01:14
Miercuri
17 martie 2010
Bucuresti
MIN 2°C
MAX 10°C
Cauta
Trafic cu ovule, la o clinică din Bucureşti: Trei persoane reţinute, iar două nu pot părăsi ţara
Un număr de 28 de persoane au fost aduse cu mandat pentru a fi audiate de procurorii DIICOT, în noaptea de duminică spre luni, în cadrul anchetei privind traficul de ovule. Până în prezent au fost reţinute trei persoane, în cazul altor două fiind dispusă interdicţia de a părăsi ţara.
 
20/07/2009 (Actualizat 09:25)
 
1355 vizite


Este vorba despre patronul clinicii Saabyc, fiul acestuia şi angajata care se ocupa de relaţiile cu clienţii. În prezent firma este sigilată, din sediul ei fiind ridicate mai multe documente, unităţi de calculator, precum şi sume de bani, în valoare de 200.000 de euro. Procurorii au pus de asemenea sechestru pe două maşini de lux care aparţineau patronilor clinicii. Alte 28 de persoane au interdicţia de a părăsi Bucureştiul.

Acţiunea pentru identificarea membrilor reţelei care acţiona pe linia traficului de ovule s-a desfăşurat în Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind efectuate patru descinderi la care au participat luptători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Membrii reţelei racolau cupluri din străinătate care nu puteau avea copii şi le aduceau în România, scrie Mediafax. Aici, racolau alte persoane care donau ovule pentru fertilizarea în vitro, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Potrivit directorului Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, clinica funcţiona fără autorizaţie. Nu este prima dată când clinica Sabyc este implicată într-un asemenea scandal. Această clinică a făcut obiectul unui scandal în Israel, în anul 2002, când rabinul-şef a luat atitudine în privinţa fertilizării evreicelor cu ovule străine.

Ministerul Sănătăţii a depus o sesizare la Parchetul Capitalei încă din 2005. Însă, doctorul Miron Harry, patronul Centrului Medical Sabyc, a negat atunci orice implicare a clinicii în traficul de embrioni umani.

În urma celor patru descinderi au fost ridicate documente, calculatoare, dar şi peste 130.000 de euro. Din cele 28 de persoane aduse cu mandat pentru audieri, trei au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar alte două, interdicţie de a părăsi ţara.

Potrivit surselor citate, în reţea erau implicaţi şi cetăţeni israelieni. De asemenea, doctorul - o femeie - are naţionalitate israeliană şi cetăţenie poloneză, potrivit aceloraşi surse. Ancheta în acest caz este coordonată de procurorii DIICOT.

UPDATE. Lamborghini Gallardo şi 200.000 de euro, confiscate în cadrul anchetei

Procurorii DIICOT au confiscat suma de 200.000 de euro găsită la clinica particulară precum şi un un autoturism Lamborghini Gallardo aparţinând fiului patronului clinicii. Banii confiscaţi reprezintă sumele oferite de femei din Israel venite la această clinică particulară pentru fertilizare in vitro, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax. (V.A.)

 
1. Clinica GENESIS
de ionut | 20/07/2009 13:26:01
Recomand ca cercetarile cu privire la clinicile particulare de fertilizare in vitro sa continue si la GENESIS acolo unde in momentul de fata activeaza doi fosti colaboratori ai clinicii SABYC si anume dr.Mioara Matei si dr. Feldberg.Acestia au lucrat la SABYC pana in anul 2006.Eu personal am avut de-a face cu dansii si am fost dezamagit de metodologia de lucru si de deontologia profesionala ( ZERO ).La ce ma refer?...In lipsa unor analize concrete dansii ne tot recomandau mie si sotiei sa apelam la fertilizarea in vitro , asta in urma unei asa zise consultatii ( cateva intrebari banale ) iar la sfarsit fara niciun scrupul au solicitat o suma de bani deloc de neglijat fara a ne da bon fiscal de parca eram in targ.Daca cineva a mai avut de-a face cu dansii va rog sa postati.Poate mi s-a intamplat numai mie,dar ma indoiesc....
ACUM IN JURNALUL.RO

