05:31
Duminica
21 martie 2010
Bucuresti
MIN 9°C
MAX 19°C
Cauta
Filaj la Boc: Căţărarea şi descălecarea Elenei Udrea
Pentru prima oară-n istoria recentă, Guvernul a înfiinţat, în interiorul Pa­latului Victoria, un minister pentru o singură persoană. Fiindcă Elenei Udrea i se părea că n-are unde să vegete­ze intelectual şi să-şi cazeze grupurile de interese, iar lui Traian Băsescu îi era tea­mă să-l lase nesupravegheat pe Emil Boc, două etaje ale Guvernului au fost evacuate, în ultima zi a anului trecut, pe baza unui bileţel. Cea care-l acuza la televizor, în gura mare, pe fostul premier liberal de corespondenţa pe bileţele cu preşedinte­le în funcţie a ajuns, tot prin intermediul unui bileţel, scris de noul premier de­mo­crat-liberal, stă­până peste ceva mai puţin de jumătate din clădirea Executivului. Ca să nu se sim­tă cumva singură în imensitatea cu­loa­re­lor şi să n-o sperie ecoul, men­­torul său po­litic i-a trimis-o, la aco­pe­rirea pe schimburi a filajului lui Emil Boc, pe post de se­cretar general al Guvernului, pe Da­ni­ela Andreescu. Astfel, absolut întâm­plător, agenda şedinţelor de guvern va fi fă­cută, de acum încolo, de fosta mână bionică a legen­darului Dorin Cocoş în Ministerul Muncii. Pasionată de par­cări şi de afaceri­le imobiliare până-n su­fle­tul ei generos decoltat, Elena Udrea şi-a desă­vâr­şit, în doar şase ani de carieră, par­ve­nirea po­litică. Ca un iepuraş pufos, a făcut ţup-ţup şi bani cu lopata pe tra­se­ul PSD – PNL – Cotroceni – PD-L şi, într-un final dramatic, după ce s-a consacrat prin parcurile Sectorului 6 în luptă dreaptă cu Lu­miniţa An­ghel, i-a picat la zar un minister. Fiindcă suntem prea puţini oameni de valoare-n ţara asta ca să ne certăm în­tre noi, nu-i aşa?
de Victor Ciutacu
Gabriela Antoniu
6/01/2009 (Actualizat 7:00)
 
678 vizite
  • 6 ani este vechimea în politică a Elenei Udrea.
  • 2 ani a durat până când din simplu membru PD, Elena Udrea a ajuns ministrul Turismului.
  • 8 luni a fost Elena Udrea şefa Cancelariei Prezidenţiale.

La numai 35 de ani, Elena Udrea a avut o ascensiune rapidă pe scena politică. A fost consilier juridic la PSD, membru PNL, pentru ca apoi să treacă la PD, unde s-a afirmat ca secretar executiv, şef al Cancelariei prezidenţiale, deputat şi în prezent ministru al Turismului. Totul în numai şase ani.

Elena Udrea a făcut primul pas spre politică în 2002. Atunci  a fost consilier juridic la PSD. Dezvăluirea a fost făcută de Cozmin Guşă, fost secretar general al PSD. Potrivit spuselor lui Cozmin Guşă, Udrea i-a fost, “pentru circa două luni”, “consilier pe probleme juridice”. “Nu mai ţin minte dacă am făcut-o sau nu membră de partid, dar a fost consilierul meu. Voia să facă politică şi era foarte ambiţioasă”, afirma Guşă în 2006. “Eu consiliera lui juridică n-am fost niciodată oficial”, a fost replica Elenei Udrea, ea recunoscându-se doar un sfătuitor amical pentru Guşă. Tot în 2002, Elena Udrea a intrat în Partidul Naţional Liberal, iar în iunie 2004 a devenit consilier municipal din partea PNL. La 21 octombrie 2005 a demisionat din PNL, pentru ca la 12 februarie 2006 să se înscrie în PD. În decembrie acelaşi an este aleasă secretar executiv al partidului.

