x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Remanierea de la Golden Blitz

Remanierea de la Golden Blitz

de Oana Stancu Zamfir    |    23 Aug 2005   •   00:00
Remanierea de la Golden Blitz

Dupa ce s-a sfatuit cu Basescu la Restaurantul Golden Blitz, Tariceanu s-a decis sa remanieze cativa ministri. Mircea Cinteza a fost inlocuit cu Eugen Nicolaescu la Sanatate, Ene Dinga cu Anca Boagiu la Integrare, Ionut Popescu cu Sebastian Vladescu la Finante si vicepremierul Gheorghe Seculici cu Gheorghe Pogea.

Vicepremierul Gheorghe Seculici, ministrul Finantelor, Ionut Popescu, cel al Sanatatii, Mircea Cinteza, si cel al Integrarii, Ene Dinga, au fost dati afara din Guvern, intr-o remaniere decisa duminica seara la Restaurantul Golden Blitz sub atenta supraveghere a presedintelui Basescu.

Dupa mai multe luni in care s-a vorbit despre remaniere, ea a fost facuta ieri, dupa un week-end de consultari, care au culminat duminica seara cu intalnirea pe care a avut-o premierul Calin Popescu Tariceanu, insotit de liderii Aliantei, cu presedintele Traian Basescu, la restaurantul preferat al sefului statului, Golden Blitz. In urma acestei discutii, premierul a reusit sa obtina destituirea vicepremierului PD, Gheorghe Seculici, cumatrul lui Traian Basescu, pe care acesta l-ar fi lasat din brate tocmai pentru a nu fi acuzat ca isi protejeaza rudele. Celalalt ministru PD remaniat, Ene Dinga, este un outsider care, nefiind un membru PD cu vechime si putere in partid, a fost cedat fara clipire. In schimb, premierul nu a reusit sa-i clinteasca pe ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, si pe cel al Mediului, Sulfina Barbu.

De partea cealalta, Tariceanu l-a demis pe ministrul Finantelor, Ionut Popescu, schimbare care nu poate fi trecuta nici ea la capitolul "pierderi", avand in vedere proasta relatie si desele contradictii dintre cei doi. Liberalii au mai renuntat si la Mircea Cinteza, una dintre tintele acuzatiilor pe care le face in ultimele saptamani presedintele Basescu.

NOII MINISTRI. In locul acestora, in Cabinetul Tariceanu vor fi numiti, o data ce va semna si seful statului decretele necesare, Gheorghe Pogea, vicepremier din partea PD, Sebastian Vladescu la Finante, Anca Boagiu la Integrare si Eugen Nicolaescu la Sanatate. Fiecare are un spate "greu". Pogea este directorul lui Adriean Videanu de la Marmosim. El trebuia sa ajunga vicepremier inca din aprilie, cand Videanu a renuntat la cabinet pentru a candida la Primaria Capitalei. Ambii au preferat atunci ca Pogea sa managerieze in continuare afacerea cu marmura. El este unul dintre creierele programului de guvernare al Aliantei DA si un personaj abil in comunicare, ceea ce l-a calificat sa-l inlocuiasca pe mult prea stersul Seculici, caruia PD i-a reprosat lipsa de vizibilitate.

Anca Boagiu a fost, ca si la primul mandat de ministru, alegerea lui Traian Basescu. Un personaj controversat in PD, ea face cariera tocmai pe domeniul relatiilor internationale si integrarii europene, unde nu a fost scutita de critici si ironii nu doar din partea PSD, ci chiar a propriului partid. Victor Ponta a acuzat-o ca si-a petrecut sedintele de la Internationala Socialista in parcare cu soferii. Radu Berceanu a intrat in conflict cu Traian Basescu dupa ce a atras atentia ca si PSD a trimis femei in structurile internationale, insa in timp ce Rodica Stanoiu a ajuns vicepresedinte al grupului socialist, Boagiu se duce in strainatate la cumparaturi. Vladescu, om de afaceri este recunoscut pentru prietenia cu primul-ministru Calin Popescu Tariceanu. Eugen Nicolaescu este si el tot unul dintre apropiatii liderului PNL, comentandu-se chiar ca, in afara de acest aspect, nu exista nici o ratiune profesionala pentru care el sa fie numit la Ministerul Sanatatii.

CONTRELE PD. Daca in privinta noilor ministri, liderii PD au acceptat fara sa cracneasca lista cu care s-a venit de la Traian Basescu, unii lideri PD au luat foc insa ieri in sedinta Biroului Permanent pentru cum a fost gestionat subiectul remanierii. Surse din partid spun ca vicepresedinti precum Sorin Frunzaverde, Liviu Negoita, Cezar Preda sau Romeo Raicu ar fi aratat ca remanierea este o greseala si ca PD ar fi trebuit sa insiste pe restructurarea Guvernului, nu sa ii faca jocurile lui Tariceanu. "Facem remaniere ca sa scape Calin de Ionut Popescu", ar fi spus acestia. Democratii aveau in plan sa impuna formula guvernamentala pe care Alianta o decisese o data cu programul de guvernare, cu 14-16 ministere si un singur vicepremier, al PD. De altfel, presedintele executiv al PD, Adriean Videanu, ne-a declarat ieri ca o astfel de restructurare este dorita dupa raportul de tara sau pana in aprilie anul viitor. "Ea este in agenda Guvernului de la instalarea lui si trebuia facuta dupa sase luni, astfel incat sa ajungem la o formula de cabinet dupa structura guvernelor europene, cu 14-16 ministere, compatibila si cu structura Comisiei Europene", a explicat Videanu.

Premierul Tariceanu il contrazice insa. Intrebat daca restructurarea mai este in plan, seful Executivului a raspuns sec: "Nu!".

SCHIMBARI DOAR PNL-PD. Remanierea se opreste la PNL si PD. Daca, dupa sedinta Biroului Permanent, mai multi lideri ai PD afirmau neoficial ca Alianta va cere schimbarea ministrului Economiei, Codrut Seres, zvonul a fost dezmintit public de liderul PD, Emil Boc. De altfel, premierul Tariceanu a aratat ca la stabilirea schimbarilor din Guvern s-a avut in vedere criteriul performantei si nu apartenenta politica. "Nu s-a facut o analiza pe partide. Nu functioneaza in acest fel remanierea", a spus premierul, aratand ca a discutat deja cu ceilalti membri ai coalitiei, PC si UDMR. El a recunoscut totodata ca s-a consultat si cu Traian Basescu, asa ca "domnia-sa este la curent cu propunerile de remaniere". Tariceanu urma sa duca lista noilor ministri in cursul dupa-amiezii la Cotroceni, la ora 20:00 fiind programata deja depunerea juramantului.

GHEORGHE POGEA
De profesie inginer, Gheorghe Pogea este in prezent director general al Marmosim SA, producatorul de marmura al carui actionar principal este presedintele executiv al PD, Adriean Videanu. Intre 1981 si 2001 a ocupat diverse functii la S.C. Siderurgica S.A. Hunedoara, de la inginer tehnolog, sef de sectie, pana la cea de director general, incepand cu 1997. Este doctor in Stiinta si ingineria materialelor, acesta fiind si profilul facultatii absolvite in 1981. Ulterior si-a completat studiile cu o diploma in management Ecole Superieure de Commerce Marseille-Provence, una in comunicare la Londra si alte cateva in managementul performantei, programe pentru angajatori si arta de a conduce. Este coautor al programului de guvernare al Aliantei D.A. si lider al PD Hunedoara.

SEBASTIAN VLADESCU
Absolvent al Facultatii de Comert - ASE, Sebastian Vladescu are 47 de ani. A fost secretar de stat in Ministerul Industriilor si Comertului in 1997, ocupand aceeasi functie, in 2000, si la Ministerul Finantelor, unde intre 1997 si 1999 a fost consilier. Intre 2002 si 2003 a fost membru in CA al Petrom Service, iar din 2003 pana in prezent la UPETROM 1 Mai, ambele societati controlate de Liviu Luca. Vladescu este in prezent seful Consiliului de Supraveghere a BCR si membru al Consiliului de Administratie (CA) al Petrom. El a fost desemnat la Petrom, la inceputul acestui an, de catre Ministerul Economiei si Comertului, drept unul dintre cei doi reprezentanti ai statului in conducerea administrativa a gigantului petrolier. Intre 2000 si 2001, Vladescu a fost si membru al CA al CEC.

