x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stresul trimite tot mai mulţi români la psiholog

Stresul trimite tot mai mulţi români la psiholog

de Gabriela Antoniu    |    29 Apr 2010   •   00:00
Stresul trimite tot mai mulţi români la psiholog
Sursa foto: /Thinkstock

Numărul persoanelor care necesită terapie din cauza stresului este în creştere, unii ajungând să facă şi atacuri de panică din această cauză, a declarat ieri psihologul Bogdana Bursuc, la un seminar organizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti.



Psihologul susţine că majoritatea celor care vin la terapie acuză stări de irascibilitate, că se enervează mult mai uşor sau plâng din senin. Totodată, persoanele stresate au dificultăţi atunci când încearcă să adoarmă, pentru că nu-şi pot opri mintea să nu se mai gândească la ce s-a întâmplat peste zi sau la ce urmează să se întâmple ziua următoare. "Unii, din cauza surescitării, ajung la atacuri de panică. Aceste atacuri, netratate, se pot complica, persoanele ajungând să nu mai suporte mersul cu mijloace de transport în comun sau să stea în spaţii deschise şi aglomerate", a spus psihologul, citat de Mediafax.

Bogdana Bursuc a precizat că o altă problemă a persoanelor stresate constă în dureri de cap, stomac sau spate, fără a exista o cauzalitate, analizele de laborator neindicând vreo afecţiune. "De multe ori, aceste dureri sunt pe fond de stres. Puţini sunt însă cei care îşi dau seama de acest lucru", a explicat specialistul. Ea a mai precizat că în cazul oamenilor stresaţi scade randamentul la muncă, acest lucru întâmplându-se într-un interval destul de scurt de timp, respectiv una-două luni. "Aceşti oameni nu se mai concentrează. Sunt doar o prezenţă şi atât", a explicat psihologul.

Bogdana Bursuc a mai spus că cele mai afectate sunt persoanele care au între 30 şi 40 de ani, pentru că acestea au, de obicei, şi familie, presiunea exercitată asupra lor fiind dublă. Psihologul recomandă persoanelor stresate să nu pună presiune asupra lor, să prioritizeze lucrurile care trebuie făcute, să nu pună presiune nici pe ceilalţi şi să nu aibă aşteptări mari de la ei, să ia o pauză la fiecare două ore, dar nu pentru ţigară.

Specialistul mai recomandă ca oamenii stresaţi să încerce să facă zilnic ceva pentru confortul personal, să accepte şi să aibă curajul să-şi exprime limitele şi, foarte important, să înveţe să spună "nu" atunci când se simt depăşiţi de situaţie.

Reprezentantul Inspecţiei Muncii, Dantes Barbu, prezent la seminar, a spus însă că legislaţia românească nu prevede stresul ca fiind factor de risc, astfel că acesta nu poate fi cuantificat la locul de muncă, iar angajatorul nu poate fi sancţionat. "Stresul nu e declarat risc profesional în România şi din această cauză nici nu există statistici, nefiind un risc declarat oficial. Ştim că există, dar nu putem lua măsuri pentru asta", a adăugat Dantes Bratu.

×
Subiecte în articol: observator