Doctorul Teodor Vasile este autorul cărţii "Flacăra violetă" apărută la Pro Editură şi Tipografie. În această carte se vorbeşte despre "Flacăra violetă", în fapt o terapie complementară integrativ-holistică creată prin întrepătrunderea elementelor psihoterapeutice experienţiale cu tehnici specific abordate de medicina alternativă. Evident că am dorit să aflăm şi opinia sa în privinţa a ceea ce se vehiculează în privinţa "Flăcării violete", cu atât mai mult cu cât s-a creat o confuzie. "
"Aş vrea să se ştie adevărul despre ceea ce înseamnă Flacăra Violetă, pentru că sunt sătul de ceea ce vehiculează în presă «specialiştii» apăruţi peste noapte. În perioada 1993-1994 am participat la o şedinţă de relaxare ţinută de dl. prof. Fritz, de la Institutul de Parapsihologie din Viena, ce a fost invitat de dl. prof.univ. dr Măruţă Alexandru şi dl. prof. dr ing. Pap să ţină un seminar de specializare în cadrul Facultăţii de Parapsihologie. Astfel am avut şansa să particip la seminariile şi cursurile profesorului Fritz, iar acesta, pe lângă alte tehnici avansate, ne-a predat şi o metodă de relaxare simplă, dar foarte eficientă, cu ajutorul flăcării violete. Această meditaţie cu flacăra violetă, care iniţial trebuia să fie o flacără rece, lucra asupra câmpurilor energetice, purificându-le şi armonizându-le. Practic, lucrai cu acea lumină. Eu am tot lucrat cu această flacără violetă, iar după un an am început să adaug alte elemente, ajutat de domnul profesor Dan Seracu, maestrul meu, şi am reuşit să creez o meditaţie la care am adăugat şi am tot readăugat câte ceva. Tot ce am învăţat în decursul anilor de la diverşi maeştri, de la oamenii pe care i-am întâlnit în călătoriile mele, în Statele Unite, în India, din tot ceea ce am acumulat pe parcursul anilor de terapie şi practică psihoterapeutică, din cei aproape 28 de ani de practică a artelor marţiale am adăugat acestei meditaţii elemente interdisciplinare, dar care au în comun acelaşi scop: vindecarea, creând astfel o tehnică unicistă şi de sine stătătoare. Ceea ce a rezultat este meditaţia Flacăra Violetă, o terapie cu esenţă holistic experienţială, întrepătrunsă cu tehnici de medicină complementară şi alternativă, şi rolul ei este unul terapeutic, de vindecare. Vindecare fizică, dar şi de evoluţie spirituală, pentru că, întotdeauna, pentru a evolua spiritual ai nevoie de rugăciune şi de meditaţie. Nu este vorba de impunere. De ceva rău. Şi asta ar fi bine să întrebaţi pe cei peste 50.000 de participanţi care au practicat această meditaţie de zece ani încoace.
Cred că nu mai există subiecte de manipulare, de a se atrage atenţia către altceva, în timp ce poate alte evenimente importante se întâmplă chiar acum în faţa noastră, le trăim cu toţii, dar nu le vedem, deoarece întreaga atenţie este canalizată de presa care încearcă să scrie despre un fenomen mai deosebit, ceva care să semene cu mişcarea transcendentală din anii '80. Asta se încearcă şi acum. Eu cred că cineva s-a dat drept cel care a folosit sau a inventat această meditaţie nu pentru oameni, nu în mod util, ci unul de impunere. El nu a făcut Flacăra Violetă, a spus despre ea, dar a folosit cu totul alte tehnici, care nu au nici o legătură cu aceasta. S-a folosit numai de imaginea acesteia şi s-a dat, probabil s-a dat cel care a creat-o. Această confuzie a dus la ceea ce se întâmplă acum. Din anul 2000 eu practic această meditaţie într-un mod colectiv. O dată pe lună, cu cititorii revistei Lumea Misterelor, fac această meditaţie, sunt vreo 200 sau 250 de persoane la fiecare întâlnire. Sunt aproape 10 ani de când fac asta, această meditaţie împreună cu dânşii. În afară de asta, de mai bine de 10 ani realizez meditaţia cu alte 40 sau 50 de persoane în fiecare joi. În acest timp sunt foarte mulţi oameni care au avut rezultate pozitive, oameni care s-au vindecat prin credinţa lor. Altora li s-au ameliorat anumite afecţiuni, ea având un rol terapeutic, alţii s-au simţit pur şi simplu mai bine. Cine face această meditaţie are o stare de bine. Făcută de atât timp, cu atât de mulţi oameni, ea a creat o anumită sinergie, una a binelui, pentru că repetitiv, timp de 10 ani în fiecare zi de joi, s-a făcut această meditaţie. De fiecare dată s-a meditat pentru sănătate, pentru ajutor, pentru curăţirea casei. Pentru ajutorul prietenilor, dar în partea de sănătate. Nu pe o parte materială, de fiecare dată am spus asta. La început se spune o rugăciune, după care se face acea meditaţie, pentru că ai nevoie de acea stare de linişte, de acea pace interioară. Asta este cu flacăra violetă, ea nu are nici un aspect pecuniar sau de impunere a ceva cuiva.
