"Mă numesc Vârtopeanu Andrei Christian. Am 3 ani şi 7 luni. Povestea mea este foarte lungă şi stufoasă pentru vârsta pe care o am. Fizic, sunt un copil ca oricare altul, dar... Şi acest «dar» este foarte mare. Dar să încep cu... începutul.

M-am născut la 35 de săptămâni, la Maternitatea Giuleşti, şi la naştere am avut doar 950 de grame. Eram mic de tot, dar am respirat singurel şi aveam toate şansele ca, după un timp de stat la incubator («dospitor» cum îi spunea mami), să mă fac mare şi să plec acasă la cei care mă iubeau.

La 5 zile de când am devenit fericirea familiei mele, mami şi tati au primit vestea că am septicemie. Fusesem infectat în spital cu o bacterie cu nume ciudat - Klebsiella Pneumonae. 21 de zile a durat agonia mea şi a părinţilor mei. În timpul ăsta am făcut patru apnee şi, de teamă că mă vor pierde, mami şi tati mi-au dat primul botez. Ca o minune, după asta mi-am revenit, am început să cresc - greu, dar sigur, iar la 2 luni de când am văzut lumina zilei am mers acasă la cei dragi, unde am găsit multă speranţă, iubire şi dăruire din partea tuturor.

Am rămas însă cu sechele de pe urma acelor suferinţe.  Medicii i-au spus mamei că am encefalopatie cronică infantilă, retard psihomotor sever, epilepsie focală şi hipoplazie oftalmică. Ştiu că poate v-aţi speriat acum, dar să ştiţi că nu sunt o legumă. Sunt un copil vioi, vesel şi «iubăcios».

Părinţii mei au făcut până acum tot ce au putut pentru ca eu să fiu un băieţel absolut normal. Zilnic, de când m-au adus acasă, fac kinetoterapie, astfel că, la 9 luni, am reuşit să mă rostogolesc singur, la 1 an şi 6 luni am putut să stau în funduleţ, la 2 ani şi 9 luni am izbutit să mă ridic singurel în fund, la 3 ani şi 2 luni să stau puţin în poziţie verticală, iar acum muncesc din greu să realizez ce înseamnă această poziţie, ca să reuşesc să fac  primii paşi. Uf! A fost aşa un drum lung de parcurs..."

O ŞANSĂ
"Pe partea psihică sunt foarte mititel. Ştiu să zâmbesc şi chiar râd în hohote, am jocuri preferate, dar nu dau impresia că ştiu ce se întâmplă în jurul meu. Nu vorbesc şi nu comunic prea mult, dar mami ştie întotdeauna ce-mi trebuie şi când îmi trebuie.

Acum fac zilnic câte două terapii de recuperare - kinetoterapie şi terapie ocupaţională. Cel mai mare vis al meu e să ajung să fiu cândva independent. Visez să alerg cu copiii în parc, să mă joc fotbal în curtea blocului, să merg la grădiniţă şi să pot învăţa cântece şi poezii, dar cel mai mult îmi doresc să pot spune cu guriţa mea - «Te iubesc, mami!»

Părinţii şi bunicii mei sunt tot timpul cu mine şi ar face orice pentru ca eu să evoluez spre normalitate cât mai repede. Au căutat atât de mult o soluţie... Şi până la urmă, un nenea doctor din Germania le-a spus că ar putea să mă ajute să devin normal. Ceea ce trebuie să fac se numeşte autotransplant de celule stem. Nu prea ştiu eu ce înseamnă, dar mami şi-a pus toate speranţele în el. Am programare la 24 noiembrie să merg la clinica din Dusseldorf, ca să mă fac bine. Până anul ăsta am fost pe o listă de aşteptare, pentru că eram prea mic. Iar acum mi-au spus că mă primesc.

Şi acum... Acum intervine din nou acel «dar»... Când m-au pus pe lista de aşteptare, părinţilor mei li s-a spus că mi se va face transplant în zona lombară şi că acesta va costa 9.000 de euro. Numai ei ştiu cât s-au chinuit să strângă singuri banii... Acum, când am primit programarea pentru intervenţie, domnii doctori au decis că e mai bine ca autotransplantul să se facă direct în creier pentru că succesul intervenţiei ar fi mai mare. Decizia asta a mărit însă şi preţul. Acum trebuie să dăm 17.800 de euro.

Mami şi tati erau disperaţi. Ştiau că nu au cum să strângă singuri atâţia bani. Şi atunci au strigat. La oamenii cu inimă mare, care m-au ajutat. De la prieteni, de la cunoscuţi, dar mai ales de la oameni pe care nu-i cunosc, dar cărora le-a fost milă de suferinţa mea, am primit o mare parte din banii de care am nevoie. Acum mai am de strâns 2.500 de euro. Ştiu că pentru unii e puţin. Dar pentru mine înseamnă diferenţa dintre o viaţă de chin şi una de fericire. Mă puteţi ajuta să-i strâng?

Ajutor
Cei care vor să-l ajute pe Andrei să strângă banii necesari transplantului pot face o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la Unicredit Ţiriac Bank, sucursala Alexandria, pe numele mamei lui, Vârtopeanu Viorica Georgiana:

Cont LEI: RO 69 BACX 0000000198318000;

Cont EUR: RO 42 BACX 0000000198318001;

Pentru mai multe informaţii despre acest caz, puteţi suna la numărul de telefon 0766.536.844

Ajutor pentru Bogdan!
În urmă cu câteva luni, lui Bogdan, un tânăr de 28 de ani, i s-a descoperit un cavernom cuibărit în creier. Un fel de ghem de vase de sânge care produc pareze şi duc, în final, la moarte. Bogdan are nevoie de o operaţie în străinătate. Pentru cei care vor să-l ajute, în perioada 12 noiembrie-12 decembrie 2009, pot dona 2 euro trimiţând SMS la numărul de telefon 848, din reţelele Orange, Vodafone sau Cosmote.