x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Recesiunea economică ameninţă leafa bugetarilor

Recesiunea economică ameninţă leafa bugetarilor

de Aniela Nine    |    Elena Stan    |    15 Iun 2009   •   00:00
 Recesiunea economică ameninţă leafa bugetarilor
Sursa foto: Alex Micsik/Agerpres

Salariaţii de la stat ar putea să nu-şi mai primească salariul începând din luna septembrie, din moment ce România va intra efectiv în recesiune în trimestrul al doilea.



Pentru a evita un "derapaj economic şi social", Executivul va fi nevoit, în toamnă, să efectueze o nouă rectificare bugetară negativă. Românii trebuie să strângă din ce în ce mai mult cureaua, deoarece din cauza recesiunii Executivul ar putea, ca din toamnă, să nu mai aibă bani pentru plata salariilor. Scăderea Produsului Intern Brut (PIB) înregistrată şi în trimestrul doi determină intrarea României în recesiune. "România îndeplineşte toate condiţiile să intre în recesiune", a spus preşedintele Traian Băsescu, prezent ieri la şedinţa de Guvern.

Mai mult, Băsescu a spus că "abia în trimestrul III sau IV poate reuşim să stăpânim deprecierea eco­nomiei", adăugând că, în aceste condiţii, este nevoie ca Guvernul să asigure plata salariilor. "Mă tem că va trebui să mai faceţi o rectificare negativă, undeva în luna august, septembrie, când conside­raţi că trebuie făcută. (...) Cred că cei care speră că «lasă că mergem şi fiind alegeri prezidenţiale în noiembrie, în decembrie şi spunem în octombrie de unde aveţi, de unde n-aveţi, daţi-ne bani de salarii, mă tem că îşi asumă un risc major să nu dea salarii în septembrie şi octombrie». De aceea, rugămintea mea este să vorbiţi cu oamenii şi să vă încadraţi în fondul de salarii, pentru că banii de la FMI nu se pot duce decât în investiţii. Dacă împrumutăm bani să dăm salarii, puteţi să consideraţi că ne pregătim de intrare în derapaj economic şi social", a spus Băsescu.


"OPTIMISMUL BNRNU ARE ACOPERIRE"

Băsescu a spus că "optimismul BNR privind economia nu are acoperire în evoluţiile viitoare, deoarece România va înregistra o scădere a PIB şi în trimestrul II şi va intra în recesiune". El are dubii că România va avea o producţie agricolă egală cu cea din 2008, când a fost un an agricol foarte bun. Declaraţia Preşedintelui contrazice declaraţiile guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care estima că de la sfârşitul trimestrului doi economia va da semne de creştere.

"Economia ro­mânească va traversa o recesiune în «V», cu o scădere, urmată de o revenire treptată. Punctul minim al acestei scăderi a fost atins în primul trimestru, iar în al doi­lea trimestru s-ar putea relua creş­te­rea economică", declara Mugur Isărescu în luna mai. Mai mult, Isărescu estima că "economia va înregistra un avans pozitiv până la sfârşitul anului". "În legătură cu creşterea economică, şi pentru BNR era foarte limpede că vom avea două trimestre de rate negative de creştere", a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, legat de declaraţiile preşedintelui Băsescu. Vasilescu a spus că există încă şanse ca România să aibă o creştere economică de 0,1%-0,2%.
DATORII PE TERMEN LUNG
Băsescu a recomandat Ministerului Finanţelor (MF) să restructureze datoria publică şi să treacă la o datorie pe termen mediu şi lung, prin "absorbţia excedentului de euro" de pe piaţa bancară, consi­derând că aceasta va stimula reducerea rapidă a dobânzilor. "Având în vedere excedentul de lichidităţi din băncile co­merciale, sugerez Finanţelor restructu­rarea datoriei. În momentul de faţă, da­toriile sunt datorii pe termen scurt. Să treacă la o datorie pe termen mediu şi lung şi asta înseamnă să se absoarbă excedentul de valută forte. Excedentul de euro care există în bănci. Au circa un mi­liard disponibil. Şi, de asemenea, într-o relaţie cu MF, dobânzile ar trebui să fie foarte mici, tot în jurul a 5% pe termen mediu şi lung", a spus preşedintele.
El a mai cerut ca Finanţele să compenseze mai rapid TVA-ul pe care îl datorează firmelor cu obligaţiile la buget.


FMI: PERFORMANŢE SUB AŞTEPTĂRI

Legat de evoluţia negativă a economiei ţării noastre, Tonny Lybek, reprezentantul FMI pentru România a explicat că datele arată puţin mai rău decât s-ar fi aşteptat. "Datele PIB sub aşteptări din primul trimestru arată că economia ar putea scădea cu mai mult de 4,1% în 2009, prognoză pe care FMI a anunţat-o după încheierea negocierilor cu autorităţile române din martie, a declarat Tonny Lybek, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria. Mai mult, oficialul FMI anticipează un declin al economiei pe parcursul întregului an 2009 şi în prima parte a anului 2010, urmând ca PIB să revină pe creştere pozitivă în semestrul al doilea din 2010.


RECLAMĂ LA GOOGLE
O altă indicaţie a preşedintelui a vizat-o pe Ecaterina An­dro­nescu, ministrul Educaţiei, căreia Băsescu i-a cerut să fa­că reformă în sistem adaptând programa de învăţământ la nevoile economiei, şi să nu scoată educaţia fizică din programa şcolară. "Nu vreau să fac nici un fel de discuţii polemice, dar am convingerea că despre păpădie şi salată orice copil, dacă intră pe Google, află cum e cu păpădia şi salata. Dacă vrea să ştie despre istoria antică, despre Herodot, intră pe Google. Hai să revenim pe o programă adecvată, neîncărcată şi pe cât posibil adaptată economiei româ­neşti, pentru că toate semnalele sunt că nu mai avem mecanici auto, tinichigii pregătiţi în şcoli. Nu mai sunt licee de alimentaţie, să facem ospătari, să facem ce ne trebuie! Ne facem filosofi şi ăia ne­încadrabili în câmpul muncii cu uşu­rin­ţă", a spus Băsescu. El a şi ară­tat de unde s-ar putea "inspira" mi­nistrul Andro­nes­cu: proiectele de lege privind edu­ca­ţia elaborate de comisia preziden­ţială, care sunt "într-adevăr bu­ne".
LISTE SUPLIMENTARE ŞI LA PREZIDENŢIALE
Ca să contracareze tentativele de furt de voturi în toamnă la prezidenţiale, prin "tu­rismul electoral", Băsescu a sugerat ieri Guvernului să informatizeze toate sec­ţiile de votare. "Vin alegerile prezidenţiale, unde circumscripţia este Ro­mâ­nia, numai... omul chiar trebuie să poată vota oriunde, nu poţi să introduci res­tricţia să nu votezi decât acasă(...). Îmi per­mit să vă sugerez, poate Guvernul ana­­lizează posibilitatea ca în fiecare sec­ţie să fie un calculator. Şcolile sunt toate sau aproape toate cuplate la internet, în mediul rural linia telefonică sau fibra op­tică pentru internet oricum e adusă până la primărie, dacă nu şi în şcoală. Ne trebuie 17.800 de calculatoare şi transferate de la pri­mării sau chiar din şcoli şi puse în secţia de votare cu un operator şi pu­tem confrunta listele suplimentare imediat şi scos din sistem cel care a votat de do­uă ori şi cu asta închidem orice su­biect şi suspiciune cu privire la corectitudinea alegerilor şi la turismul electoral, care este specific alegerilor pe liste", a spus Bă­sescu.

Ideea preşedintelui a fost apreciată drept una bună de vicepreşedintele AEP, Marian Muhuleţ, deşi informatiza­rea sec­ţiilor de votare ar presupune costuri ridicate. Pentru ca această măsură să fie aplicată la prezidenţiale este nevoie de o no­uă modificare a legislaţiei electorale, du­pă cea făcută de Guvern privind comba­terea turismului electoral la euroa­le­geri. Astfel, printr-o Ordonanţă de urgenţă, Gu­vernul însărcina AEP să verifice în termen de 6 luni pe cei care au votat pe liste suplimentare la euroalegeri, dar nu­mai la sesizarea de fraudă a unuia dintre com­­petitorii electorali făcută în termen de 15 zile de la validarea rezultatelor. Nu­mai că AEP a anunţat că are nevoie de achiziţionarea unui alt soft, diferit de cel folosit la centralizarea rezultatelor.
"Şeful statului distrage atenţia şi caută vinovaţi"
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a criticat ieri prezenţa preşedintelui Băsescu la şedinţa de Guvern, arătând că "şeful statului a aplicat strategia pe care o aplică consecvent de cinci ani încoace, să găsească vinovaţi şi să distragă atenţia de la propria responsabilitate în ceea ce priveşte criza econo­mică".

"După ce a eşuat în dis­cuţiile cu băncile vizând relua­rea creditării, Traian Băsescu caută acum responsabili pentru adâncirea crizei econo­mice. Dacă şeful statului va începe să atace din nou Guvernul, aşa cum a făcut-o în perioada Guvernului Tăriceanu, vom avea şi o criză politică, care va alimenta şi va adânci criza eco­nomică, iar costurile sociale vor fi incomparabil mai mari.

După prezenţa de astăzi a preşedintelui la şedinţa de Guvern se dovedeşte clar că cel mai important factor de adâncire a crizei economice este intrarea lui Traian Băsescu în campania electorală", a mai precizat Voiculescu. La rândul său vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că vizita lui Băsescu la Guvern reprezintă de fapt "o slăbiciune a premierului". "Mesajul lui Traian Băsescu din Guvern arată că premierul Emil Boc este slab şi are nevoie de ajutorul preşedintelui", a adăugat Dragnea.  

"Băsescu recunoaşte că e principalul vinovat pentru criza din România. El e autorul acestui Guvern, unicul responsabil al învestirii acestui Guvern, iar acest Guvern se dovedeşte incapabil să ofere speranţă românilor. Practic, îşi recunoaşte înfrângerea în lupta contra crizei, înfrângere evidentă, cauzată de un Guvern, al cărui creator este el însuşi. (...) Băsescu nu avea ce să caute la şedinţa de Guvern să dea indicaţii preţioase Guvernului, care n-au legătură cu atribuţiile constituţionale ale preşedintelui", a comentat şi prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban. El a subliniat că, din tot ce a spus Traian Băsescu, nu a sesizat "nici o soluţie pe care o propune Guvernului", ţinând să-i recomande şefului statului să găsească un premier competent.

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a avertizat că românul de rând va ieşi din ce în ce mai mult în stradă, pentru că va creşte neîncrederea în clasa politică, iar criza economică va fi dublată de una socială şi se va ajunge la "un haos total". El a precizat că "toate măsurile anticriză aberante" ale Guvernului vor fi plătite foarte scump de români, acesta exempli­ficând cu împrumutul FMI şi cu programul "Prima Casă".

×