x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL nu va participa la consultările de la Cotroceni

PNL nu va participa la consultările de la Cotroceni

29 Oct 2010   •   00:00

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat că formaţiunea sa îşi menţine decizia de a nu participa la consultările cu şeful statului decât în situaţia în care se va discuta despre formarea unui nou Guvern.

"Nu participăm la astfel de consultări la Cotroceni, în primul rând pentru că este doar o chestiune de imagine, în al doilea rând pentru că preşedintele nu mai reprezintă de mult naţiunea, ci doar propriul partid şi, în al treilea rând, pentru că, iarăşi, constatăm că am fi nevoiţi să stăm la aceeaşi masă, de pe picior de egalitate, cu nişte traseişti politici fără legitimitate, şi preşedintele trebuie să decidă dacă ţine cont de voturile electoratului sau nu", a precizat Voicu, potrivit Mediafax.

El a subliniat că PNL va participa la consultări la Cotroceni doar când se va discuta despre formarea unui nou Guvern.

×
Subiecte în articol: politic