AFACERI AVOCĂŢEŞTI
Între 1997 şi 2005, a fost avocat titular al Cabinetului Individual de Avocatură “Udrea Elena Gabriela” din Bucureşti, iar între iunie 2004 şi februarie 2005 a fost consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, preşedinte al Comisiei Juridice şi de disciplină. De această perioadă sunt legate şi o serie de acuzaţii, însoţite de documente, la adresa Elenei Udrea, aduse de către Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice (GIP). Astfel, în 2004, în timp ce era consilier general la Primăria Capitalei din partea Alianţei D.A. şi înfiera aproape “proletar” “sistemul ticăloşit”, după cum era el catalogat de Traian Băsescu, Elena Udrea era avocatul RAAPPS, o instituţie aflată atunci în subordinea Guvernului... PSD. Conform unui comunicat al GIP, într-o singură săptămână, între 21 şi 28 septembrie 2004, Cabinetul Individual de Avocatură “Udrea Elena Gabriela” a primit din partea RAAPPS contracte din bani publici în valoare de 710 milioane de lei.

TUNURILE PE TĂRICEANU
Din februarie până în octombrie 2005, Elena Udrea a fost consilier de stat la Administraţia prezidenţială, şef al Cancelariei prezidenţiale. Ea a demisionat din funcţia deţinută la Preşedinţie, invocând atacurile “profund nedrepte” îndreptate asupra sa şi a altor persoane care susţin lupta anticorupţie, precum şi faptul că nu doreşte ca prin insinuările la adresa sa să devină “o vulnerabilitate a demersurilor preşedintelui”. Tot în aceeaşi perioadă, Udrea a declanşat un imens scandal lansând o serie de acuzaţii la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu, atunci premier şi intrat în dizgraţia preşedintelui Băsescu, pentru că s-a opus alegerilor anticipate. Concret, ea l-a acuzat pe Tăriceanu că ar fi intervenit telefonic pe lângă procurorul general Ilie Botoş în cazul arestării omului de afaceri Dinu Patriciu, prieten şi partener de afaceri al premierului. “L-a întrebat cineva pe Tăriceanu dacă a sunat la Parchet în ziua arestării lui Patriciu pentru a interveni în favoarea prietenului său?”, s-a întrebat Udrea. De asemenea, ea a fost implicată în 2007 în ceea ce a fost cunoscut în presă ca fiind “scandalul bileţelul”. Elena Udrea a declarat, tot într-o emisiune televizată, că premierul Tăriceanu i-a solicitat preşedintelui Băsescu, într-o scrisoare, o intervenţie în justiţie în favoarea lui Patriciu.

FECIOARA DIN PLEŞCOI, BLONDA DE LA GOLDEN BLITZ
Elena Udrea este doamna Cocoş. În 2003, s-a căsătorit cu omul de afaceri Dorin Cocoş la Consulatul român din New York, chiar de ziua ei, la 26 decembrie. De asemenea, i se mai spune şi “fecioara din Pleşcoi”, pentru că s-ar trage din această localitate, loc de provenienţă a faimoşilor cârnaţi. Ea spune însă că s-a născut la Buzău, şi “nu în Pleşcoi, aşa cum se încăpăţânează unii să susţină”. Un alt apelativ folosit de presă în cazul Elenei Udrea este “Blonda de la Golden Blitz”. O poreclă cu care s-a ales din cauza legăturilor de afaceri ale soţului ei Dorin Cocoş cu Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, patronii restaurantului Golden Blitz (aflat în apropierea Cotrocenilor şi preferat la un moment dat de şeful statului), precum şi ai firmei Euroconstruct Trading 98, acuzaţi că sunt abonaţi la lucrări din bani publici, mai ales asfaltări. Dorin Cocoş a negat însă în presă parteneriatul cu aceştia. Udrea s-a mai  făcut cunoscută, printre altele, pentru o confuzie făcută într-o emisiune televizată, ea vorbind despre preşedintele Norvegiei (care este regat) şi apartenenţa acestei ţări la UE.

