x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Zilele Muzeului Ţăranului Român

Zilele Muzeului Ţăranului Român

de Luminita Ciobanu    |    09 Sep 2010   •   00:00
Zilele Muzeului Ţăranului Român

Expoziţii, târguri, lansări de carte, filme, muzică tradiţională şi numeroase alte surprize veţi găsi la Muzeul Ţăranului Român în perioada 10-19 septembrie, cu o ocazie specială: Zilele Muzeului Ţăranului.

Între 10 şi 14 septembrie meşterii iconari se adună la târg. Manifestarea se încheie în zi de mare sărbătoare: Înălţarea Sfintei Cruci. Nu vor lipsi nici atelierele de pictat icoane pe sticlă şi pe lemn pentru copii, în fiecare zi de târg de la ora 11:00. O expoziţie aparte este cea de Cruci de piatră, deschisă la MŢR între 10 şi 30 septembrie. Cu desenul sculptat, zgâriat sau doar pictat, apoi văruite pe de-a-ntregul ori năpădite de muşchi, lăstăriş sau uitare, crucile din piatră străjuiesc locurile unde au fost ridicate poate de mai bine de o sută de ani. Le veţi întâlni mai cu seamă pe drumul vinului, care merge mână în mână cu cel al crucilor meşterite de pietrari pe înălţimile dealurilor Istriţa, Tohani sau Ciortea, la învecinarea unor vechi cariere de piatră cu podgoriile, la răspântii, între vii sau în cimitire rarisime. Acestea sunt doar câteva repere, însă surprizele care le-au fost rezervate celor care vor călca pragul Muzeului Ţăranului Român sunt numeroase.

×
Subiecte în articol: observator