x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc: România ar putea ieşi din criză cu cel puţin şase luni mai târziu decât restul ţărilor

Boc: România ar putea ieşi din criză cu cel puţin şase luni mai târziu decât restul ţărilor

23 Sep 2010   •   00:00

România ar urma să iasă din criză cu cel puţin şase luni mai târziu decât celelalte ţări, deoarece economia românească s-a confruntat cu problemele generate de criza financiară cu şase luni mai târziu comparativ cu alte state, potrivit premierului Emil Boc.



Declaraţia a fost făcută de şeful Guvernului la New York, într-o întâlnire cu membrii comunităţii româneşti. El a spus că în Statele Unite criza a fost resimţită în prima parte a anului 2008, în schimb în România problemele au apărut spre sfârşitul acelui an şi mai ales în 2009.

"A venit anul 2008, dacă în America s-a simţit criza în prima parte, în România s-a simţit spre sfârşitul anului şi mai ales în 2009. Există această legătură, că în România criza a venit cu şase luni mai târziu şi că ieşirea din criză va fi cu cel puţin şase luni mai întârziată decât restul ţărilor vor reuşi să depăşească perioada dificilă", a spus Boc, potrivit Mediafax.

În opinia premierului, România nu ar reuşi să atragă sursele de finanţare a deficitului dacă nu ar avea "cupola de siguranţă" a înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, deoarece nivelul de consum este încă mai mare decât cel al producţiei, dar că intenţia este ca economia românească să se bazeze pe propriile resurse, iar eventualele împrumuturi să fie utilizate doar pentru dezvoltare.

"În 2010 vom încheia cu un deficit de 6,8%,în 2011 va fi un deficit de 4,4%, asta înseamna în cifre 7 miliarde de euro. Aveam la îndemână soluţia să împrumutăm ţara, cu orice cost, pentru că nivelul de îndatorare nu este ridicat, dar s-ar duce doar în consum daca nu restructurăm statul, aparatul bugetar, sistemul de pensii, educaţia. Şi atunci am ales această soluţie: luăm un împrumut extern care să ne permită să facem aceste reforme în 2009-2010, ca după aceea să trăim pe propriile picioare în anii următori. Să consumăm numai din ceea ce producem, iar eventualele împrumuturi să se ducă numai spre dezvoltare", a spus Boc.

Premierul Emil Boc se află la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU.

×
Subiecte în articol: politic