x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Lecţii de resuscitat ANI

Lecţii de resuscitat ANI

de Aniela Nine    |    11 Aug 2010   •   00:00
Lecţii de resuscitat ANI
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Premierul Emil Boc a descins ieri fără avertizare la şedinţa ce sta să înceapă a comisiei juridice din Camera Deputaţilor pentru a le trasa deputaţilor liniile directoare ale viitoarei "înfăţişări" a "dragei de ANI": o singură declaraţie de avere, păstrarea acestor documente pe site-urile instituţiilor sau majorarea la 3 ani a termenului în care pot fi verificate declaraţiile de avere după terminarea mandatului, adică cam toate prevederile care fuseseră anterior eliminate de senatori.

"Avem nevoie de o singură declaraţie de avere, care să şteargă anumite date cu caracter personal ce ţin de domiciliu sau adresa imobilului. În rest, cred că nu avem nimic de ascuns, ele trebuie să rămână publice. O declaraţie publică de avere, doar cu ştergerea elementelor cu caracter personal, răspunde exigenţelor Curţii Constituţionale şi Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi ale românilor", le-a transmis Boc deputaţilor-jurişti.

El a arătat că trebuie majorat de la 1 la 3 ani termenul în care ANI poate verifica, după sfârşitul mandatului, declaraţiile de avere ale demnitarilor, considerând că cel de un an este insuficient pentru o verificare concludentă. Boc a mai arătat că, din punctul de vedere al Guvernului, declaraţia de avere şi cea de interese trebuie păstrate pe site-ul instituţiei şi al ANI pe toată durata mandatului, precum şi trei ani după încetarea mandatului. După ce le-a trasat instrucţiunile de acţiune, Emil Boc le-a explicat, o dată în plus, aleşilor, motivul pentru care sunt necesare schimbările: solicitare europeană.

"Am dori ca această soluţie să vină din Parlament, pentru că este nevoie de consens politic. Această lege este o solicitare a românilor, care au nevoie de transparenţa modului în care demnitarii fac averile, apoi este o solicitare europeană. Românii trebuie să beneficieze în Europa de toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor europeni. Deocamdată, cât e Mecanismul de Cooperare şi Verificare, românii nu sunt cetăţeni europeni cu drepturi depline. Depinde de noi, clasa politică, să redăm aceste drepturi, iar Legea ANI este o condiţie", a spus Emil Boc. Premierul a ţinut apoi să transmită un semnal şi senatorilor, cei care au zdrenţuit legea ANI de fiecare dată când le-a încăput în mâini.

"Eu sper că fiecare politician din România a învăţat din ultima experienţă a Raportului de ţară. Aici nu e vorba de interes personal, ci de interesul ţării. Cei care nu au înţeles acest lucru nu mai au ce căuta în Parlamentul României, pentru că în Parlament serveşti interesul naţional. Cine are de ascuns în materie de avere, locul lui nu e în Parlamentul României (...) Lecţia pe care ne-a dat-o Comisia Europeană este valabilă şi pentru senatori şi pentru cei care doresc transparenţa declarării averilor, este un moment al adevărului", a replicat Boc, întrebat despre "garanţiile" că senatorii nu vor modifica iar legea.

Sfaturile premierului au fost nu doar ascultate ci şi auzite, după plecarea lui Emil Boc deputaţii-jurişti conformându-se solicitărilor sale şi adoptând mare parte din modificările cerute.


Senatorii muncesc pe 24 august
În cealaltă cameră a Parlamentului, la Senat, aleşii din conducere s-au reunit şi au decis ca o şedinţă din sesiunea extraordinară să aibă loc pe 24 august. Până atunci, de săptămâna viitoare, între 16 şi 23 august, senatorii vor trebui să se reunească în comisii pentru a redacta rapoarte la legile ce vor intra pe ordinea de zi a plenului. În afară de legea ANI, opoziţia a reuşit să se impună în şedinţa de Birou Permanent şi să stabilească ca şi trei ordonanţe de urgenţă, printre care cea privind majorarea TVA, să fie incluse pe ordinea de zi.

×
Subiecte în articol: politic