Cel mai ciudat mi se pare că presa nu a scris nimic de bine. Flacăra violetă este o carte care a apărut în anul 2008, s-a vândut foarte bine, au fost peste 10.000 de exemplare vândute în prima lună. Nu mai este pe piaţă, s-a terminat şi a nu ştiu câta reeditare. De anul trecut, din 2009, a fost publicată în limba engleză. Oamenii ştiau, sunt şi mărturii în carte, oameni care vorbesc despre asta.
Cineva a creat în mod intenţionat o confuzie, în mod voit. În primul rând, că eu nu am avut dreptul la replică, a fost o vreme când nu s-a vorbit nimic despre ea, deşi cartea exista pe internet; dăcă voiai să cauţi, puteai să afli singur ce este... Cineva a vrut să creeze această confuzie, folosind numele de flacăra violetă, creând altceva. Ceea ce s-a creat în acea seară atunci, când a fost a doua dezbatere, eu cred că va lăsa urme adânci. Am primit nenumărate telefoane din partea televiziunilor să pun un diagnostic psihologic domnului Geoană. Dar nu s-a gândit nici unul la faptul că poate omul acela are dreptate, că dincolo de eşecul pierderii alegerilor el chiar a fost agresat. Nu este vorba numai de dânsul, ci şi de soţie. Sunt şi alţi oameni care vorbesc despre asta. Dacă dânşii au fost agresaţi, înseamnă că şi ceilalţi au fost. Mi-e teamă că cineva şi-a dorit în mod intenţionat să creeze o confuzie în urma căreia să se considere că, în acest fel, a ajutat într-un mod «paranormal» câştigarea alegerilor. A folosit ideea de flacără violetă creând un val de mister asupra lui şi dându-se un mare terapeut. Dacă este real ceea ce se spune, dacă domnul Geoană are dreptate în afirmaţia dânsului, imaginaţi-vă, omul acesta care a stat în spatele preşedintelui a emis o formă de gând de impunere, a creat un spaţiu de agresiune, pe cine a lovit în faţă primul? Cine stătea cu spatele? Sunt multe semne de întrebare şi destul de periculoase. Discutând despre toate lucrurile acestea, într-un fel sau altul presa a luat totul sub formă de glumă. Eu unul nu aş glumi atât de mult, pentru că sunt lucruri care chiar pot afecta sănătatea şi demnitatea unui om. Nu numai la cea energetică, ci şi la cea psihică, la cea somatică. Nimeni nu a discutat despre asta. Dacă sunt confirmate afirmaţiile doamnei şi domnului Geoană, atunci ceea ce s-a întâmplat în acea seară a pus vieţile multor oameni în pericol. Nu numai dl şi dna Geoană. Dar lumea se gândeşte numai la ei, acuzându-l pe dl Geoană că se leagă de partea cu pierderile alegerilor, cu eşecul.
Acea linişte de după alegeri, toată lumea tăcea, nimeni nu spunea nimic, nimănui nu-i venea să creadă ce se întâmplă, dar nimeni nu reacţiona. Erau cu toţii pasivi, şi cei care au câştigat, şi cei care au pierdut. Oare asta nu te pune pe gânduri? Cei care discută despre aceste lucruri îi dau o importanţă mare lui Aliodor Manolea. Dacă a creat într-adevăr ceva, a creat ceva rău, în necunoştinţă de cauză. Nu a ştiut ce creează, nu a reuşit să ţină sub control, nu a stăpânit, iar în felul acesta a făcut rău. Nu ştiu dacă nu ar trebui la un moment dat să răspundă pentru ce a făcut şi să existe ceva pentru ca pe viitor să nu mai existe o astfel de situaţie. De asemenea, dacă s-a creat acest spaţiu, acesta a fost creat de un grup de oameni care au lucrat antagonic. Dar, încă o dată, aceasta este o supoziţie şi, în nici un caz, o acuzaţie. Sincer, în toată lumea există alături de preşedintele unui stat cel puţin câte un specialist în energetică, un consultant specializat în psihologie şi comunicare, să-i spunem de consiliere psihologică, numai că aceştia sunt pentru a proteja preşedintele, pentru a-l ajuta să obţină maximul dintr-un discurs, dintr-o întâlnire. În nici un caz nu se ocupă cu agresiunea persoanelor din jur. E un joc periculos, pe care nu îl poate stăpâni nimeni. Odată început, devine riscant. Mult prea riscant. Cred că nu se vede esenţialul de banal din cauză că s-a vorbit mult despre asta. Faptul că oamenii au fost înşelaţi în ideea că această flacără, care de fapt este o terapie, a fost folosită în mod agresiv este un fapt grav, ce aduce prejudicii cel puţin câtorva mii de oameni. E mai uşor să ţi se ceară să dai un diagnostic psihologic decât să accepţi faptul că acel om chiar a avut o suferinţă, chiar i s-a făcut ceva. Asta ar fi... Omul acela, chiar dacă ar suporta greu un eşec, am zice că el singur ar avea o problemă. Trăieşte o depresie, ceea ce poate fi real. Dar a fost şi soţia. Hai să zicem că şi ea a trăit acelaşi şoc. Dar dincolo de soţie au mai fost persoane care s-au văitat de această stare... Mai sunt oameni care au fost acolo şi au declarat aceleaşi stări. Deja discutăm de mai mulţi oameni care au avut aceeaşi suferinţă. Acelaşi tip de suferinţe, generate în acelaşi timp, cu aceleaşi urmări. Nu este vorba de un singur om. Nu a fost un lucru bun, nici un lucru creat într-un mod dorit, ci doar că nu s-au stăpânit anumite tehnici, în loc să creeze o protecţie acel grup nu a făcut decât să creeze un spaţiu de impunere. Acest spaţiu de impunere i-a afectat pe toţi, cu atât mai mult cu cât, repet, principalul element a stat chiar în spatele preşedintelui."
