x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate STROP DE SPERANŢĂ / Sânge pentru o viaţă!

STROP DE SPERANŢĂ / Sânge pentru o viaţă!

23 Ian 2009   •   00:00

O fetiţă de 11 ani dă o bătălie pe viaţă şi pe moarte. Diagnosticată cu aplazie medulară, Alexandra are nevoie de cantităţi mari de sânge AB pozitiv pentru a face faţă tratamentului început. Fiecare picătură de sânge e nepreţuită pentru acest copil. Să-i sărim în ajutor!

 

Alexandra suferă de aplazie medulară. Trupul ei slăbit după hepatită a cedat în faţa unei boli şi mai crunte. Familia Tudor din Râmnicu-Vâlcea a început acest an cu o mare suferinţă. Pe 2 ianuarie, după ce medicii au bănuit că fetiţa ar putea avea leucemie, părinţii fetiţei de 11 ani au aflat un diagnostic la fel de groaznic.

Copilul a început tratamentul, care a costat enorm, iar acum are nevoie urgent de sânge grupa AB pozitiv. "Fata are un cateter în gât şi urmează tratament cu Timoglobină, care costă 53 de milioane doza. Peste trei luni va reîncepe acest tratament", explică tatăl, Gheorghe Tudor, taximetrist în Râmnicu-Vâlcea. Prioritar în acest moment e ca Alexandra să facă rost de o rezervă cât mai mare de sânge, grupa AB pozitiv,  pentru ca tratamentul să dea rezultate. Donatorii sunt rugaţi să se prezinte fie la Spitalul nr. 2 din Râmnicu-Vâlcea, fie la Institutul de Hematologie Transfuzională (fost Dr. Felix), specificând că fac donaţia pentru Alexandra Mihaela Tudor. Părinţii fetiţei au deschis şi conturi pentru ca aceasta să poată beneficia de următoarea doză de Timoglobină, ce costă 53 de milioane de lei vechi. "Suntem oameni obişnuiţi. Tratamentele, boala, totul ne-a luat prin surprindere", spune tatăl fetiţei. Părinţii se gândesc cu groază la eventualitatea în care tratamentul nu va da rezultate, singura salvare a fetei fiind un transplant.

 

 

×
Subiecte în articol: pagina de suflete