Acorduri arhaice în Satul din Dumbrava Sibiului

Pe drumul care te poartă spre Răşinari, numit pe bună dreptate Calea Dumbrăvii, chiar la ieşirea din oraşul lui Hermann - Sibiu, ţi se dezvăluie un univers aparte, ca o gură de rai: un muzeu în aer liber, şi nu unul oarecare. Organizat pe o suprafaţă de 96 de hectare, Satul din Dumbravă este cel mai mare muzeu în aer liber din România şi unul dintre cele mai mari din Europa.

Fiecare monument regăsit în marele Sat din Dumbrava Sibiului are o poveste aparte. O istorioară peste care nu s-a aşternut colbul. Aici a structurat Cornel Irimie Muzeul Tehnicii Populare, a întocmit schiţa de realizare, a identificat şi a recuperat de prin diferite zone ale României monumente de valoare inestimabilă pe care le-a strămutat şi le-a conservat la Sibiu. Irimie ştia cu precizie ce are de făcut, mai ales că l-a urmat îndeaproape pe profesorul Dimitrie Gusti, fondatorul Şcolii Sociologice de la Bucureşti şi al Muzeului de la Şosea, fiind discipol al acestuia. Şi astăzi, după cum mărturiseşte directorul ştiinţific Mirela Creţu, "este completată colecţia de monumente după planul realizat de Irimie".

Ideea creării unui muzeu la Sibiu este împământenită din 1897. "La Adunarea generală de la Mediaş s-a decis, cu majoritate de voturi, construirea unei case naţionale care să cuprindă şi un muzeu istoric şi etnografic. În Apelul pentru întemeierea unui muzeu istorico-etnografic românesc la Sibiu, apărut în Analele ASTREI, în 1904, se punea accentul, în mod deosebit, asupra aspectului etnografic: «trebuie să afle aici loc tot ce se referă la traiul original şi patriarhal al poporului nostru şi mai ales uneltele, sculele şi obiectele cari încep a dispare lăsând loc înnoirilor influenţate de civilizaţiunea care străbate în cele mai ascunse colţuri ale vieţii poporului»", spune Eliza Penciu, coordonator de programe de tu­rism cultural la CNM ASTRA.

Zis şi făcut. În 1905 era inaugurat Muzeul Asociaţiunii, un miracol al vremii. "La 19 august, la orele 10:00, o mulţime de oameni s-a îndreptat spre sediul Muzeului Asociaţiunii, clădire construită într-un loc de frunte al oraşului Sibiu. Cel mai aşteptat eveniment al zilei a fost vernisajul Expoziţiei etnografice şi istorico-culturale care a marcat inaugurarea solemnă a Muzeului", subliniază Eliza Penciu.

În 1950 însă, Muzeul Asociaţiunii a fost desfiinţat, când regimul comunist a aplicat o strategie de anulare a oricărui program cultural-naţional, în ţările cu ideologie marxist-leninist-stalinistă, începând cu desfiinţarea asociaţiilor culturale, iar ASTRA sibiană a fost printre cele dintâi vizate. Cele peste 50.000 de obiecte din colecţie au fost transferate la Muzeul Brukenthal. Transferul patrimoniului a fost făcut haotic, fără nici o supraveghere şi cu mijloace improvizate. Numeroase obiecte de patrimoniu au dispărut pur şi simplu, iar la Muzeul Brukenthal nu s-a încheiat atunci nici un proces-verbal de transfer sau de preluare în custodie a obiectelor. În locul muzeului a fost instalat un Ateneu popular. Cornel Irimie este cel care a valorificat în anul 1957 patrimoniul etnografic şi de artă populară găsit în Muzeul Brukenthal, printr-o expoziţie de artă populară românească.

Primul experiment de expunere în aer liber a unui monument de arhitectură populară, transferat din situl de origine, a aparţinut fondatorilor Muzeului Asociaţiunii şi a constat din prezentarea unei stâne aduse din Munţii Poienii Sibiului. Cel care a realizat însă primul muzeu în aer liber din România este profesorul Dimitrie Gusti, care în vara anului 1936, împreună cu meşteri constructori ţărani, a edificat Muzeul Satului, cu peste 30 de gospodării aduse sau reconstituite din toată ţara. În 1940, "Muzeul Etnografic al Transilvaniei se refugiază la Sibiu, iar Romulus Vuia, directorul instituţiei clujene, îşi începe activitatea, pentru câţiva ani, la Muzeul ASTREI din Sibiu, unde lansează proiectul organizării în Dumbravă a unui muzeu în aer liber. Războiul care a izbucnit a împie­dicat realizarea lui. Proiectul său efemer a devenit o realitate abia în 1963, din iniţiativa lui Cornel Irimie, cel care avea să fie întâiul său director. După atribuirea terenului necesar, prin decretul Primăriei Sibiu din 11 octombrie 1960, s-a trecut la realizarea propriu-zisă" , adaugă muzeograful Delia Voina.

Începând cu anul 1963, specialiştii muzeului au întreprins ample cercetări ştiinţifice, organizând expediţii pentru depistarea în teren a monumentelor etnografice cu valoare documentar-istorică sau tehnică ce urmau a fi transferate în Dumbrava Sibiului. Tot în anul 1963 s-au achiziţionat primele nouă monumente, între care: moara plutitoare din Lucăceşti, piua cu teasc de la Orăştioara, joagărul hidraulic de la Gura Râului, piua de la Tălmăcel, moara de mână de la Bumbuieşti, teascul cu berbeci de la Racoviţa, podul plutitor de la Porceşti (Turnul Roşu). De atunci, numărul construcţiilor a ajuns la 340.

