x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cezar Preda: Boc trebuia să-l dea afară imediat pe Vlădescu, dar nu este în stare

Cezar Preda: Boc trebuia să-l dea afară imediat pe Vlădescu, dar nu este în stare

14 Iul 2010   •   00:00
Cezar Preda: Boc trebuia să-l dea afară imediat pe Vlădescu, dar nu este în stare

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, la RFI România, că este foarte îngrijorat pentru că primul-ministru nu îşi poate "stăpâni" Cabinetul. Preda a declarat că Boc trebuia "să-l dea afară imediat" pe ministrul Finanţelor, dar "nu este în stare să facă acest lucru".



"Sincer, sunt foarte îngrijorat. Dacă până acum, în mediile politice şi economice româneşti se vehicula faptul că prim-ministrul cu greu îşi poate stăpâni Cabinetul, iată, acum, în ultima perioadă şi noi, din interiorul Partidului Democrat, vedem foarte clar acest lucru. Pentru mine, cel puţin, nu este nicio surpriză ce-a făcut ministrul Finanţelor. El face acest lucru când doreşte, cum doreşte, spune ce vrea. Prim-ministrul nu poate decât să fie reactiv la ceea ce spun domnul Vlădescu şi domnul Şeitan, dacă mai ţineţi minte", a declarat vicepreşedintele PDL, potrivit Mediafax.

Cezar Preda a mai spus că îi pare rău pentru prim-ministru că "a ajuns de nu-l mai ascultă absolut nimeni".

"Nu e bine să vedem în ultima lună că s-au luat decizii care nu sunt agreate ba de Palatul Cotroceni, ba de Ministerul de Finanţe, ba de Cabinetul de la Palatul Victoria, în ansamblu. Ce să-nţeleagă cetăţenii României, decât că e un haos ? E vina primului-ministru. Primul-ministru trebuia să-l dea afară imediat pentru aceste chestiuni, dar nu are puterea, nu e în stare să facă acest lucru, îi e frică nu ştiu de cine. Nu-mi dau seama cum îşi permite un ministru să saboteze un Cabinet întreg şi să-l ducă în ridicol până la urmă pe prim-ministru, de fiecare dată când acesta încearcă să se preocupe de ceea ce are nevoie ţara acum: să scăpăm de inundaţii, să trecem peste criză", a adăugat Cezar Preda.

Vicepreşedintele PDL a mai declarat: "Noi asistăm, ca şi dumneavoastră, la o chestiune incredibilă: un Cabinet în care primul-ministru află ultimul de ce spune câte un ministru! Şi totuşi, nu doreşte să ia măsuri!".

Pe de altă parte, Cezar Preda a spus că nu crede că remanierea Guvernului se va face în toamnă.

"Cum poate cineva să creadă că ei vor face reforma internă a administraţiei centrale, când n-au făcut-o până acum? De ce n-au făcut-o de un an şi jumătate? Bun, de ce n-au făcut-o de şase luni? De ce ar face-o acum? Câte agenţii şi autorităţi s-au redus până acum? Nici una! De-abia de acum se gândesc. De-abia de acum se iau decizii. Da, dar tăierea salariilor s-a făcut de la 1 iulie! Şi noi de-abia acum ne gândim ce vom face în interiorul Cabinetului şi-n interiorul administraţiei centrale? Nu e corect şi nu e de înţeles! Foarte mulţi lideri ai Partidului Democrat Liberal nu agreează asemenea chestiuni, pentru că această acţiune nu este credibilă pentru niciun cetăţean al României", a mai declarat liderul democrat-liberal.

×
Subiecte în articol: politic