x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Comisia de anchetă: Elena Udrea poate intra la puşcărie

Comisia de anchetă: Elena Udrea poate intra la puşcărie

de Elena Stan    |    Dana Piciu    |    18 Aug 2009   •   00:00
Comisia de anchetă: Elena Udrea poate intra la puşcărie
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional

Nici un funcţionar al Ministerului Turismului nu s-a prezentat ieri la audierile Comisiei Udrea. Ludovic Orban, şeful comisiei de anchetă, spune că, potrivit Legii răspunderii ministeriale, Udrea riscă sancţionarea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, pentru refuzul nejustificat de a prezenta documentele solicitate.



Nici un angajat al Ministerului Turismului nu s-au prezentat ieri la audierile Comisiei Udrea după ce în urmă cu o zi ministrul le-a interzis subordonaţilor săi să apară în faţa comisiei parlamentare. Singura care a participat la audieri a fost Cristina Trăilă, preşedintele ANRMAP.

ÎNCHISOARE PENTRU BOICOTARE
Ludovic Orban, şeful Comisiei Udrea, a declarat că, potrivit Constituţiei, prezenţa miniştrilor la lucrările Comisiei parlamentare de anchetă este obligatorie atunci când se solicită acest lucru şi că Legea răspunderii ministeriale prevede sancţionarea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani în cazul refuzului nejustificat al unui membru al Guvernului de a prezenta Parlamentului sau comisiilor parlamentare informaţiile şi documentele cerute. Orban a adăugat că, nici până la momentul începerii şedinţei comisiei, Ministerul Turismului nu a pus la dispoziţia comisiei documentele solicitate.

Potrivit articolului 111 din Constituţie, Guvernul, în cadrul controlului parlamentar, este obligat să prezinte informaţiile cerute de Camera Deputaţilor, Senat şi comisiile parlamentare, iar prezenţa membrilor Guvernului la şedinţele comisiilor parlamentare este obligatorie dacă li se solicită acest lucru. Ludovic Orban a arătat că şi potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor comisia parlamentară de anchetă poate cita la audieri orice persoană care poate conduce la aflarea adevărului, iar persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa comisiilor parlamentare de anchetă.

Tot potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, comisia parlamentară de anchetă poate solicita în cursul cercetărilor sale accesul la informaţii clasificate.

ŞEDINŢE PUBLICE
Şedinţele Comisiei Udrea vor fi publice, inclusiv concluziile, pentru a nu mai avea surprize. Membrii comisiei nu se lasă intimidaţi de presiunile din ultimul timp, continuându-şi activitatea în linişte.

Duminică seară, în presă a apărut o înregistrare a discuţiilor din Comisia Udrea, dintre Orban, Aura Vasile, Adriana Săftoiu şi, potrivit transcrierii care a însoţit înregistrarea primită de redacţii, un al patrulea participant ar fi fost Lakatos Peter, care neagă însă prezenţa la această convorbire. În urma apariţiei acestor înregistrări, PD-L a cerut desfiinţarea comisiei, iar Elena Udrea a anunţat că nici ea şi nici alţi reprezentanţi ai ministerului nu se vor prezenta la audieri. Udrea a spus că va depune plângere împotriva celor care apar în înregistrare.

ANRMAP, RAPOARTE INTERMEDIARE
La finalul audierii de comisia Udrea, Cristina Trăilă, preşedintele ANRMAP a renunţat la ironii şi a spus că va transmite comisiei documentele solicitate. Mai mult, aceste documente sunt publice, putând fi consultate de orice persoană interesată. Trăilă a declarat că autoritatea contractantă este liberă să aleagă modalitatea utilizată în vederea achiziţiilor publice, potrivit ordonanţei 34/2006 cu modificările recente. ANRMAP s-a autosesizat cu privire la achiziţiile publice făcute de Ministerul Turismului, însă numai după ce a primit o solicitare de la presă.

"ANRMAP a declanşat controlul la Ministerul Turismului pe procedura privind contractul cu Realitaea TV pentru emisiunea «All Inclusive» şi Autoritatea a extins controlul la Ministerul Turismului în 4 august. Raportul de control la Ministerul Turismului a început la 20 iulie 2009. Echipa care se ocupă cu controlul documentelor de la turism este alcătuită din două persoane. De la începutul anului, MT a făcut peste 100 de proceduri de achiziţii, iar noi ne-am autosesizat în această privinţă", a spus Trăilă. Ea a spus că, în funcţie de volumul de control şi complexitatea dosarelor analizate, ANRMAP va emite rapoarte intermediare pentru a nu tergiversa acest control.