Lucrările de reabilitare a Centrului Istoric al Capitalei n-au fost terminate nici până-n ziua de azi. Au fost începute în 2006 şi urmau a fi finalizate în 2008. În plan erau 14 străzi, însă în patru ani s-a intervenit doar pe patru artere, însă nici aceste lucrări n-au fost autorizate, fiind făcute prost. Contractul dintre municipalitate şi firma spaniolă SEDESA a fost reziliat în 2009. Pentru acest proiect au fost puse la bătaie 30 de milioane de euro. Urmează o licitaţie pentru care Primăria Capitalei mai dă peste 3,5 milioane de euro pentru atribuirea unui contract de consultanţă şi supervizare.

PE ACEEASI TEMA:
+ Manelizarea României prin uitarea şi îngroparea culturii
15 MAR 10 / Mişcarea de rezistenţă

Traian Băsescu şi Victor Ponta au avut înaintea consultărilor de la Cotroceni un schimb de replici, preşedintele PSD afirmând că nu îl are alături pe Crin Antonescu să-i spună ce să facă. În replică, şeful statului i-a răspuns că ar fi putut să-l ia pe Adrian Năstase.

Am obosit să tot fiu păcălită, înşelată de stat şi de instituţiile lui, să stau tot timpul în gardă, să mă uit chiorâş la orice om care mă abordează pe stradă, poate inofensiv, pentru că alţi zece, o sută, înaintea lui, mi-au făcut rău când eu credeam că îmi fac bine.

PE ACEEASI TEMA:
+ Am 21 de ani şi, ca hobby, adun frustrări
11 MAR 10 / Mişcarea de rezistenţă
+ Motive - De ce nu-mi place că sunt român
12 MAR 10 / Mişcarea de rezistenţă
+ Cultura a devenit asl, pls, limba a devenit lol, ke fak
15 MAR 10 / Mişcarea de rezistenţă
+ Dreptul de a fi revoltată, singurul care mi-a rămas
16 MAR 10 / Mişcarea de rezistenţă

banner_446x120-copy.jpg

Henriette Yvonne Stahl este cunoscută în lite­ratura română în primul rând prin destinul ei, deloc tipic pentru o femeie şi o scriitoare în perioada respectivă. A străbătut aproape un secol, a trăit două iubiri tulburătoare cu doi mari scriitori, a vrut să fie actriţă şi a făcut mici compromisuri şi a scris...

PE ACEEASI TEMA:
+ Henriette Yvonne Stahl, printre stele norocoase
15 MAR 10 / Biblioteca pentru toţi
WEB CAM

Muntele Mic - Hotel Sebeş

Piata Universitatii

Sighişoara

Piata Presei Libere

Bacău

Arieseni

Piata Victoriei

Câmpina

Azuga - Panorama Bucegi

Piata Romana

Olimp - Popasul Pescarilor

Azuga - Sorica

Caracal

Cluj Napoca

Baile Homorod

Piata Revolutiei

Craiova

1 Mai - Turda

Galaţi - Faleza Dunării

Str. Turda

Gara de Nord

Cabana Bâlea

Iaşi - Palatul Culturii

Pipera/Barbu Văcărescu

Borsa

Otopeni - Piata Primariei

Antena1 - DN1

Otopeni - Parcul Central

Borşa - Zapp

Otopeni - DN 1

Busteni - Kalinderu

Reşiţa

Herastrau

Busteni - Kalinderu II

Buşteni Snowpark

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Cavnic

Valea Arieşului

Tg Jiu - Poarta Sărutului

Harghita Bai

Tg Jiu - Masa Tăcerii

Muntele Mic

Parang

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Pasul Tihuta

Poiana Braşov - Postavaru

Poiana Braşov - Bradul

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Poiana Braşov - Zapp

Predeal Telescaun

Predeal

Rânca Teleschi M1

Semenic

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sinaia - Valea Dorului

Sovata

Straja Teleschi 1

Straja - Teleschi 5

Suior

Vatra Dornei



vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
2°C
Cer variabil
757 mmHg
Vant
5 km/h -

Prognoza Meteo
Miercuri
2  10
Pres.
Joi
-1  8
Pres.



cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

banner.gif

banner-shop.gif

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP