x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tokes cere demisia a trei aleşi în conducerea Eparhiei reformate

Tokes cere demisia a trei aleşi în conducerea Eparhiei reformate

02 Noi 2010   •   00:00

Fostul episcop reformat Tokes Laszlo, vicepreşedinte al Parlamentului European, a adresat astăzi, într-o conferinţă de presă la Oradea, un apel la demisie către trei noi aleşi în cadrul Eparhiei reformate de pe lângă Piatra Craiului, consideraţi "oportunişti".



"Cazurile cele mai şocante" menţionate de Tokes sunt deputatul UDMR Varga Attila, care a fost ales prim curator eparhial în locul lui Kovacs Zoltan, apoi deputatul UDMR Seres Denes, care a fost ales juristconsult în protopopiatul Zalău, precum şi Sandor Nagy, protopop de Carei şi membru al CJ Satu Mare, considerat şi "turnător al Securităţii" de către fostul episcop reformat, preşedinte al Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT).

Parlamentarilor li se reproşează faptul că s-au aflat la Congresul UDMR 'de partea cealaltă' şi au aplaudat cuvântarea lui Adrian Năstase împotriva autonomiei maghiarilor din România.

"Este inacceptabil să pătrundă în Biserica reformată, care poate fi simbolizată cu numele Timişoarei, spiritul de oportunism politic reprezentat prin parlamentarii Varga Attila şi Seres Denes şi gaşca lor", a spus Tokes, potrivit Agerpres.

Fostul episcop a adăugat că în Biserica reformată a Timişoarei şi a Oradiei nu este admis să se producă astfel de situaţii, deoarece enoriaşii trebuie să fie fideli 'spiritului de schimbare a regimului, de reînnoire morală a Bisericii'.

Tokes a ţinut să adreseze persoanelor vizate un apel la demisionarea lor din poziţiile în care au fost alese săptămâna trecută. Dacă aceştia nu vor să se retragă de voie bună, ar fi legal să se facă recurs în timpul săptămânii în curs, iar în cazul în care nu se vor întâmpla aceste lucruri, se impune, potrivit lui Tokes, ca Adunarea generală să revizuiască procesul de alegeri, mai ales hotărârile nelegale ale comisiei de alegeri.

"Această ultimă soluţie are însă foarte mici şanse deoarece chiar membrii acestei adunări au fost cei care i-au ales pe cei în cauză", a evidenţiat Tokes.

El a subliniat că nu doreşte să ducă o politică anti-UDMR în general, ci se ridică împotriva prezenţei politice a UDMR în viaţa Bisericii şi, mai ales, împotriva nomenclaturii UDMR. Fostul episcop a amintit şi faptul că persoane din conducerea UDMR Bihor au participat, recent, înainte de alegerile eparhiale de săptămâna trecută, la inaugurarea unei capele în localitatea Ineu de Criş, motiv pentru aceştia să îşi facă propagandă politică lăudându-se cu contribuţiile lor la construirea capelei. 'Aceşti bani nu aparţin Consiliului Judeţean, ci sunt banii contribuabililor din care vor să ne cumpere voturile, atât pe plan politic, cât şi la alegerile bisericeşti,' a precizat Tokes.

Fostul episcop a precizat că, mai ales în judeţul Bihor, există 'o grupare UDMR tip etno-business' care 'abuzează, în mod flagrant, de voturile alegătorilor şi printr-o dominanţă unică, politică, doreşte să exproprieze reprezentarea comunităţii maghiare', intervenind chiar în viaţa bisericilor, a Bisericii reformate, în special.

'Critica mea este selectivă privind UDMR. Eu nu am nicio problemă cu membrii UDMR, nici cu membrii fostului partid comunist, în general, ci numai cu nomenclaturiştii care profită în mod necinstit de poziţiile lor şi reprezintă mai mult interesele majorităţii, ale Bucureştilor, în loc să reprezinte interesele noastre specifice către Bucureşti, către majoritatea românească', a mai declarat Tokes.

×
Subiecte în articol: observator