"Pentru a nu tergiversa, vom da rapoarte intermediare pe fiecare procedură în parte", a adăugat Trăilă, menţionând că nici o autoritate nu impune sub presiune agenţilor constatatori, anumite termene de depunere a rapoartelor. Astăzi sunt aşteptaţi la audieri reprezentanţi ai firmelor cu care MT a încheiat contracte pentru evenimentele din programul "Lumină la malul mării", respectiv Media Pro Pictures, Stage Expert, SC 360 Revolution SRL şi EuroArt Film.




ANCHETĂ FĂCUTĂ PE GENUNCHI
Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a precizat că în urma anchetei efectuată la direcţia tehnică şi la cea legislativă a rezultat că personalul Camerei nu a fost implicat în înregistarea de joia trecută, aparatura din dotarea instituţiei nu a fost folosită la acele înregistrări iar reţelele de transmisie auto pe întregul lanţ tehnic nu pot fi conectate la alte aparate de înregistrare din motive de ordin tehnic şi de soft.

Barbu va prezenta astăzi Biroului Permanent rapoartele celor două direcţii. Întrebat dacă intenţionează să solicite o anchetă a Parchetului pentru a afla cum s-au făcut înregistrările, secretarul general a spus că acest lucru trebuie hotărât de Biroul Permanent. Ancheta făcută la repezeală de secretarul general nu i-a convins pe membrii Comisiei Udrea. Preşedintele acesteia, Ludovic Orban, a anunţat că va cere conducerii Camerei să iniţieze o anchetă în legătură cu înregistrarea discuţiilor arătând că secretarul general a făcut doar "nişte verificări".

"Dacă Biroul Permanent consideră necesar să sesizeze alte organe ale statului pentru a-şi oferi sprijinul în derularea acestei anchete îi solicităm să facă acest lucru", a mai spus Orban. El a făcut după terminarea şedinţei, ajutat de tehnicianul care s-a ocupat de înregistrările de ieri de la sala în care îşi ţine comisia şedinţele (cel care a lucrat joia trecută este în concediu) o verificare a sistemului audio din care a rezultat că discuţiile nu pot fi înregistrate atunci când microfoanele sunt oprite.

Aşa-zisa anchetă făcută de secretarul general al Camerei a fost făcută în foarte mare grabă, ea a început luni noaptea şi s-a terminat ieri dimineaţă. Mai mult, nimeni nu a verificat sala în care s-a ţinut şedinţa comisiei de anchetă (sala Comisiei de buget finanţe) pentru a vedea dacă au existat şi alte microfoane în ea decât cele ale Camerei, sala fiind sigilată pe timpul nopţii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a cerut suspendarea activităţii comisiei de anchetă înainte sa aibă rezultatul anchetei amintite, doar pe baza stenogramei pe care a avut-o şi a cărei autenticitate nu şi-a asumat-o nimeni, mai exact pe baza unei înregistrări-pirat, ilegală. Întrebarea care se pune acum este de ce a fost necesară atâta grabă în a se găsi circumstanţe pentru a se cere suspendarea activităţii comisiei şi apoi neparticiparea Elenei Udrea la audierile de la comisia de anchetă?


Udrea umflă numărul telespectatorilor Eurosport
Elena Udrea a declarat că nu a comis nici o ilegalitate atunci când a încheiat contractul cu Eurosport pentru difuzarea campaniei Land Of Choice. Apoi s-a lăudat că spotul de promovare a României a fost vizionat de un miliard de telespectatori.

"În ultimul timp, am tot fost acuzată că am trucat licitaţia cu Eurosport. Vreau să precizez că licitaţia respectă toate procedurile legale şi nu este vorba de o lipsă de informare", a acuzat ministrul Turismului, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV. Apoi Udrea şi-a continuat nestingherită discursul. "Vă spun ceva ce sper să vă facă mândri. Spotul cu România a fost difuzat înaintea cursei masculin de sâmbătă de la Campionatul Mondial de Atletism, cursă vizionată de un miliard de oameni pe tv şi pe internet, o cursă care este numită «Cursa secolului», a spus Udrea.

Ministrul a dezinformat fie din neştiinţă, fie cu premeditare din dorinţa ei de a da bine în faţa presei. Când arunci "un miliard de telespectatori" evident că este ea însăşi o audienţă de record mondial. Planeta are şase miliarde de locuitori. Ca atare, spotul cu România ar fi deja... planetar.




Realitatea este însă dezamăgitoare pentru aritmetica deficitară a doamnei ministru. Eurosport este doar unul dintre sutele de canale tv care transmit evenimentul de la Berlin. Audienţele record ale postului european sunt la câteva zeci de milioane de telespectatori, ceea ce arată o distanţă ca de la cer la pământ între "informaţia" exaltată a Elenei Udrea şi difuzarea reală a spotului.

De altfel, Elena Udrea recidivează în a încurca milionul cu miliardul. Recent, Jurnalul Naţional a dezvăluit că în declaraţia de avere Elena Udrea scria cu mâna proprie că a avut un venit de 2 miliarde de lei. Apoi a depus declaraţie rectificativă în care veniturile câştigate s-au desumflat până la 2 milioane de lei.


Sunetistul Comisiei de anchetă a intrat în concediu
Persoana care s-a ocupat de înregistrarea şedinţei Comisiei de anchetă Udrea în ziua în care au fost făcute înregistrările cu probleme, respectiv 13 august, este plecată în concediu şi nu poate fi contactată. Mai mult, persoana responsabilă cu tehnica se schimbă de la o şedinţă la alta. Deşi Direcţia tehnică de la Palatul Parlamentului are mai mulţi angajaţi în momentul de faţă lucrează doar trei persoane care se tot rotesc între birourile unde sunt solicitate.

"Am o experienţă de zece ani în acest domeniu, cu tehnica la Palatul Parlamentului şi vă pot spune că înregistrările respective nu au fost făcute cu aparatura din dotarea sălii. Înregistrarea s-a făcut cu un aparat independent, plasat undeva lângă uşă. Am ascultat de nenumărate ori înregistrările respective şi pot să spun doar că aparatura a fost independentă de dotarea sălii şi că a fost plasată undeva lângă uşă deoarece se aude uşa de foarte multe ori", ne-a explicat persoana care a realizat ieri înregistrări la Comisiei Udrea.

Tănase Alexandru, directorul Direcţiei tehnică din Palatul Parlamentului nu a putut fi contactat deşi este singurul care poate face declaraţii oficiale cu privire la înregistrările din sala de şedinţă a comisiei.

Ludovic Orban a spus ieri că îi va întreba pe reprezentanţii serviciului tehnic cum a fost posibilă înregistrarea discuţiilor comisiei. Comisia va cere Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor o anchetă privind circumstanţele şi modul în care a fost făcută înregistrarea ilegală. Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a declarat şi el că a verificat cum au ajuns în presă înregistrările discuţiilor dintre membri ai Comisiei Udrea şi a conchis că nu au fost difuzate de serviciul tehnic al Camerei Deputaţilor, precizând că poate bănui ce serviciu s-a ocupat de acest lucru.

"Noi am verificat la Camera Deputaţilor. Înregistrările nu au plecat de la serviciul nostru tehnic. Este un alt organism care s-a ocupat de aceste înregistrări şi anume, având în vedere că doamna Udrea a afirmat că se va ocupa informativ de toate aceste lucruri, cred că pot să şi bănuiesc care este serviciul care s-a ocupat de acest lucru şi o s-o dovedim în perioada următoare", a explicat liderul deputaţilor PSD. În stilul caracteristic, preşedintele Traian Băsescu a glumit la dezbaterea din Parlament privind reforma din Educaţie, pe seama defecţiunii microfonului moderatorului dezbaterii, spunând că "la o altă comisie se auzea mai bine".

Băsescu a făcut aluzie la înregistrările neoficiale din Comisia Udrea apărute în presă, dar nu a făcut nici un alt comentariu referitor la înregistrările ilegale. PD-L a făcut luni front comun în jurul Elenei Udrea: Adriean Videanu a cerut desfiinţarea comisiei, iar Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, a spus că va solicita astăzi suspendarea activităţii comisiei. Elena Udrea a participat la rândul său la o conferinţă de presă la sediul PD-L, în care a anunţat că nu va mai trimite documente comisiei şi nici nu se va prezenta la audieri.

×
Subiecte în articol: politic puşcărie comisia udrea