz, Maximilian Bălăşescu, joi seară imediat după aflarea verdictului dat de judecător. "Au muncit degeaba peste 100 de oameni. La dosar am avut tot ceea ce era nevoie pentru a proba acuzaţiile şi pericolul. Judecătorul a suspendat de patru ori şedinţa de judecată, cîte 15 minute, apoi a trecut la audieri care au durat patru ore. Păi ce fel de audieri au fost, că eu am audiat o zi întreagă?!", ne-a declarat supărat anchetatorul. "Judecătoarea a spus în sala de şedinţă că vrea să iasă liniştită la pensie. Că mai are puţin. Păi, pentru alţi patru din grupare, printre care Udilă, unul dintre fraţii lui Pietroi, şi Ivancică, care se sustrag urmăririi penale, şi am depus probe în acest sens, precum şi dovezi că încearcă să influenţeze martori şi părţi vătămate (există interceptări telefonice din care rezultă clar asta), şi am cerut emiterea de mandate de arestare în lipsă, judecătorul a dispus disjungerea. N-a dat mandate, a amînat pentru săptămîna viitoare. Adică eu s-alerg după hoţi săptămîna viitoare, cînd vrea judecătorul!".
"Avînd în vedere volumul mare de acte, chiar am atenţionat instanţa să analizeze şi ultimele interceptări, din chiar dimineaţa percheziţiei la domiciliul lui Vasile Fierbîntu. Acesta şi-a sunat avocatul pentru a-i spune să se prezinte mai repede la domiciliu. "Uite, bă, la astă! Cine se crede el să meargă la mine acasă?!". Oricum din convorbire reieşea că Sile Pietroi ar avea el ac de cojocul meu!". Întrebat dacă bănuieşte vreun tip de influenţă politică asupra cazului, avînd în vedere faptul că s-a vorbit mult despre o oarecare "colaborare" interlopi-politicieni, pentru campania electorală, procurorul de caz ne-a răspuns tot cu o întrebare: "Eu ştiu?". El a precizat că va formula recurs împotriva verdictului Tribunalului.
EFECTE. Mai mulţi specialişti care au lucrat la această investigaţie, monitorizînd suspecţii aproape 24 de ore din 24, au fost de-a dreptul şocaţi de lăsarea în libertate a celor nouă persoane, în frunte cu Sile Pietroi. Unora li se pare că trăiesc un SF (science-fiction). Cîţiva judecători întrebaţi evită să comenteze, însă mărturisesc că aşteaptă cu nerăbdare motivarea şi evoluţia cazului. Alţi magistraţi, de pe altă poziţie, spun cu părere de rău că nu e prima oară cînd se întîmplă chestiuni de genul acesta. De exemplu, scurgerile de informaţii dinspre "elemente" ale autorităţii judiciare către suspecţi datează de vreme îndelungată. Chestiune constatată şi pe vremea cînd procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era magistratul Ilie Botoş. Şi pe vremea aceea procurorii au fost nevoiţi "să evite" zonele suspectate de "trădare", ca să-i spunem aşa, de "coalizare cu hoţul". Şi în cazul Pietroi s-a amînat cît de mult s-a putut extinderea aparatului de investigaţie şi intervenţie. Surse bine informate ne-au precizat că deja sunt ştiute căile şi persoanele din instituţii publice care "au ajutat" gruparea condusă de Sile Pietroi şi că deja s-ar face investigaţii şi în acest sens. A-i afla cine sunt devine doar o problemă de timp, iar a-i dovedi implicaţi rămîne o chestiune care ţine de probe.
Capturat ca-n filme şi... eliberat
Povestea vizibilă a lui Sile Pietroi şi a clanului său a început miercuri, cînd poliţiştii şi procurorii bucureşteni, sprijiniţi de servicii secrete, au ridicat, printr-o acţiune în forţă 16 persoane căutate pentru infracţiuni cu violenţă, în urma a 25 de percheziţii făcute la diverse locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, respectiv comunele Glina, Căţelu şi Pantelimon. Dumitru Fierbîntu, alias Sile Pietroi – capul reţelei, este acuzat de mai multe infracţiuni cu violenţă, printre care tîlhărie, lipsire de libertate, tentativă de omor calificat, loviri şi ultraj contra bunelor moravuri. În acest caz s-au făcut 60 de interceptări telefonice, toate cu autorizaţie de la judecător. Deşi iniţial scăpase poliţiştilor, Sile Pietroi a fost capturat miercuri noaptea lîngă o baltă privată de peşte din comuna Putineiu, judeţul Giurgiu. Asupra lui avea două arme, una cu gaz, una cu bile, 1.500 de euro, 40 milioane de lei şi multe cartele telefonice, toate noi.AUDIO
Pregătirea acţiunii
"Îi luăm p-aştia?"
"Să-l bat să-l înnebunesc?"
"Da' să dai bine! Hai că vin acum!"
Bătaia
"Lasă-l bă! Stai cuminte! E maşina noastră, eşti nebun?"
Explicaţii
"Ce-ai făcut mă? Era mai mulţi?"
Aplanarea conflictului
"Spune-le la ăia să dea banii"
- click pentru a asulta discuiile telefonice interceptate de Poliţia Capitalei

La început, totul era roz, lapte şi miere, ciocolată cu dragoste. Pacea şi liniştea din familia cu trandafiri la fereşti (!) au fost tulburate de miscarearezistenta.jpgvizitele nocturne pe la casele altora, lucru pentru care, în ceasul al 12-lea, tata Geoană şi-a pus cenuşă în cap şi şi-a cerut scuze.
Meteorologii au emis, astăzi, o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, polei şi intensificări de vânt. Aceasta este valabilă în intervalul 10 februarie, ora 15:00 - 11 februarie, ora 20:00 şi vizează jumătatea de sud a ţării.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au solicitat avizul Parlamentului pentru extinderea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, în dosarul în care aceasta este învinuită în legătură cu organizarea Zilei Tineretului. UPDATE: Şeful DNA i-a solicitat procurorului general al României să declanşeze procedura de ridicare a imunităţii parlamentare într-un nou dosar al Monicăi Iacob Ridzi
Corneliu Popovici a fost eliberat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Turismului, prin decizie a premierului Emil Boc.
Continuăm astăzi cu cea de-a treia parte a rezultatelor anchetei Jurnalului Naţional privind opiniile tinerilor născuţi în şi după 1989 despre comunism.


Bucuresti
