Poarta monumentală de acces în Muzeul din Dumbravă a fost transferată în 1974 de la Uzina Mecanică din Mârşa. Atrage atenţia vizitatorilor care păşesc pentru prima oară pe uliţele Satului din Dumbravă prin dimensiunile impresionante: 9,61 metri lungime, 4 metri lăţime, 7 metri înălţime, în timp ce aripile porţii au o lăţime de 6 metri. În plus, ornamentele atent migălite îi sporesc frumuseţea, cu atât mai mult cu cât monumentul - după cum spune prof. dr Corneliu Ioan Bucur în volumul închinat edificiului "Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA" - a fost la origine un Arc de triumf ridicat între anii 1940-1942 de o echipă de elevi ai Şcolii de Arte şi Meserii din comuna Racoviţă. Grupate pe categorii de activităţi, gospodăriile din Satul din Dumbravă sunt aparte. Universul pescăresc este redat în cele mai mici detalii, aşa cum se regăseşte în localităţile din Delta Dunării: împreună cu cherhanaua, cu coliba şi gheţăria şi cu bogatul inventar de unelte. Nu lipsesc nici acareturile: grajdul, coteţul găinilor, cuptorul.

În lumea satului de odinioară, lumânarea era la mare căutare, iar lumânărarul avea un mare rol. În Muzeul în aer liber din Sibiu se regăseşte Teascul de boştină pentru extragerea cerii, dar şi gospodăria boştinarului (lumânărarului). De asemenea, au fost strămutate aici mai multe stâne, aşa cum se regăseau ele în sit, cu staul, cu hodaia de locuit şi toate ane­xele, în funcţie de zonele din care provin. Fiecare monument din muzeu are propria-i poveste. Tehnicile de extragere a uleiului erau cu ani în urmă variate, însă cuprindeau trei faze importante: pisarea seminţelor, prăjitul "aluatului" şi stoarcerea uleiului. Uleiniţele erau acţio­nate fie prin intermediul scripetelui, prin tracţiune animală, cu ajutorul piciorului sau hidraulic. Indiferent de metodă, aceste instalaţii extrăgeau uleiul pentru diferite utilizări gospodăreşti.

La o plimbare pe aleile Muzeului din Dumbrava Sibiului, pe jos sau cu trăsura, poate primele monumente spre care îţi este condusă privirea sunt morile de vânt, care pot fi observate cu uşurinţă din oricare zonă a lacului. Sectorul morilor este impresionant. Se regăsesc aici mori acţionate prin diferite modalităţi: curea de transmisie, cu ajutorul cailor, cu ciutură şi diferite tipuri de transmisie, de vânt, cu pânze, plutitoare ori hidraulice.
Un monument foarte frumos este Hanul tradiţional de la Tulgheş-Harghita. Împrejmuit cu un gard din nuiele împletite, se afla odinioară la o răscruce de drumuri, în mijlocul comunei. Purtând parfumul anilor '20, când a fost construit, atrage atenţia prin frumuseţea specifică. Între "piesele" excepţionale se află o popicărie tot din 1920, adusă în Dumbravă de la Păltiniş, o gospodărie de la Găleşoaia, cu două case: cea bătrânească şi casa "nouă", aceasta din urmă având sub cornişă un brâu traforat, o adevărată dantelărie realizată cu migală în scândură de brad. O casă misterioasă este cea a "meşteroaiei" - cea care se ocupa de dezlegarea a fel de fel de vrăji şi descântece - din Săpânţa-Maramureş. De asemenea, în bogata colecţie se află gospodării-atelier, în funcţie de meseriile care se regăseau altădat' în vetrele satelor, dar şi biserici ori troiţe splendide.

În perioada 1980-2000, tematica muzeului a fost extinsă, prin integrarea monumentelor de arhitectură populară, muzeul acoperind întreg domeniul ci­vilizaţiei populare tradiţionale. Devenit în 1990 Complexul Naţional Muzeal ASTRA, urmaş al Muzeului Asociaţiunii, aşezământul este un adevărat centru cultural-naţional de afirmare a identităţii etnocultu­rale. Instituţiile muzeale reunite în cadrul Complexului Naţional Muzeal ASTRA sunt Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA, Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder", Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească "Emil Sigerus", care deţin colecţii de o valoare deosebită. În Muzeul în aer liber se găseşte un loc special, realizat recent, în 2007, un centru instructiv-recreativ, dedicat copiilor: Etno-Tehno Parc. Ansamblul cuprinde trei pavilioane realizate de meşteri maramureşeni, unde se regăsesc între altele cele 14 machete de mici dimensiuni ale monumentelor hidraulice (morile), iar cei mici pot înţelege modul acestora de funcţionare într-un mod accesibil. A venit toamna, iar copacii din Dumbravă şi-au colorat frunzişul căpătând "scânteieri" ruginii. Pe aleile Muzeului în aer liber, departe de tumultul oraşului, păşeşti într-o lume arhaică, aflată la îndemână, dar în vâltoarea evenimentelor de zi cu zi n-avem răbdare să o cercetăm îndeaproape şi să-i aflăm povestea fascinantă. Gospodăriile din Dumbravă sunt orânduite ca în satele din care provin, cu grădini îngrijite, cu flori, legume şi tot ce se cultiva odinioară când se aflau în vetrele de unde au fost aduse. Fiecare plimbare, fie că este făcută pe jos, cu trăsura, cu sania sau cu barca, reprezintă o ve­ritabilă călătorie în lumea veche.

Aparent, în Dumbrava Sibiului se găseşte un muzeu ca oricare altul. Însă pentru cine ştie să-şi deschidă ochii şi sufletul Dumbrava Sibiului reprezintă o experienţă de neuitat.