x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cifre AEP: Gaura în bugetul PSD: două milioane de euro

Cifre AEP: Gaura în bugetul PSD: două milioane de euro

de Adriana Duţulescu    |    02 Mar 2010   •   00:00

Autoritatea Electorală: PSD are datorii de peste două milioane de euro după campania lui Mircea Geoană şi după europarlamnentare. Geoană: "Ponta să fie fără grijă"

După ce Jurnalul Naţional a publicat informaţii legate despre controlul financiar cerut de către Victor Ponta în legătură cu situaţia financiară a PSD, fostul preşedinte al partidului,

Mircea Geoană, a reacţionat declarând că datoriile rămase după mandatul său sunt mici. "Sunt mici restanţe după campania prezidenţială, dar sunt probabil cele mai mici restanţe pe care le-am avut în istoria alegerilor prezidenţiale în partid. Aşa că să fie fără grijă (Victor Ponta - n.r.), va avea o situaţie financiară - nu grozavă - dar care să-i facă să funcţioneze aşa cum am funcţionat şi noi în anii de opoziţie când am condus partidul", a spus Geoană.

"Domnul Ponta a făcut parte din Biroul Permanent în aceşti ani de zile, trezorierul îi stă la dispoziţie, secretarul general este acelaşi, iar şeful de campanie, domnul Hrebenciuc, este şi el la dispoziţie. Este firesc ca preşedintele partidului să se uite peste situaţia financiară şi sunt convins că va găsi acolo realitatea. Am văzut ceva în presă, dar cifrele sunt mult umflate, cred că cineva a umblat cu prea multe zerouri", a adăugat fostul preşedinte al PSD, citat de Mediafax.

Numai că datele oficiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă îl contrazic pe Mircea Geoană, arătând că datoriile pe care le are PSD de pe urma campaniei pentru prezidenţiale şi din campania pentru europarlamentare se ridică la peste două milioane de euro. Conform datelor AEP, PSD are cheltuieli restante de la alegerile prezidenţiale în sumă de 5.162.595 de lei, iar restanţele din campania de la europarlamentare se ridică la suma de 3.590.040 de lei. Cumulat, datoriile din cele două campanii din 2009 reprezintă 8.752.635 RON, adică 2.134.789 de euro.


TREZORIERUL EVITĂ SĂ DEA CIFRE
Trezorierul PSD, Aristide Roibu, a declarat, ieri, că suma exactă a datoriilor înregistrate de partid în 2009 ar putea fi cunoscută la finalizarea bilanţului, în luna aprilie. Roibu a afirmat că după fiecare campanie electorală se înregistrează datorii, sumele respective, deşi avansate pentru campania unei persoane sau a alteia, fiind preluate de partid.

Trezorierul PSD a precizat că partidul înregistrează trei categorii de datorii, unele istorice, inclusiv din campania prezidenţială din 2004, altele legate de utilităţi şi servicii curente şi altele specifice ultimelor trei campanii: pentru europarlamentare, pentru parlamentare şi pentru prezidenţiale.

El a menţionat că în cazul primelor două există datorii care s-au prescris, datorii care au fost respinse de instanţă urmare a contestărilor PSD şi datorii care încă se judecă. Pe aceste considerente, Roibu a evitat să avanseze o sumă a datoriilor istorice, argumentând că, până la depunerea bilanţului, conform legii, unele din acestea pot fi stinse, fie prin decizii ale instanţei, fie prin înţelegeri amiabile cu creditorii. "Se mai întâmplă şi exagerări din partea creditorilor în ceea ce priveşte datoriile, iar până la soluţionarea în instanţă avem posibilitatea rezolvării pe cale amiabilă", a adăugat el.

Roibu a precizat că datoriile PSD pe anul 2009 sunt în curs de verificare. Un raport preliminar, incomplet, a fost prezentat de Roibu direct noului preşedinte PSD, Victor Ponta.

×
Subiecte în articol: politic