12:46
Duminica
21 martie 2010
Bucuresti
MIN 9°C
MAX 18°C
Cauta
Ştiri pe scurt
5 decembrie 2009
 
5/12/2009
 
1255 vizite
NOI DECESE DE GRIPĂ
Alte două decese şi 109 cazuri noi de gripă pandemică A/H1N1 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore la nivel naţional. Cele două persoane care au decedat aveau şi alte boli asociate. Numărul total al deceselor au ajuns până ieri la opt, iar al îmbolnăvirilor la 3.660, informează Ministerul Sănătăţii. Astfel, din cele 109 cazuri noi de gripă, cele mai multe sunt din Bucureşti, Bacău, Dâmboviţa şi Botoşani.

PROIECTE IT ÎN SĂNĂTATE
Ministerul Comunicaţiilor a selectat spre finanţare 13 proiecte IT în domeniul sănătăţii. Acestea ar putea primi fonduri europeane nerambursabile în sumă de 32 milioane de lei. Cele 13 proiecte au fost selectate dintr-un număr de 38, valoarea totală a acestora ridicându-se la 139,3 milioane de lei, din care suma solicitată nerambursabilă a fost de 116,7 milioane de lei. "Proiectele de e-sănătate trebuie să contribuie la accesul cetăţenilor la servicii de sănătate de calitate, prelucrarea şi schimbul de informaţii medicale, servicii integrate de sănătate şi colaborare inter-profesională", arată Ministerul Comunicaţiilor.

MOAŞTE LA LICEU
Moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae vor fi duse, astăzi, la Paraclisul Liceului Ortodox din Zalău, care poartă numele acestui sfânt. Racla va fi expusă pentru închinare în unitatea de învăţământ la ora 18:00, când va fi oficiată o slujbă de priveghere, deschisă publicului, iar credincioşii vor putea să se roage în faţa raclei timp de trei zile, acţiunea fiind realizată de conducerea liceului şi de Episcopia Ortodoxă a Sălajului. Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Ortodoxe a Sălajului, Gabriel Gârdan, a declarat că moaştele sunt aduse Treznea - Sălaj, biserica de acolo şi un lăcaş de cult din Bucureşti fiind singurele unde se păstrează moaşte ale Sfântului Nicolae.

TÂRG DE SFĂNTUL NICOLAE
Muzeul Ţăranului Român îşi deschide porţile pentru a-l întâmpina pe... Moş Nicolae. Până mâine, 6 decembrie, copiii de toate vârstele, părinţii şi bunicii sunt aşteptaţi într-un loc plin de magie. Un loc unde românii se simt acasă... Meşteresc, vând şi se tocmesc: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari şi iconari. Duminică, la Clubul Ţăranului, va avea loc "O poveste cu umbre", o piesă de teatru pentru copii, susţinută de trupa Tropăiele. Aşadar, Muzeul Ţăranului ne invită la o lume a poveştilor plină de tradiţie şi voie bună. (A. A.)

REBUS-RECORD
Premieră pentru împătimiţii integramelor şi careurilor de cuvinte. Aceştia au avut ocazia să rezolve unul dintre cele mai mari rebusuri din lume: 16 metri pătraţi, informează antena3.ro. Uriaşul puzzle conţine peste 25.000 de cuvinte şi a fost realizat de un mureşean care doreşte să intre în Cartea Recordurilor. Oamenii au avut nevoie de o scară pentru a-l putea completa. Tema rebusului nu a fost aleasă la întâmplare. Alexandru Toth a creat uriaşul puzzle pentru a marca o zi cu semnificaţie deosebită: 1 Decembrie, ziua mondială împotriva HIV-SIDA.

MESAJ PENTRU POLITICIENI
Preşedintele interimar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Lidia Bărbulescu, a refuzat ieri să comenteze refuzul preşedintelui Băsescu de a o numi şef al instanţei supreme. Lidia Bărbulescu a spus că are satisfacţia propunerii de numire a colegilor săi care o cunosc, adăugând că părerea oamenilor politici nu o interesează. "Părerea oamenilor politici, oricare ar fi ei, nu mă interesează", a declarat Lidia Bărbulescu. CSM a desemnat-o, la 22 octombrie, cu majoritate de voturi, pe Lidia Bărbulescu pentru funcţia de preşedinte al ICCJ, numirea trebuind făcută de şeful statului.

CARNEA SE SCUMPEŞTE
Carnea va fi mai scumpă cu până la 25%, din cauza lipsei ajutoarelor de stat pentru agricultură în 2010, anunţă producătorii. "În condiţiile în care nu se va da subvenţia de la stat, aproape toţi producătorii vor intra în faliment", a declarat Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, specificând totodată că scumpirile nu vor avea loc acum, ci începând cu lunile martie-aprilie ale anului viitor. Crescătorii de păsări, ovine sau vite ameninţă şi ei cu scumpiri.

 
ACUM IN JURNALUL.RO

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]

Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.

banner_300x90.jpg

De ce? De plăcere! Cum? Cu pasiune. De unde? De sus. Fotografie aeriană profesională. Un job frumos, dar dificil. V-aţi putea întreba care este definiţia fotografiei aeriene, drept urmare e bine să aflaţi că aceasta este totalitatea imaginilor surprinse de o cameră foto aflată într-un punct de staţie superior, însă niciodată de pe o structură construită.

WEB CAM

Muntele Mic - Hotel Sebeş

Sighişoara

Piata Presei Libere

Bacău

Piata Victoriei

Câmpina

Piata Romana

Olimp - Popasul Pescarilor

Caracal

Cluj Napoca

Baile Homorod

Piata Revolutiei

Craiova

1 Mai - Turda

Galaţi - Faleza Dunării

Str. Turda

Gara de Nord

Cabana Bâlea

Iaşi - Palatul Culturii

Pipera/Barbu Văcărescu

Borsa

Otopeni - Piata Primariei

Antena1 - DN1

Otopeni - Parcul Central

Borşa - Zapp

Otopeni - DN 1

Busteni - Kalinderu

Reşiţa

Herastrau

Sinaia

Busteni - Kalinderu II

Buşteni Snowpark

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Cavnic

Valea Arieşului

Tg Jiu - Poarta Sărutului

Harghita Bai

Tg Jiu - Masa Tăcerii

Muntele Mic

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Pasul Tihuta

Poiana Braşov - Postavaru

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Poiana Braşov - Zapp

Predeal Telescaun

Predeal

Rânca Teleschi M1

Semenic

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sinaia - Valea Dorului

Straja - Platoul Soarelui

Straja Teleschi 1

Straja - Teleschi 5

Suior

Vatra Dornei



vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
18°C
Senin
757 mmHg
Vant
4 km/h V-SV

Prognoza Meteo
Duminica
9  18
Pres.
11  18
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif




cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP