Bucuresti
Antonia are 6 ani. Ar trebui să meargă la grădiniţă, dar ea nu mai poate spune poezii şi nici nu mai poate cânta. Nici măcar nu-şi poate striga părinţii. Ar trebui să se joace cu copiii în parc, dar ea nu a mai plecat din spital de luni bune.
Antonia are 6 ani. Ar trebui să meargă la grădiniţă, dar ea nu mai poate spune poezii şi nici nu mai poate cânta. Nici măcar nu-şi poate striga părinţii. Ar trebui să se joace cu copiii în parc, dar ea nu a mai plecat din spital de luni bune.
Când a venit pe lume, părinţii ei nu locuiau împreună. Mama era la Bucureşti, iar tatăl avea locul de muncă în Mangalia. Doru Vasile şi-a adus familia lângă el, la puţin timp după naşterea Antoniei. Au stat o perioadă cu chirie, dar veniturile modeste i-au obligat să se întoarcă în Bucureşti şi să locuiască o perioadă cu bunicii fetiţei, apoi din nou cu chirie.
PRIN SPITALE. La 2 ani, Antonia mergea la creşă pentru ca mama şi tatăl ei să poată lucra. "A fost un copil normal, a mai răcit, dar nimic grav", povesteşte mama. În 2006 starea sănătăţii ei s-a agravat brusc. Părinţii au dus-o de urgenţă la spital, dar organismul fragil al micuţei a cedat repede. A stat în comă şapte zile, iar pronosticul medicilor era rezervat. Dar Dumnezeu a făcut o minune şi micuţa şi-a revenit. "Au chinuit-o cu intubări şi detubări de vreo cinci ori. A rămas cu o dispnee, adică nu mai putea respira bine", îşi amintesc părinţii. După repetate analize, medicii au concluzionat că Antonia făcuse o meningoencefalită. "S-a vindecat, dar după aceea a trebuit să avem mare grijă cu ea, să nu se îmbolnăvească din nou", spune mama.
CHIN CU REPETIŢIE. La nici un an de la externarea din spital, Antonia a început să se plângă de dureri de încheieturi. Au fost medici care au vrut să-i dea tratament pentru reumatism... La 5 ani. Investigaţiile medicale au arătat însă un diagnostic mult mai grav – leucemie limfoblastică de tip B. Au început tratamentele agresive, care au dat peste cap oragnismul fetiţei, şi aşa nu prea puternic. În spital a făcut şi o hepatită medicamentoasă, din cauza căreia curele de citostatice nu au putut fi făcute tocmai "ca la carte". În august anul trecut, chiar de Sf. Maria, Antonia a intrat în stop cardio-respirator. Medicii s-au chinuit să o ţină în viaţă, dar preţul a fost o traheostomă – o gaură în gât, care acum o ajută să respire. Acum Antonia nu mai poate nici să spună ce vrea. "Ea vorbeşte, dar nu se aude... Nici măcar nasul nu şi-l mai suflă ca toţi copii, o aspir eu prin canula de la gât. E tristă că nici măcar pe noi nu ne mai poate striga", povesteşte mama.
DE CE? Antonia nu înţelege mare lucru din ce i se întâmplă. "Îi e greu să accepte că nu mai are voie să mănânce mâncarea preferată, dulciuri, că nu se mai poate juca afară. Nu înţelege de ce e nevoie să îndure atâtea sute de înţepături în vene, de ce în loc să îşi petreacă Crăciunul acasă a trebuit să stea în spital, de ce în loc de codiţele împletite acum e cheală", spune mama. Dar îndură cu stoicism, ca un om mare. Îşi vede uneori mama plângând, atunci când ea strânge din dinţi şi îi lasă pe medici să-şi facă treaba. Şi mama îi repetă la nesfârşit că totul va fi bine şi că durerea va trece.
ŞANSA LA VIAŢÅ. Din păcate, Antonia are nevoie de mai mult decât îi poate oferi un spital din România. Părinţii au găsit câteva clinici specializate în laringo-plastii şi reconstrucţii de corzi vocale în Franţa. Dar prioritatea lor acum este vindecarea leucemiei. Cu sprijinul unei fundaţii din Italia, familia a găsit o clinică din Genoa care a acceptat să îi facă fetiţei un transplant de măduvă. Antonia trebuie să plece cât mai repede pentru a i se efectua primele investigaţii şi tratamente înainte de transplant. Numai acestea costă însă aproape 25.000 de euro. "Deocamdată nu ne-au spus un preţ exact pentru transplant, pentru că trebuie să îi facă întâi analizele, ca să vadă de ce are nevoie. Dar ne-au avertizat că va fi în jurul sumei de 100.000 de euro", spune naşa fetiţei, Liliana Pintilie.
Orice ajutor contează
- CONT RON: RO78 RZBR 00000 6001 0038198
- CONT USD:RO02 RZBR 00000 6001 0038208
- CONT EURO: RO40 RZBR 00000 6001 0038203
Au trecut patru luni de când Stelian Caşcaval a fost omorât pe trecerea de pietoni de un şofer grăbit. De atunci, familia sa încearcă să lupte cu un sistem birocratic, croit pe modelul pânzei de paianjen, pentru a i se face dreptate. Timp de patru luni ancheta a stagnat, deoarece nu a fost finalizat raportul de necropsie.
Săptămâna premergătoare comemorării dramaticelor evenimente din 19-20 martie 1990 de la Tîrgu-Mureş s-a transformat într-un prilej pentru diverşi nechemaţi, vorbitori de serviciu pe la diverse televiziuni, să-şi dea cu părerea şi, ceea ce e mai rău, de continuarea unui şir de mizerabile manipulări, interne şi internaţionale, care de două decenii urmăresc culpabilizarea exclusivă a românilor pentru ce s-a întâmplat atunci.
Acum vreo doi ani, am găsit întâmplător pe o terasă din Sibiu un fost deportat în Transnistria, ţigan corturar. M-a dus în comunitatea lui şi a rezultat un reportaj halucinant despre cei duşi cu forţa din ordinul mareşalului Ion Antonescu peste Bug. Mi-au relatat inclusiv despre cazuri de canibalism la care se ajunsese din cauza foametei. Săptămâna trecută am ajuns iarăşi printre ţiganii din satele judeţului Sibiu.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]