EUGEN NICOLAESCU
Nominalizat in functia de ministru al Sanatatii, deputatul PNL Eugen Nicolaescu are 50 de ani si este absolvent al Facultatii de Comert din cadrul ASE. Purtator de cuvant la PNL, Nicolaescu este presedintele Comisiei de buget-finante din Camera Deputatilor si prim-vicepresedinte al Camerei Auditorilor Financiari din Romania. In perioada 1999-2000 a fost secretar general adjunct la Ministerul Finantelor, iar in 2000 presedinte al Comisiei Nationale de Valori Mobiliare. Este deputat din 2000.

ANCA BOAGIU
Propus pentru postul de ministru al Integrarii Europene, deputatul PD Anca Boagiu are 37 de ani si este absolvent al Facultatii de Constructii - Sectia Hidrotehnica. In perioada 1996-1997 a fost expert in cadrul Administratiei Nationale a Drumurilor, iar intre 1997 si 1999, la Ministerul Transporturilor. Din iunie pana in decembrie 2000 a fost ministrul Transporturilor. In prezent, este vicepresedinte al PD, precum si al Comisiei parlamentare pentru Integrare Europeana si membru al Comitetului Parlamentar Mixt Romania - UE.

INDUSTRIILE, IN VIZOR
Depunerea juramantului de catre noii ministrii, care a avut loc aseara la Palatul Cotroceni, s-a remarcat prin trimiterea facuta de presedintele Basescu la o alta posibila tinta: Ministerul Industriilor. In finalul discursului sau, vorbind despre necesitatea schimbarii "acolo unde lucrurile scartaiau", Basescu a lansat o alta idee: "Sunt convins ca ne putem uita cu atentie si la Ministerul Industriilor". De altfel nici primul ministru Tariceanu nu a scapat "atentiei" sefului statului, Basescu reclamand ca "prea multe elemente din programul de guvernare care puteau fi realizate nu se afla nici macar in stadiul de pregatire". Si cum subiectul ceremoniei erau noii numiti, presedintele li s-a adresat si acestora, avertizandu-i ca nu vor beneficia de clementa din partea sa, avand in vedere ca au fost numiti dupa expirarea celor 6 luni de gratie pe care le acordase excutivului. Si pentru a clarifica mai bine lucrurile, seful statului a tinut sa mai faca cateva remarci. El a apreciat ca la Sanatate a fost facuta o alegere buna, fiind nevoie de un economist care sa utilizeze mai bine fondurile, in timp ce la Ministerul de Finante a subliniat ca ar dori ca noul ministru "sa ramana cel putin la nivelul de exigenta al predecesorului". De sustinere clara s-au bucurat noul ministru al Integrarii, Anca Boagiu si noul vicepremier Gheorghe Pogea. "La Integrare, cu certitudine nu e foarte greu sa avem un ministru mult mai bun decat predecesorul", l-a desfiintat in cateva cuvinte Basescu pe fostul ministru. (Aniela Nine)

ACORD
"PC sustine solutia de remaniere prezentata de premier", a declarat ieri, Mediafax, purtatorul de cuvant Bogdan Ciuca, precizand ca numirile noilor ministri au fost facute in urma unor discutii in cadrul partidelor din Alianta si in Coalitie. Si UDMR este de acord cu toate propunerile de remaniere prezentate, desi liderul Uniunii, Marko Bela, a apreciat ca vicepremierul Seculici a fost schimbat din ratiuni politice, desi si-a facut datoria. Marko si-a exprimat speranta ca, o data cu remanierea, se va pune capat "discutiilor desarte" privind functionarea Cabinetului. (Aniela Nine)

NEGOCIERE
Presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, a declarat ieri ca premierul Calin Popescu Tariceanu ar trebui sa remanieze intregul Cabinet. "Cea mai buna remaniere care s-ar face acum este aceea prin care s-ar schimba toti ministrii. Pentru mine este evident ca remanierea nu este altceva decat o negociere politica intre cele doua partide, PNL si PD. Merg pe ideea «cat schimbi tu, schimb si eu!»", a spus Nastase. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, la randul sau, ca asupra remanierii planeaza incertitudinea rezultata din declaratiile contradictorii ale liderilor A.D.A.

PACE, PACE...
O data cu aceasta remaniere, premierul Tariceanu spera sa astearna probabil pacea peste apele tulburi ale coalitiei. Astfel ca, dupa ce saptamana trecuta se burzuluia serios la liderii PD, pe care ii acuza voalat ca intarzie aplicarea calendarului convenit de coalitie pentru a forta alegerile anticipate, ieri, Tariceanu a laudat mersul calendarului, desi nimic nu s-a petrecut pe acest plan de miercuri pana in prezent. "Procedurile sunt demarate conform calendarului de actiuni convenit si care se desfasoara in bune conditii", a spus de data aceasta Tariceanu. Potrivit acordului semnat de coalitie, Comisia pentru regulament a Camerei trebuia convocata din data de 11 august, pentru a lucra in perioada 15-27 august pentru dezbaterea amendamentelor la proiectul de regulament. In aceeasi perioada, liderii grupurilor parlamentare ale coalitiei ar urma sa stranga semnatu- rile de convocare a sedintelor extraordinare ale celor doua Camere pentru perioada 29-31 august. Sesiunea extraordinara ar urma sa aiba loc intre 29 si 31 august, pentru ca la 5 septembrie sa se voteze schimbarea presedintilor Parlamentului.

FARA SCHIMB DE MINISTERE
Ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, liberalul Bogdan Olteanu, a aratat ca nu este vorba de o restructurare a Guvernului, ci doar de remaniere. Potrivit lui Bogdan Olteanu, restructurarea se poate face doar in perioada in care Parlamentul este in sesiune, deoarece aceasta trebuie aprobata in forul legislativ. Olteanu a precizat, de asemenea, ca schimbarea portofoliilor in cadrul coalitiei echivaleaza practic cu restructurarea Guvernului, lucru care nu face obiectul remanierii. Inaintea sedintei PNL, vicepresedintele Teodor Melescanu declarase ca va fi luata in calcul si posibilitatea unui schimb de portofolii in cadrul coalitiei.
"DOAR NEGOCIERE POLITICA"
Presedintele executiv al PSD, Adrian Nastase, a declarat ieri ca premierul Calin Popescu Tariceanu ar trebui sa remanieze intregul Cabinet. "Cea mai buna remaniere care s-ar face acum este aceea prin care s-ar schimba toti ministrii. Pentru mine este evident ca remanierea nu este altceva decat o negociere politica intre cele doua partide, PNL si PD. Merg pe ideea «cat schimbi tu, schimb si eu!»", a spus Nastase. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, la randul sau, ca asupra remanierii planeaza incertitudinea rezultata din declaratiile contradictorii ale liderilor A.D.A.

