x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Antonescu: : "Condamnarea lui Anghel a fost o lovitură de trăsnet”

Antonescu: : "Condamnarea lui Anghel a fost o lovitură de trăsnet”

18 Mar 2010   •   00:00

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat în această seară la Antena 3, că ştirea privind condamnarea pentru corupţie a primarului oraşului Baia-Mare a fost "o lovitură de trăsnet" pentru el, menţionând că nu se va dezice de Cristian Anghel şi că e onorat că a fost ani de zile coleg cu acesta. Întrebat dacă arestarea primarului Cristian Anghel este "o potriveală", în vreme ce oameni ai PDL nu păţesc nimic, Crin Antonescu a replicat: "E o situaţia nefericită".

"Mie mi-e imposibil în calitate de om politic, de parlamentar, de preşedinte de partid, să discut foarte mult despre o sentinţă definitivă. Trebuie să existe un minimum la care să ţinem în ţara asta, chiar când avem îndoielile noastre, şi le am. E foarte adevărat că urmărirea penală împotriva lui Cristian Anghel a început în ziua de debut a campaniei electorale din 2007, că două instanţe se pronunţaseră foarte clar asupra acestei cauze scoţându-l de sub orice acuzaţie - sigur asta s-a întâmplat şi-n cazul Gutău. (...) Asta a fost o lovitură de trăsnet", a susţinut Antonescu.

El a spus că l-a văzut pe Anghel la şedinţa conducerii partidului de luni, când acesta "era un om absolut liniştit care avea o singură preocupare", aceea de ai invita pe colegi pentru vineri la încheierea lucrării sale de doctorat.

"Pot să remarc că atacul de la Procuratură a venit pentru abuz în serviciu pentru a sfârşi condamnat pentru corupţie. Care corupţie? Putem să discutăm care corupţie că spre deosebire de celelalte cazuri, aici nu am avut de-a face nici cu indicii, nici cu mită, nici cu înregistrări. Am avut de a face cu o tranzacţie aprobată din câte înţeleg de Consiliul local. Nu putem să comentăm mai mult despre o hotărâre a unei instanţe", a adăugat Crin Antonescu.

El a subliniat că este alături de Cristian Anghel şi de familia acestuia, menţionând că nu se va dezice de acest liberal, "om cu prestanţă". "Nu mă poate opri nimeni să spun că, în ciuda acestor lucruri, sunt alături de familia lui Cristian Anghel, sunt alături sufleteşte de el, continuu să-l respect pentru ceea ce a făcut în fruntea unui oraş fără să aibă vreo tinichea legată de coadă vreo 17 ani. E un om cu prestanţă şi-n acel oraş, şi-n foruri internaţionale unde a reprezentat aleşi locali din România, şi pe de altă parte Cristian Anghel, ca un om de onoare, a demisionat din PNL, fiind în această situaţie. N-am să mă dezic însă de un om cu care am fost onorat să fiu coleg atâţia ani", a conchis Antonescu.

×
Subiecte în articol: politic