x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PC solicită revocarea

PC solicită revocarea

de Dana Piciu    |    18 Iun 2009   •   00:00

Partidul Conservator a cerut ieri Guvernului să revoce în prima sa şedinţă ordonanţa 61/2009 care-i permite să modifice şi să blocheze legi după ce acestea au fost adoptate de Parlament.



Purtătorul de cuvânt al PC, deputatul Bogdan Ciucă, consideră anormală şi periculoasă această ordonanţă. El a explicat că Ordonanţa este "croită anapoda" şi încalcă principiul constituţional al controlului Parlamentului asupra Guvernului. "Ni se pare anormal şi periculos pentru o democraţie reală ca Guvernul să controleze şi să cenzureze Parlamentul. şi aşa parcă suntem într-o permanentă stare de război, se dau prea multe ordonanţe de urgenţă, suntem conduşi prin ordonanţe", a declarat Ciucă. El a spus totodată că PC va vota pentru respingerea Ordonanţei 61/2009 dacă ea ajunge în Parlament.

×
Subiecte în articol: politic