x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tuzla Fly In 2008 - Acrobaţii aviatice pe malul Mării Negre

Tuzla Fly In 2008 - Acrobaţii aviatice pe malul Mării Negre

de Raluca Grintescu    |    20 Aug 2008   •   00:00
Tuzla Fly In 2008 - Acrobaţii aviatice pe malul Mării Negre

Aerodromul Tuzla şi Catapulta Records îi invită pe toţi iubitorii zborului la 23-24 august pe terasa Laguna din Portul Mangalia la un eveniment aviatic şi muzical excepţional – Tuzla Fly In, 2008, aflat la a treia ediţie.



Aerodromul Tuzla şi Catapulta Records îi invită pe toţi iubitorii zborului la 23-24 august pe terasa Laguna din Portul Mangalia la un eveniment aviatic şi muzical excepţional – Tuzla Fly In, 2008, aflat la a treia ediţie.

INVITAŢI DE MARCĂ. Tuzla Fly In 2008 va avea în rolurile principale celebri acrobaţi ai aerului. Anul acesta, Regional Air Services va încînta publicul, începînd cu ora 16:00, cu un program spectaculos, care include formaţia franceză de acrobaţie Real Weber (REVA), avîndu-i ca piloţi pe Frederic Schwebel, Arnaud Moynet şi Xavier Fontaneau, echipa Iacărilor Acrobaţi, formată din Ioan Postolache şi Dan Ştefănescu, Lotul Naţional de Acrobaţie – Hawks of Romania – alcătuit din Cătălin Prunariu, Goger Attila, Rotaru George Florin şi Dobre Tone Mihai, campionul mondial –, lituanianul Jurgis Kairys şi campionul Zoltan Veres din Ungaria.

LA ÎNĂLŢIME. Începînd cu ora 19:00, cei de la Catapulta Records vor transforma plaja Laguna din Mangalia (zonă de survol şi acrobaţie a aeronavelor) în club în aer liber, iar pe scena Fly In, instalată chiar pe nisip, vor urca Timpuri Noi, Nightloosers şi Luna Amară. Pentru cei pasionaţi de aparate de zbor, organizatorii vor oferi publicului un "aero-bazar", o expoziţie statică, standuri pentru afaceri de aviaţie, paraşutism, o zonă de filmare dedicată aviaţiei şi, desigur, posibilitatea de a dialoga – tema propusă pentru discuţii de Aerodromul Tuzla anul acesta fiind "Extinderea nişei aerotaxi în România".

Ziua de 24 august se va încheia cu un Hangar Party în adevăratul sens al cuvîntului, diverşi DJ mixînd într-un decor nonconformist, între avioane. Chiar şi cei care cunosc mai puţin Litoralul pot participa: Tuzla se află la numai 15 minute de Constanţa (la ieşirea din Eforie Sud).

Regional Air Services, organizatoarea evenimentului, este o companie full service în aviaţia particulară (sampling, aerotaxi, şcoală de pilotaj, brevetare, monitorizare, agricultură, navetă pe platformele petroliere), deţinătoare a singurului aerodrom privat din România.
Vino aşadar pe 23-24 august la cea de-a treia ediţie Tuzla Fly In Mangalia şi descoperă plăcerea de a fi la înălţime.

Competiţii free style

Pentru iubitorii spectacolelor aviatice, vedeta Tuzla Fly In 2008 este din nou Jurgis Kairis, campion mondial la acrobaţie aeriană în competiţiile free style. Participarea lui Kairis este o şansă de a-l vedea în acţiune pe cel mai bun pilot al anului 2007, inventatorul unor noi manevre aviatice, evoluînd cu un avion construit special pentru el. Rivalitatea acestuia cu Zoltan Veres este totodată o promisiune că spectacolul va depăşi cu mult limitele convenţionalului. Între aceste demonstraţii, spectatorii pot aplauda parada aeronavelor Regional Air Services, formată din avioane de tip AN2, DA 20 (katana) şi DA 40, BN 2, Piper PA 34, Wilga şi Cessna 182 şi performanţele paraşutiştilor de la Aerodromul Tuzla, coordonaţi de instructorul Adrian Constandache.

×
Subiecte în articol: observator tuzla tuzla fly