x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Atenţie la ochelarii din supermarket!

Atenţie la ochelarii din supermarket!

de Magda Colgiu    |    09 Noi 2010   •   00:00
Atenţie la ochelarii din supermarket!
Sursa foto: /THINKSTOCK

Medicul oftalmolog Ruxandra Simionescu, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, precizează cititorilor Jurnalului de Sănătate de ce ar trebui să evite achiziţionarea ochelarilor de vedere din pieţe sau din supermarketuri.

CÂND ŞI CUM
În ultimul timp, tot mai multă lume cumpără ochelari de vedere fără un consult medical oftalmologic. Ochelarii de vedere de la tarabă sau din supermarket câştigă teren din cauza preţului mult mai mic, comparativ cu cel practicat de firmele de specialitate. Pe termen scurt, probabil faceţi o economie, însă pe termen lung, ar putea să vă coste sănătatea ochilor. Din păcate, spun specialiştii, aceşti ochelari nu se comapară cu cei făcuţi la comandă, pe baza unei prescripţii medicale.

"Expresia suntem prea săraci să cumpărăm lucruri ieftine" se potriveşte la fix în această situaţie. Nu doar din punct de vedere financiar, ci şi din punct de vedere medical. Pentru că pacienţii care folosesc astfel de ochelari trebuie să ştie că ei au fost concepuţi doar pentru rezolvarea pe termen scurt a problemelor de vedere. De exemplu, am uitat ochelarii de vedere acasă şi fără ei nu pot semna un contract important. Pentru că nu vreau să ratez acest contract, cumpăr rapid o pereche de ochelari dintr-un supermarket. Apoi, am uitat de ei.

DE CE UN CONSULT OFTALMOLOGIC
Un control oftalmologic poate dezvălui nu doar deficienţele de vedere, ci şi alte afecţiuni conexe. Consultul constă în evaluarea acuităţii vizuale cu şi fără corecţie, măsurarea tensiunii intraoculare, precum şi examinarea fundului de ochi şi a structurilor oculare cu ajutorul biomicroscopului. Una dintre cele mai importante afecţiuni este glaucomul, boală care în cea mai mare parte a cazurilor nu doare. Şi un glaucom netratat la timp poate conduce la orbire, precizează medicul Ruxandra Simionescu.

Majoritatea persoanelor care îşi cumpără ochelari fără consult medical, verificând doar dacă văd mai bine cu ei, suferă de prezbiopie. "Prezbiopia este un proces normal în cadrul îmbătrânirii. O dată cu înaintarea în vârstă, de obicei după 40-45 de ani, cristalinul îşi pierde din elasticitate. De asemenea, muşchii ce susţin cristalinul sunt şi ei afectaţi. Aceste două schimbări scad capacitatea de acomodare în special pentru vederea la apropiere. Principalul simptom al prezbiopiei este vederea neclară în special în distingerea obiectelor apropiate, motiv pentru care persoanele afectate au tendinţa de a îndepărta obiectele."

Medicul avertizează că acest proces fiziologic avansează în timp, astfel că ochelarii trebuie schimbaţi periodic. Prin urmare, nu se face nici o economie. Dacă persoana ce are deficienţe de vedere merge la un consult oftalmologic, medicul anticipează procesul de degradare şi recomandă ochelarii potriviţi în acest sens, evitând o supra sau o subcorectare a defectului.

Mai trebuie să ştim că aceşti ochelari sunt confecţionaţi după un tipar ce presupune o singură distanţă pupilară. "Un medic oftalmolog sau un optician va ţine cont în realizarea perechilor de ochelari de orice amănunt, inclusiv de distanţa pupilară.

DEZAVANTAJE
Dacă însă lentilele sunt cumpărate de la colţul străzii, există riscul ca distanţa pupilară să nu se potrivească oricărui pacient. Este adevărat că, în cazul în care diferenţa de distanţă pupilară este foarte mare, pacientul nu vede prin ochelari şi, prin urmare, nu îi cumpără. Dar e posibil ca diferenţa dintre distanţa pupilară a pacientului şi cea a ochelarului să fie de aproximativ doi-trei milimetri, situaţie în care persoana poate vedea. Totuşi, în timp, perioada depinde de la pacient la pacient, vor apărea: dureri de cap, ameţeli, senzaţia de ceaţă şi chiar vedere dublă etc.

O altă problemă a ochelarilor achiziţionaţi din supermarketuri este că ei sunt confecţionaţi special cu aceeaşi dioptrie la ambii ochi.
"Or, numeroase persoane suferă de anizometropie, adică au diferenţe de dioptrii între ochiul stâng şi cel drept. Prin urmare, deşi senzaţia iniţială este că problemele de vedere s-au rezolvat prin purtatul acestor ochelari, rezolvarea este doar temporară şi deci iluzorie", mai afirmă medicul Ruxandra Simionescu.

CE ESTE DP?
Distanţa pupilară sau interpupilara DP în reţeta oftalmologică este distanţa între centrul pupilei ochiului stâng şi centrul pupilei ochiului drept exprimată în milimetri. Medicul este cel care poate să măsoare această distanţă şi în funcţie de aceasta prescrie reţeta pentru ochelari.

Mic dicţionar
n) Oftalmolog - medic specializat în tratarea ochilor. Poate prescrie medicamente, poate
efectua operaţii şi poate rezolva orice probleme ce ţin de ochi.
n) Oftalomologia - ştiinţa care studiază fiziologia şi patologia ochiului.
n) Optician - persoană care face, repară sau vinde instrumente optice.

×
Subiecte în articol: oftalmologie