x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Boc stinge revoltele cu funcţii

Boc stinge revoltele cu funcţii

de Adriana Duţulescu    |    12 Ian 2010   •   00:00

Filiala PD-L Ilfov, care a ameninţat cu demisii din partid din cauză că ministrul Apărării, Gabriel Oprea, a primit postul de prefect al judeţului pentru un apropiat al său, a fost "potolită" de Emil Boc cu funcţii în Guvern.

Liderii PD-L au stins ieri revolta de la Ilfov în şedinţa Biroului Politic al partidului, după ce "răzvrătiţii" au primit, drept premiu de consolare pentru pierderea postului de prefect, câteva posturi de secretar de stat în Guvern. Deşi Gheorghe Flutur a susţinut după şedinţă că nu a fost abordat subiectul conflictului de la Ilfov, generat de numirea unui apropiat al lui Gabriel Oprea în funcţia de prefect care revenea PD-L, preşedintele filialei judeţene, Cristache Rădulescu, care a participat la şedinţă, a anunţat victoria: linişte contra funcţii.

Rădulescu a anunţat că liderii din Ilfov ai PD-L vor fi convocaţi, cel mai probabil joi, pentru a li se explica faptul că este necesar ca filiala să facă un sacrificiu şi să-l accepte pe Dan-Cornel Baranga ca prefect de Ilfov. "Independenţii au cerut un post de prefect la Ilfov, noi am fost cei sacrificaţi. Cineva trebuie să facă un sacrificiu, rămâne să discutăm în BPJ", a declarat Rădulescu după discuţiile cu liderii partidului. El a spus că urmează ca democrat-liberalii să primească posturi de secretar de stat, dat ca o răsplată pentru rezultatele obţinute în alegeri.

"Bineînţeles că va avea (secretar de stat - n.r.), pentru că totul se face în ordinea rezultatelor, în funcţie de procentele pe care le-am obţinut. Discuţiile astea se vor face cu fiecare organizaţie judeţeană la momentul în care se încheie clasamentul. Se va face un clasament pe cele patru alegeri, locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale", a mai spus Rădulescu.


ÎNŢELEGERE PD-L-UDMR

Prim-vicepreşedintele PD-L, Adriean Videanu, a declarat ieri, după şedinţa Coaliţei, că până la 20 ianuarie vor fi definitivate protocoalele de colaborare dintre PD-L şi UDMR la nivel local, fiind însă vorba doar despre judeţele din Ardeal. "Concluziile întâlnirii de astăzi sunt acelea de a stabili principiile de colaborare locală. A rămas ca până la data de 20 ianuarie să primim protocoalele de colaborare locală, pe priorităţile judeţene, pe constituirea majorităţilor la nivel judeţean, astfel încât alianţa la nivel naţional să se reflecte şi la nivelul fiecărui judeţ", a declarat Videanu. Tot până la 20 ianuarie, UDMR trebuie să rupă alianţele cu PNL şi cu PSD la nivelul unor judeţe, cum este cazul Bihorului. În schimb, UDMR va fi răsplătită cu şase funcţii de secretari de stat la Externe, Agricultură, Economie, Comunicaţii, Dezvoltare Regională şi Turism, plus un val de posturi la nivelul direcţiilor deconcentrate. De altfel, liderul UDMR, Marko Bela, a declarat şi el că începând de astăzi vor avea loc negocieri în teritoriu pentru formarea coaliţiilor la nivel judeţean cu PD-L, inclusiv în instituţiile deconcentrate, explicând că formaţiunea sa trebuie să caute formulele de colaborare "pe termen lung".

×
Subiecte în articol: politic