Autorităţile locale plătesc curentul electric şi cablul tv din containere şi consideră că şi-au făcut datoria faţă de sinistraţi. "Mulţi dintre ei se complac în situaţia asta", spune cu nonşalanţă edilul oraşului. Se pare că n-a auzit-o niciodată, de pildă, pe Elena Tănase, o femeie de 67 de ani, spunând "aş prefera să stau pe frig, numai să ştiu că sunt în casa mea". În tabăra de la Tecuci, oamenii îşi fac nevoile în găleata pe care o ţin la intrarea în baracă. Se spală în ligheane, pe cartoanele putrezite de pe jos. Baia, despre care primarul spune că "nici acasă nu aveau aşa ceva", şi pe care nu a văzut-o niciodată, este de nefolosit. Vântul şuieră printre geamurile sparte. Oamenii îşi îmbracă copiii cu haine de căpătat. Supravieţuiesc din ajutor social, din salariu de gunoier, din alocaţia copiilor. Aşteaptă ca Dumnezeu să facă o minune cu ei. Şi continuă să trăiască aşa cum au învăţat. Să facă copii (din 2007 s-au născut în tabără 10 copii), să facă sarmale de Crăciun, să spere, an de an, că banii promişi de domn' primar pentru reconstrucţia caselor o să vină. Ca măcar copiii lor să apuce să locuiască în ele.