x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ţară, ţară, vrem ostaşi!

Ţară, ţară, vrem ostaşi!

10 Aug 2010   •   00:00
Ţară, ţară, vrem ostaşi!
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul Naţional

Specialiştii din Ministerul Apărării Naţionale au elaborat şi un proiect de lege prin care se doreşte atragerea de voluntari care să poată fi mobilizaţi în situaţii de criză sau de război.

Conform proiectului, rezerviştii voluntari vor încheia un contract pe o perioadă determinată cu Ministerul Apărării Naţionale. Primul contract ar urma să aibă o durată de 4 ani iar următoarele de câte 3 ani. Posturile, soldaţi, gradaţi subofiţeri şi ofiţeri, vor putea fi ocupate atât femei cât şi bărbaţi. Proiectul de lege nu specifică limite de vârstă, dar probabil că vor fi aceleaşi ca ale celorlalţi soldaţi şi gradaţi, adică de la 18 la 45 de ani.

Rezerviştii voluntari ar urma să fie plătiţi ca şi ceilalţi angajaţi în poziţii similare din cadrul MApN. Un soldat va primi 1.000 de lei pe lună, un subofiţer în jur de 1.500 de lei iar un locotenent cam 1.700 de lei. Rezerviştii ar urma să primească aceste drepturi băneşti doar pentru perioadele în care participă la misiuni sau la instruire. În restul timpului, când nu se află la unitatea militară, rezerviştii ar urma să primească o indemnizaţie lunară de 30% din soldă.

Cei interesaţi îşi pot păstra serviciul, însă când sunt chemaţi la unitate, contractele de muncă cu alţi angajatori vor fi suspendate. Pentru a intra în vigoare, proiectul are nevoie de avizul CSAT.
antena3.ro

×
Subiecte în articol: observator mapn