x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Explozii în Stockholm

Explozii în Stockholm

de George Arion    |    20 Iun 2010   •   00:00
Explozii în Stockholm

Hotărât lucru, Şcoala romanului poliţist suedez se află într-un moment fast. Stieg Larsson, Arne Dahl, Roslund&Hellstrom, Liza Marklund au reuşit să se impună nu numai în ţara lor, dar şi dincolo de fruntariile ei, publicând cărţi în milioane de exemplare.



5775-123876-explozii.jpgProza acestor autori atrage atenţia asupra unui teritoriu considerat multă vreme un spaţiu ocolit de fărădelege. Toţi aceşti scriitori demontează prejudecăţi şi propun cititorilor o imagine surprinzătoare şi veridică a Suediei de astăzi, în care există corupţie, trafic cu carne vie, iar consumul de droguri şi alcoolismul fac ravagii. Ca nişte chirurgi impasibili atunci când operează, ei fac un inventar scrupulos al relelor care macină această societate.

În "Explozii în Stockholm", Liza Marklund propune o eroină interesantă, pe jurnalista Annika Bengtzon, angajată la un tabloid de mare succes, Kvallspressen. Ea investighează, alături de Poliţie, o explozie care a avut loc la Stadionul Victoria, gazdă a Jocurilor Olimpice. Suntem cu câteva zile înainte de Crăciun, febra pregătirilor de sărbătoare e tulburată de acest eveniment şocant. O altă bombă detonată la arena Star Hall sporeşte neliniştea locuitorilor din marele oraş. Cei mai mulţi înclină să creadă că atentatele sunt opera unor terorişti. Nimeni însă nu le revendică. Ancheta bate pasul pe loc. Metropola e cuprinsă de panică.

Mergând împotriva curentului general de opinie, Annika Bengtzon se încăpăţânează să parcurgă alte piste. Ea începe să cerceteze trecutul Christinei Furtage, şefa Comitetului Olimpic. Întâmplări neştiute din existenţa acestei femei considerată puternică şi infailibilă îi confirmă intuiţiile. Dincolo de faţada unei reputaţii impecabile, jurnalista descoperă o plasă de minciuni şi de intrigi care sunt cât pe-aci s-o coste viaţa. Dar până ajunge să dezlege misterul, ziarista are multe direcţii de cercetat, suspectând persoane care, până la urmă, se dovedesc a fi inocente.

Cele mai frumoase pagini ale romanului sunt dedicate atmosferei dintr-o redacţie. Asistăm la captivante şedinţe de sumar, la selectarea articolelor cu impact, la alegerea fotografiilor pentru pagina întâi, la trimiterea reporterilor pe teren, la discuţii aprinse despre protejarea surselor şi deontologie. Ei, da, prin alte părţi, redactorii unui tabloid dezbat şi probleme de deontologie. Însă şi aici, cei mai mulţi poartă o mască, pentru a-şi ascunde invidiile, dorinţa de a accede la funcţii înalte sau incompetenţa. Uneori, rivalităţile provoacă făţiş conflicte, care sunt aplanate cu greu. Dar, cu toate aceste frământări şi ciocniri de interese, ziarul apare totuşi la timp, înţesat de fapte senzaţionale.

La fel de pasionante sunt şi pasajele care descriu căsnicia Annikăi Bengtzon. Mamă a doi copii pe care îi vede doar dimineaţa şi seara, ea are dispute cu soţul, el însuşi terorizat de lipsa de timp din pricina unui serviciu acaparator.
Editura "TREI", la care a apărut cartea, ne întreabă dacă am prins gustul romanului poliţist suedez. Răspunsul meu este afirmativ şi aştept cu interes o nouă apariţie din seria Annika Bengtzon. Sper să fie o scriere mai complexă, cu o miză şi mai puternică decât "Explozii în Stockholm". Cu siguranţă, despre Suedia mai avem multe de aflat. Iar autorii de thriller&mistery au o capacitate uluitoare de a ne oferi informaţii la care altfel n-am avea acces.

×
Subiecte în articol: scena crimei