AFACERI CU PARCĂRI

Numele Elenei Udrea este asociat, via Dorin Cocoş, şi de afacerile cu parcări în Bucureşti. În vara trecută, ea a explicat că adversarii săi politici au continuat să pună activitatea Dalli în seama sa, deşi contractul există din 1995, de când era studentă. Mai mult, spunea Udrea, soţul său a vândut acţiunile pe care le deţinea încă din iunie 2004. “Acum nu pot decât să mă bucur că nu mai există, deoarece mi-ar fi creat o problemă în plus, nemeritat, în campania electorală care urmează”, declara Elena Udrea citată de Mediafax. În declaraţia de interese depusă la 16 decembrie la Camera Deputaţilor, Udrea scrie că este asociat, deţinând 50% din acţiuni, la firma Dalli International SRL. De altfel, în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, fostul coleg de partid al Elenei Udrea, deputatul Sorin Paveliu, susţinea  că averea blondei de la PD-L ar trebui luată la bani mărunţi de Agenţia Naţională de Integritate.  “În declaraţia depusă la dosarul candidaturii,  doamna avocat susţine că una din sursele sale de venit este celebra firmă Dalli Internaţional (...)”, declara Paveliu, amintind declaraţia prin care Udrea susţinea că soţul său a vândut acţiunile pe care le deţinea încă din iunie 2004. Mai mult, Paveliu afirma că “amănuntul” potrivit căruia Elena Udrea deţine 50% din acţiunile firmei Dalli Internaţional nu a apărut în declaraţia de avere şi interese de pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, dată de aceasta la încetarea funcţiei de consilier al preşedintelui Băsescu. Luni, 5 ianuarie, în declaraţia de interese depusă la Guvern în calitate de ministru, Elena Udrea a ţinut să menţioneze chiar în formularul cu pricina că Dalli Internaţional “este altă societate decât Dalli Exim care administrează parcările din Bucureşti”. Atât, acolo, şi nimic mai mult.

DE LA DEPUTAT LA MINISTRU

La alegerile parlamentare uninominale din 30 noiembrie 2008, Elena Udrea a candidat în colegiul uninominal 25 Bucureşti pentru Camera Deputaţilor. A obţinut 43,43 % din voturi, dar a câştigat mandatul de deputat după redistribuire. A fost deputat doar trei zile pentru că la 22 decembrie a fost învestită ministru al Turismului. În campania electorală pentru aceste alegeri, Elena Udrea a fost protagonista unui alt scandal.  Bunica lui R., un băieţel autist din Capitală, i-a cerut ajutor Elenei Udrea pentru nepoţelul ei, înmânându-i un dosar cu problemele copilului. Candidata PD-L i-a dat asigurări că se va rezolva, dar peste câteva zile însă, mama lui R. avea să primească un telefon: “Doamnă, v-am găsit pozele copilului dumneavoastră pe nisip, lângă o bancă”. Dosarul despre care bunica credea că o va impresiona pe doamna Udrea zăcea aruncat pe pământ. Când la următoarea întâlnire candidata PD-L i-a spus că se va rezolva, bunica lui R i-a amintit că dosarul l-a găsit aruncat în parc. «I-am făcut fotografii, ştiu despre ce este vorba», a fost reacţia Elenei Udrea, reprodusă de bunică. Cu toate acestea, Elena Udrea a negat că ar fi făcut aşa ceva, aruncând vina pe familia băieţelului care ar fi susţinut acest lucru nemulţumită că nu i-a oferit suficienţi bani.

