x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 14 ani de la CPUN

14 ani de la CPUN

21 Apr 2004   •   00:00

Fosti fesenisti, liberali, taranisti, fosti detinuti politici si reprezentanti ai minoritatilor s-au adunat ieri in sala din Dealul Mitropoliei pentru a marca 14 ani de la infiintarea Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN).

Desi nu au fost prezenti toti cei 269 de fosti membri ai CPUN, majoritatea liderilor politici de la inceputul anilor ’90 au venit la aniversare: presedintele Ion Iliescu, fostul presedinte liberal Radu Campeanu, fostul lider taranist Ion Diaconescu, fostul vicepresedinte al CPUN Cazimir Ionescu etc. Generalul Cico Dumitrescu, fost membru al CPUN si acum consilier in cadrul Administratiei Prezidentiale, il intampina pe fiecare nou venit si ii dadea insigna de cepeunist. Presedintele Iliescu s-a imbratisat cu toti fostii colegi pe care i-a gasit pe hol, inclusiv cu ex-vicepresedintele Consiliului Radu Campeanu. Liderii de atunci s-au si retras pentru cateva momente in fostul birou al presedintelui CPUN, pentru a mai depana amintiri, placute sau nu, de pe acele vremuri. Singur, Ion Diaconescu a sesizat prompt schimbarile. La iesire s-a uitat lung la ciorchinele de ziariste care asteptau la usa si a remarcat: „Domnisoarele nu erau pe vremea CPUN!" Daca unii au avut senzatia ca vin la o intalnire de depanat amintiri, altii s-au pregatit pentru adevarate socuri. „Am venit sa iau un dus rece", a marturisit vicepresedintele PD Radu Berceanu, care a povestit apoi ca si anul trecut i-a spus presedintelui Iliescu ca nu credea ca, dupa 13 ani de la Revolutie, il va gasi tot pe el la Cotroceni. Berceanu a mai explicat si cum a ajuns in CPUN: „La Revolutie la Craiova am fost printre primii. Am venit apoi la Bucuresti sa reprezint judetul", a povestit liderul democrat.

Scoala de democratie

La prezidiul salii de sedinte s-au asezat fostii lideri cepeunisti: Ion Iliescu, Radu Campeanu, Cazimir Ionescu, Ion Manzatu si Kiraly Karoly. Seful statului si-a amintit ca sedintele CPUN, transmise la televizor, erau privite „cu sufletul la gura" de toti romanii, „nu pentru spectacol, ci pentru a cunoste schimbarile din societate". Iliescu a spus ca acest Consiliu, care a reunit, pe langa FSN, reprezentantii a 30 de partide, a reprezentat „o fila de istorie zbuciumata", dar care a reusit sa atenueze violenta strazii. „CPUN a fost o supapa de dezamorsare a tensiunilor si a violentei din strada", dar si o scoala de democratie pentru politicieni si cetateni, a declarat Iliescu, precizand si ca CPUN ar fi putut face mult mai mult daca „nu si-ar fi pierdut timpul cu polemici si replici violente". „Toate aste au fost pentru mine o invatatura, dar si o povara", a citat Iliescu din ultimul sau discurs ca presedinte al CPUN, tinut intr-o sedinta care a durat pana la miezul noptii.

Belsug de saracie

Imaginea oarecum idilica a vremurilor de atunci nu a fost impartasita de unii participanti. Fostul premier Petre Roman, care in aceeasi sala a prezentat acum 14 ani situatia economica a Romaniei, a spulberat atmosfera de veselie guresa. „Guvernul a promovat o retea de complicitate cu unii care ar trebui sa infunde puscaria", a declarat Roman, de la tribuna CPUN. El a acuzat „lacomia baronilor, care nu este egalata decat de nepasare si lipsa de raspundere". „La noi e belsug de mare saracie pentru ca e belsug de mari hoti printre cei care ne guverneaza tara", a mai spus Roman. El a marturisit ca nu credea ca pot exista capitalisti si comunistri sinceri in acelasi timp, dar a descoperit ca avem acum „si capitalisti activi si comunisti nesinceri". In acelasi ton, fostul lider taranist, Ion Diaconescu, a spus ca „nu avem motive sa fim multumiti de starea in care a ajuns Romania". „Situatia noastra nu e un motiv de bucurie", a spus Diaconescu, lucru care i-a provocat pe cei din sala sa ii strige ca a fost la putere. „Cine e de vina? Sigur... imprejurarile, conditiile... dar fiecare care a condus aceasta tara are o bucatica, o farama de responsabilitate", a declarat fostul lider taranist. Diaconescu a spus si ca CPUN nu s-a constituit pe criterii democratice intrucat 50% plus unu din membrii sai au apartinut FSN, iar celelalte partide politice au avut doar cate trei reprezentanti, astfel incat „opozitia sa nu poata sa-i opreasca pe cei care acaparasera puterea".

„Nu l-ati vazut pe Ciuceanu?..."

Sedinta nu s-a terminat insa in tonul grav al opozitiei, caci fostii cepeunisti erau mai mult pusi pe glume. Taranistul Liviu Petrina l-a acuzat pe Iliescu ca acum conduce tara in „coruptie si saracie" si pe Mircea Dinescu ca a devenit „un baron al presei pornografice". Mai mult amuzat decat enervat de acuze, Iliescu a declarat ca acesta era farmecul CPUN: „Am putut asculta orice!", iar din sala Dan Iosif il intreba pe Petrina ce grad a vut inainte de ’89. De altfel, discursurile s-au amestecat permanent cu exclamatii ale auditoriului, Dan Iosif alerga prin sala sa dea mana cu Petrina, iar Iliescu explica de ce nu l-a recunoscut pe un fost cepeunist, Radu Zilisteanu: „Amintiti-va ce par avea...". Fostii membri CPUN si-au facut si un club, cu statut de ONG, in care s-a inscris si seful statului. Cel mai bulversat de rememorari a fost probabil Ion Diaconescu. La finalul sedintei, cand o televiziune a vrut sa-i ia un interviu, in loc sa raspunda la intrebare, fostul lider taranist a intrebat-o candid pe reporterita: „Nu l-ati vazut pe Ciuceanu? Trebuia sa ma duca cu masina acasa...".


„Ia mai lasati-ma cu adevarul"

Presedintele Ion Iliescu a declarat, la sfarsitul sedintei CPUN, ca, pe calea democratiei si a statului de drept, o misiune dificila este „debarasarea de niste tare fundamentale, cum e coruptia". „A existat si in trecut coruptia generata de putere, dar s-a imbinat acum cu coruptia generata de lupta pentru avere, pentru imbogatire cu orice chip. Asta tine de slabiciunile noastre ca oameni, ca structuri umane si de relatii umane", a afirmat Ion Iliescu. Seful statului a avut insa o izbucnire nervoasa cand o ziarista l-a intrebat despre „adevarul despre Revolutie". „Ia mai lasati-ma in pace cu adevarul! Care adevar? Ce nu se stie? Revolutie inseamna schimbarea structurala a unei societati. Mai seamana Romania de azi cu cea din ’89?", a rabufnit presedintele.


„CPUN a fost un for de dezbateri politice si prim moment de practica a democratiei. Dezbaterile erau transmise la televizor si erau urmarite cu sufletul la gura de cetateni, nu pentru spectacol, ci pentru a cunoste schimbarile din societate" Ion Iliescu


Monica Iordache

×
Subiecte în articol: politic iliescu fostul cpun ion