x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Scandal fără precedent în Parlament. PDL şi-a impus judecătorul la Curtea Constituţională

Scandal fără precedent în Parlament. PDL şi-a impus judecătorul la Curtea Constituţională

de Veronica Micu    |    15 Iun 2010   •   00:00
Scandal fără precedent în Parlament. PDL şi-a impus judecătorul la Curtea Constituţională
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul National

PDL şi-a impus voinţa şi a reuşit să numească şi din partea Camerei Deputaţilor un judecător la Curtea Constituţională. După o şedinţă care s-a încheiat la ora 02.00, Mircea Ştefan Minea este declarat judecător al Curţii Constituţionale cu 168 voturi pentru 1 contra, din partea camerei inferiore a Parlamentului.

Şedinţa de numire nu a fost lipsită de incidente, existând numeroase schimburi dure de replici, îmbrânceli şi acuze între membrii puterii şi opoziţie în decursul celor peste opt ore de şedinţă.

Deputaţii PNL s-au retras, luni noapte, din şedinţa de plen dedicată votării unui judecător pentru Curtea Constituţională, iar cei ai PSD au decis să rămână, fără însă a participa la vot.

Grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor a anunţat, luni noapte, că participă la reluarea votului privind numirea unui judecător la CC, dar că nu îşi exprimă votul, în timp ce grupul parlamentar al PNL a anunţat că se retrage de la şedinţă.

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a precizat că grupul PNL consideră neregulamentară şi ilegală procedura de reluare a votului privind numirea unui judecător la Curtea Constituţională.

Candidatul propus de PSD pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale din partea Camerei Deputaţilor, Valer Dorneanu, a obţinut, în plen, în urmă cu două săptămânim, 161 de voturi favorabile, iar contracandidatul său propus de PDL Ştefan Minea a obţinut 123 de voturi. Preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a refuzat să-l valideze pe Dorneanu, arătând că acesta trebuia să întrunească 168 de voturi favorabile.



Deputaţii PSD+PC şi cei ai PNL au afişat pe parcursul şedinţei de plen lozinci împotriva Executivului şi a parlamentarilor puterii, precum "Boc, România îţi cere demisia!" sau "Copiii şi bătrânii nu se pot apăra singuri - Opriţi genocidul!".

Opoziţia a criticat şi prezenţa în plen a unor miniştri precum Elena Udrea şi Gabriel Oprea, dar şi a Monicăi Iacob-Ridzi. În acest context, deputaţii din opoziţie au strigat "Ridzi la puşcărie!"

Certurile repetate dintre deputaţii opoziţiei şi cei ai puterii s-au perpetuat, după ce PSD şi PNL au solicitat pauze repetate de consultări în încercarea de a combate eforturile PDL de a impune reluarea votului pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituţională.

După terminarea fiecărei runde de consultări, rând pe rând, deputaţii liberali şi cei social-democraţi au cerut să ia cuvântul pe procedură, dar au fost acuzaţi de preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean, că susţin discursuri fără substanţă, strict politice. Mai mult, Oltean le-a întrerupt microfonul deputaţilor care încercau să vorbească.

În cele din urmă şi microfonul preşedintelui de şedinţă a fost întrerupt, acesta acuzându-i pe cei de la PSD că au smuls firele.

Disputele au fost şi mai aprinse când deputaţii au încercat să voteze, potrivit Antena3. Deputaţii PSD şi PNL s-au grupat braţ la braţ în jurul urnelor, împiedicându-i astfel pe ceilalţi parlamentari să voteze pentru alegerea unui judecător la CCR.

În acel moment, grupaţi într-un lanţ în jurul urnelor de vot, deputaţii opoziţiei au scandat lozinci precum "Jos hoţii!", "Ruşine să vă fie!", "Votaţi la Cotroceni!" sau "Demisia!".



Adrian Năstase acuza că PDL doreşte modificarea structurii Curţii Constituţionale pentru a deveni o "anexă la Palatul Cotroceni".

Scandalul din Camera Deputaţilor a pornit de la întârzierea cu care a început şedinţa de plen. Deputaţii au fost nevoiţi să aştepte în sală mai bine de o oră şi jumătate. Tensiunile s-au amplificat atunci când liderul grupului PDL a cerut prelungirea programului şi adăugarea pe ordinea de zi a desemnării unui judecător la Curtea Constituţională.

Deputaţii Opoziţiei au refuzat să îşi ocupe locurile în sală în ciuda apelurilor preşedintelui de şedinţă şi a deselor pauze de consultări. Social-democratul Nicolae Bănicioiu l-a acuzat pe Ioan Oltean de abuz. Pentru că prezidiul era ocupat de cei din Opoziţie, Mircea Toader a fost nevoit să vorbească de la un microfon mobil.

Deputaţii au decis apoi prelungirea programului până la ora 24:00, după ce luaseră anterior o altă decizie de prelungire a şedinţei până la ora 21:00. Următorul vot urma să fie dat pentru ordinea de zi, moment în care deputatul PDL Doiniţa Chircu ar fi încercat să voteze cu două cartele.

Deputatul Nicolae Bănicioiu a observat tentativa colegei sale din Parlament şi a încercat să-i ia din mână una dintre cartele, moment în care totul s-a transformat în haos, iar unii dintre deputaţi au început să se îmbrâncească. La un moment dat au intervenit şi deputaţii Cristian Boureanu şi Mircea Toader.

În urma incidentului, Adrian Năstase a declarat că în cei 20 de ani petrecuţi în Parlament nu a văzut o astfel de manifestare.

"Faptul că a votat de două ori este o hoţie. Modalitatea în care se comportă colegii de la PDL este anormală şi incorectă, ar trebui să se gândească la programe economice nu la îmbrânceli", a declarat Nicolae Bănicioiu, după incidentul de la Parlament.

×
Subiecte în articol: politic