Două etaje la Palatul Victoria pentru ea

La data de 31 decembrie 2008, tuturor angajaţilor guvernului de la etajele 2 şi 3 ale Palatului Victoria li s-a comunicat că trebuie să plece din birouri; fără hârtii, fără acte, fără nimic, doar să iasă. Marea grabă, pentru care aceştia au fost evacuaţi de urgenţă, era generată de dorinţă de a-i face minister Elenei Udrea. Printre victimele “curăţeniei” de urgenţă s-au numărat demisionarul Alfred Bulai, aflat legal încă în funcţia de şef al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale (ASG), Ioan Mircea Plângu, interimar la conducerea cancelariei premierului, şi secretarul de stat de la Secretariatul General al Guvernului (SGG) Victor Giosan. Vizaţi au fost nu doar secretarii de stat şi consilierii încă în funcţie, ci şi funcţionarii guvernamentali din aparatul de lucru, culmea fiind atinsă de evacuarea silită a Cancelariei premierului. Surse din Palatul Victoria au declarat pentru Jurnalul Naţional că Emil Boc a chemat la el angajaţi ai compartimentului administrativ al SGG şi le-a scris, personal, pe un bileţel încăperile care trebuie eliberate urgent. Jenaţi, dar operativi, aceştia au fost nevoiţi – cu motivarea că “e ordin de la Boc” – să-şi scoată în regim de urgenţă colegii afară. Interesant este că, deocamdată, evacuaţilor în regim de urgenţă nu li s-au oferit spaţii necesare desfăşurării activităţii guvernamentale. Aceştia s-au înghesuit care pe unde a putut fiecare, aşteptând resemnaţi marea epurare de iarnă.
 
74. MAREA DESCALECARE
de Brambila descalecatul | 23/01/2009 09:20:21
M-am oprit la titlul articolului(scuze)si i-mi tot pun o intrebare cine a incalecat-o pentru a fii necesar la un moment dat sa o descalece?Si a mai incalecat-o cine a descalecat-o,s-au incalecat-o altii si o descaleca mereu?Aceasta problema capitala macina romania:A fii incalecat s-au decalecat?...Dar birjarul unde era?
73. bah asta de ai comentat sub mine esti un ******
de Me Eu |  9/01/2009 00:10:17
bai simpaticule ce **** tea facut ****.. ce pisicii masii ai tu mah cu ciutacu ? daca tii cu basescu dute-n 14 la realitatea pe forum si sustine-l sau nu stiu pune o pancarda pe tine cu sus basescu.. ce treaba ai mah cu ciutacu? esti om? si alta chestie de care se te iei nu tiai gast decat fatza lui? care e problema ta bah simpaticule? 1. ciutacu arata bine. 2 chiar daca nu ar arata asta nu ar insemna sa te iei de el. uitete la baescu cum arata zici k i un drojdier asa k gura clar?
72. ----bordelul--
de L;uca Octavian  |  8/01/2009 15:43:59
--- vorbim despre incalecatul sau descalecatul tarfei --de lux -?-privind situatia la crud suntem obligati sa recunoastem ca tara si statul roman astazi la 20 de ani dupa ce am asasinat intreaga familie CEUSESCU CREZAND CA AM FACUT DREPTATE CONSTATAM,sunt "incalecate" de hoarde de fete de lux venite din plescoi , braila si moldova sau de aiurea , bande de excroci politici , speculanti , bogatasi , drogati, progeniturile acestora si alte *** crescute la "sanul celui mai criminal sistem politic " numit "democratie originala "-- ar fi interesat sa ne aduca la conostinta "cucuveaua din dealul cotrocenilor " daca "constitutia" romaniei interlope asigura accesul acestui balast humanoid la varful societatii - puterii politice si economice --?
71. CE SE NASTE DIN FSN, UDREA MANANCA
de PAUL SNAIDER |  8/01/2009 14:21:26
CUM SA MAI FIE ROMANIA O NATIUNE RESPECTATA IN EUROPA. CE, AVETI IMPRESIA CA CEI DE AFARA NU STIU CE CALITATI AU GUVERNANTII. MAPA LOR "PROFESIONALA " E LA VEDERE. NE-AM FACUT DE RASUL LUMII. UDREA MINISTRU..... HA ! HA ! HA !
70. domnule comandant victor ciutacu; iertati-ne
de anouk |  8/01/2009 12:03:27
Da ,va rog sa iertati prostia acestui popor caruia rolul de supozitoare i se potriveste perfect,Exceptiile sunt putine dar sper ca nu chiar nesemnificative.PE ACSTEA [EXCEPTIILE] SAU ACESTIA[OAMENII]luati-i in armata domniei voastre si fiti CHE GUEVARA Romaniei!!
69. nesimtire
de ionut |  8/01/2009 09:47:39
Am vazut si eu comentariul referitor la O Paler, facut de un mic om semi-analfabet.Draga domnule ***, vezi poate ti se taie limba vorbind de niste oameni cu valoare, auzi, Paler, sa iti fie rusine inadaptatule scocial!!!
68. ce-i greu de priceput???
de batrinul |  7/01/2009 21:15:29
Pentru o femeie de varsta medie, care stie ce vrea,e frumusica si mai detine si ceva parale,nu-i nimic extraordinar.I-l mai tineti minte pe Harry Bellafonte cu melodia"cucurucucuuu ,palommaaa!....."
67. vorbe
de NIMENI  |  7/01/2009 20:59:58
fretilor, romanul nu e in stare decit sa vorbeasca , sa vorbeasca si sa tot vorbeasca , iar cind se intimpla ceva , toti se intreaba " pai ......de ce?" asa murim
66. ref. politica
de petrescu |  7/01/2009 20:59:56
in loc sa republicati scanteia mai bine ati spune ca situatia actuala de la conducerea tarii este sub orice critica. in frunte este un semidoct, adjunct e un fel de postelnicu care lingea pantofii la cabinetul doi iar printre ministri gasesti, se pare, metresele celui de la conducerea suprema. ce suntem? regat, dictatura implementam politica bilderberg de a ne duce deadura in neant. lasati ce a fost vedeti ce timpuri traim, fiti mult mai taiosi si traduceti publuicatia si in alte limbi ca sa cunoasca si altii ce conducatori avem.
65. oare?
de nae |  7/01/2009 20:50:48
este o tipa misto? si asta este suficient pentru a fi ministru?
ACUM IN JURNALUL.RO

Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]

Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.

banner_300x90.jpg

De ce? De plăcere! Cum? Cu pasiune. De unde? De sus. Fotografie aeriană profesională. Un job frumos, dar dificil. V-aţi putea întreba care este definiţia fotografiei aeriene, drept urmare e bine să aflaţi că aceasta este totalitatea imaginilor surprinse de o cameră foto aflată într-un punct de staţie superior, însă niciodată de pe o structură construită.

WEB CAM

Muntele Mic - Hotel Sebeş

Sighişoara

Piata Presei Libere

Bacău

Piata Victoriei

Câmpina

Azuga - Panorama Bucegi

Piata Romana

Olimp - Popasul Pescarilor

Azuga - Sorica

Caracal

Cluj Napoca

Piata Revolutiei

Craiova

1 Mai - Turda

Galaţi - Faleza Dunării

Str. Turda

Gara de Nord

Cabana Bâlea

Iaşi - Palatul Culturii

Pipera/Barbu Văcărescu

Borsa

Otopeni - Piata Primariei

Antena1 - DN1

Otopeni - Parcul Central

Borşa - Zapp

Otopeni - DN 1

Busteni - Kalinderu

Reşiţa

Herastrau

Sinaia

Busteni - Kalinderu II

Buşteni Snowpark

Sighişoara - Piaţa Cetăţii

Cavnic

Valea Arieşului

Tg Jiu - Poarta Sărutului

Tg Jiu - Masa Tăcerii

Muntele Mic

Parang

Parîng - Cabana ANEFS Zapp

Pasul Tihuta

Poiana Braşov - Postavaru

Poiana Braşov - Zapp Kanzel

Poiana Braşov - Zapp

Predeal Telescaun

Predeal

Rânca Teleschi M1

Semenic

Sinaia 1400

Sinaia 2000

Sinaia - Valea Dorului

Straja - Platoul Soarelui

Straja Teleschi 1

Straja - Teleschi 5

Suior

Vatra Dornei



vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
6°C
Senin
757 mmHg
Vant
2 km/h V-SV

Prognoza Meteo
Duminica
9  19
Pres.
11  21
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif




cristina-dinu_600x800px_2-tel_2-460x613.jpg

moftul.jpg
macheta-lacul-lebedelor-160x220.jpgstraini_in_noapte.jpgmacheta-florin-piersic-160x220px.jpgdivortul_de_aur.jpg

20100401_proconsuljp

folkblog

logo-teacup-160x70.gif
logo_eteatru_1.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP