x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liviu Dragnea: "România se află într-o situaţie mai grea decât înainte de 1989"

Liviu Dragnea: "România se află într-o situaţie mai grea decât înainte de 1989"

09 Iul 2010   •   00:00
Liviu Dragnea: "România se află într-o situaţie mai grea decât înainte de 1989"

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, că social-democraţii "vor şi pot să reformeze statul român". "România se află acum într-o situaţie mult mai grea decât înainte de 1989 pentru că atunci era un stat centralizat, dar era o planificare, iar acum este centralizare, dar fără planificare", a declarat Dragnea.



Dragnea participă la şedinţa de lucru a Comitetului Executiv al Organizaţiei de Femei a PSD, care se desfăşoară la Turnu Măgurele.

"Vrem şi ştim să reformăm statul român, actualii guvernanţi bat câmpii cu reforma statului şi taie orbeşte din salarii şi posturi din administraţie dar asta nu este reformă", a afirmat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

El spune că trebuie o strategie de dezvoltare şi că social-democraţii vor să construiască o nouă Românie şi un nou model social-economic în ţară, cu o politică pentru oameni şi nu pentru sistem.

Liviu Dragnea este de părere că România se află acum într-o situaţie mult mai grea decât înainte de 1989 pentru că atunci era un stat centralizat, dar era o planificare, iar acum este centralizare, dar fără planificare.

"Vrem o societate cu o agricultură în care să îţi fie drag să lucrezi şi să avem o hrană sănătoasă nu ca acum când mâncăm otravă, cu un sistem feroviar, de autostrăzi, de sănătate şi de educaţie performante", a completat Liviu Dragnea.

El a mai vorbit despre rolul femeii în politică şi a spus că trebuie aplicată modalitatea corectă de promovare a femeii practicată în PSD şi nu cea din alte partide şi totodată, le-a felicitat pe femeile social-democrate pentru iniţiativa "protestului pamperşilor", comparând guvernul Boc cu "un guvern care trebuie schimbat des şi pentru acelaşi motiv".

Dragnea a apreciat că trebuie reanalizat şi conceptul egalităţii de şanse şi ar trebui introdus mai bine acela de egalitate de drepturi pentru că "nu se poate vorbi de egalitate de şanse între un copil dintr-o familie săracă şi unul dintr-o familie bogată sau între un pensionar cu o pensie de şase sute de lei şi unul care încasează milioane de lei doar din activitatea în Consilii de Administraţie".

Secretarul general al PSD nu a uitat să le roage pe femeile social-democrate să fie în continuare alături de românii afectaţi de inundaţii, multe dintre reprezentantele PSD din ţară lipsind de la această întâlnire pentru că sunt implicate în rezolvarea problemelor sinistraţilor.

×
Subiecte în articol: politic