CURS: romanii sustin remanierea


Ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza, al Mediului, Sulfina Barbu, si al Finantelor, Ionut Popescu, sunt membrii cabinetului Tariceanu pe care romanii ii vor schimbati din functie, releva un sondaj de opinie CURS, realizat la comanda Jurnalului National si al Antenei 1 si dat publicitatii ieri, in ziua in care au fost anuntati ministri remaniati. Astfel, 25% dintre cei chestionati s-au pronuntat pentru schimbarea lui Mircea Cinteza, 13% pentru Sulfina Barbu si 9% pentru Ionut Popescu, primul si ultimul dintre cei identificati in sondajul CURS regasindu-se si pe lista remaniatilor. Locurile urmatoarele in topul remanierii sunt ocupate de Mircea Miclea (Educatie) - 7%, Traian Dobre (Transporturi) - 5%, Monica Macovei (Justitie) - 5%, Gheorghe Flutur (Agricultura) - 5%, Vasile Blaga (Interne) - 4%, Gheorghe Barbu (Munca) - 3%, Codrut Seres (Industrie) - 2% si Ene Dinga (Integrare) - 1%, de altfel ministrul care a intrunit cele mai putine procente in optiunea celor intervievati, dar care nu a scapat remanierii. 3% s-au pronutat pentru un alt minister unde ar trebui schimbat ministrul, iar 18% nu stiu sau nu raspund. Intrebati daca ar trebui facuta acum o remaniere a Guvernului, 50% dintre chestionati au raspuns ca este nevoie, 18% au spus "nu" si 32% nu stiu sau nu raspund. Referitor la modul cum autoritatile au intervenit in zonele inundate, cei chestionati le-au acordat nota de trecere, media obtinuta fiind 5,9. Pe de alta parte, 40% dintre respondenti sunt de parere ca premierul Calin Popescu Tariceanu a facut bine ca nu si-a mai dat demisia din fruntea Guvernului, in timp ce 34% spun ca a facut rau, iar 26% nu stiu sau nu raspund. Sondajul CURS a fost realizat in perioada 5-15 august 2005, pe un esantion de 2.000 de subiecti cu varste de peste 15 ani, eroarea maxima fiind de +/ - 2,2% la o probabilitate de 0,95.

EXPLICATII. Ieri, cand s-a decis inlocuirea lui de la conducerea Ministerului Sanatatii, Mircea Cinteza a recunoscut ca principalul repros care i s-a adus a fost legat de modul in care a gestionat criza medicamentelor. El nu considera insa un esec personal faptul ca va fi schimbat. "Nu consider un esec personal sa mi se reproseze in mod direct ceva, ci doar faptul ca sistemul este in criza", a spus Cinteza, care a apreciat ca greseala a constat in faptul ca nu a explicat mai mult parghiile si dificultatile din interiorul sistemului. "Perceptia finala a fost una de criza, care nu poate avea decat o rezolvare pe termen mediu si nu imediat", a precizat el. Cinteza a adaugat ca nu se considera sacrificat si ca il va sprijini pe succesorul sau, Eugen Nicolaescu, daca va fi validat in aceasta functie.

DEMISIE IMINENTA. Fostul ministru al Finantelor, Ionut Popescu, afirma ca nu cunoaste motivele pentru care a fost schimbat din functie, iar primul-ministru a refuzat si el ieri sa explice punctual care sunt nemultumirile legate de Popescu, aratand ca nu vrea sa foloseasca aceasta conferinta de presa drept un prilej de "decontare" cu anumiti ministri. Popescu afirma insa ca ar fi demisionat oricum. "Sincer, ma asteptam la aceasta decizie, dar nu pot spune care au fost criteriile. Oricum, ma gandeam la demisie, mai ales ca nu mi-a fost acceptata strategia fiscala.

L-am informat si pe premier in acest sens", a afirmat Popescu. Fostul ministru spune ca documentul legat de strategia fiscala a figurat pe ordinea de zi a Guvernului, fara sa fie adoptata o decizie din cauza propunerii de majorare a TVA si ca, pana la avizul Guvernului, nu era normal sa demareze o dezbatere publica pe aceasta tema. El crede ca succesorul sau va pastra propunerea de majorare a TVA, pe care o considera in continuare ca cea mai buna alegere pentru suplimentarea veniturilor bugetare, avand in vedere obiectivele macroeconomice. Popescu e de parere ca a gestionat destul de bine portofoliul incredintat in urma cu opt luni, printre realizari figurand in primul rand introducerea cotei unice, "cea mai importanta promisiune electorala a Aliantei", in urma careia veniturile la buget au crescut "peste previziuni".

Ionut Popescu va reveni la functia de senator, din care afirma ca va sustine actiunile Guvernului. "O sa sustin Guvernul cum a facut-o si din interiorul lui, respectandu-mi principiile si pozitia, asa cum a fost si in cazul ordonantei Tractorul. Voi sprijini orice decizie de reforma si voi amenda orice actiune care inseamna o deraiere de la reforma", a adaugat fostul ministru. (Lavinia Dimancea, Oana Stancu)
×