x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Octav Cozmâncă, exclus din PSD

Octav Cozmâncă, exclus din PSD

22 Sep 2009   •   00:00

Biroul Permanent Judeţean al PSD Suceava a decis ieri excluderea din partid a fostului lider social-democrat Octav Cozmâncă.



Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Virginel Iordache, a declarat ieri că BPJ al PSD Suceava a luat în discuţie atitudinea lui Octav Cozmâncă exprimată în scrisoarea trimisă membrilor şi electoratului PSD în care îşi anunţa autosuspendarea şi a constatat că acesta a atacat partidul. "Nu comentez. Aştept să văd prevederile statutare pe baza cărora s-a luat decizia", a spus Cozmâncă. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a evitat să comenteze scrisoarea deschisă a lui Octav Cozmâncă, apreciind că declaraţia de duminică a lui Ion Iliescu a sintetizat punctul de vedere al partidului.

Iliescu a declarat acum două zile că atacul global al lui Cozmâncă la adresa PSD, precum şi momentul ales pentru a face publice reproşurile sale îl sprijină electoral pe preşedintele Traian Băsescu. Întrebat dacă este posibil, aşa cum aprecia Iliescu, ca Octav Cozmâncă să îi aducă voturi preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Geoană a răspuns: "De unde să aducă el voturi, de acasă?".

×
Subiecte în articol: politic