CARTE DE VIZITĂ
Dr Teodor Vasile dispune de o formaţie academică cu greu de egalat: absolvent al Facultăţii de Psihologie şi al unui Master în Psihoterapie, Doctorat în Terapii Complementare în India, doctorand în Ştiinţe Economice. Este Maestru Reiki şi maestru-antrenor de arte marţiale (San Dan Goju-Ryu Karate Do; Sihan Ju-Jitsu). Viziunea sa este integrativă, profund ancorată în spiritualitate. A reuşit să adapteze modalitatea sa de lucru cu condiţiile socio-culturale şi spirituale creştine. Născut la 15 iunie 1968, Teodor Vasile este licenţiat în Psihologie, Ecologie, Master şi Bachelor în Psihoterapie, doctor în Ştiinţe Medicale Alternative şi Naturopatie, doctorand în Psihologie.
Rukmini Callimachi a devenit cunoscută în România în 2009, atunci când a fost nominalizată la premiul Pulitzer şi s-a aflat că este româncă. Rukmini a plecat din ţară la vârsta de 5 ani, în 1979, dar n-a uitat să vorbească româneşte. [...]
Dispariţia Mihaelei e foarte diferită, altfel decât celelalte plecări care au săpat adânc în durerea noastră de generaţie. Mi-a dat certitudinea "că numai ea, iubirea, se leagăna fluturând deasupra marginii Universului" şi că uneori oamenii pot fi perfecţi în sentimentele lor şi că timpul, sistemele, cuvintele încep să cadă din înţelesurile lor şi noi rămânem cei adevăraţi.
De ce? De plăcere! Cum? Cu pasiune. De unde? De sus. Fotografie aeriană profesională. Un job frumos, dar dificil. V-aţi putea întreba care este definiţia fotografiei aeriene, drept urmare e bine să aflaţi că aceasta este totalitatea imaginilor surprinse de o cameră foto aflată într-un punct de staţie superior, însă niciodată de pe o structură construită.


Bucuresti














sunt un om care simte nevoia sa spuna ce inseamna meditatia Flacara Violeta, din punctul de vedere al unui om simplu.
particip la aceasta meditatie de mai bine de 5 ani si ii multumesc lui Dumnezeu pentru acest ajutor si pentru ca m-a indreptat catre domnul Teodor Vasile. Nu imi este rusine sa spun ca ii multumesc lui Dumnezeu si unui om pentru ca a creat ceva ca sa ne putem vindeca. daca as incerca sa va spun care era starea mea, mai ales cea de sanatate, ar fi greu de descris in cuvinte...dubla ruptura de muschi (la picior), gastrita hiperacida de vreo 2-3 ani, probele cu vederea, sensibilitate crescuta a ficatului, probleme de piele...ceea ce apare in presa despre meditatia flacara violeta este atat de departe de adevar...pe mine, aceasta meditatie, m-a ajutat sa scap de atat de multe prob;leme de sanatate, sa ma cunosc pe mine, sa am incredere in mine, sa invat ca pot sa ajut si eu la randul meu...sunt atat de multe lucruri bune pe care le-am invatat de cand practic meditatia flacara violeta...Tot ceeq ce dluil Teodor Vasile a psus despre aceasta meditatie este atat de adevarat, cum nici nu va imaginati. Flacara Violeta reprezinta un ajutor atat de marepentru mine, pe langa faptul ca m-a ajutat sa devin un om sanatos, practicand-o am invatat ca este bine sa ma gandesc si la cei din jurul meu, sa incerc sa ajut, atat cat pot, sa am incredere in mine si, mai ales in Dumnezeu. In societatea de astazi...din pacate, aceste lucruri sunt date uitarii...oare nimeni nu a fost bolnav vreodata? Este simplu, pentru mine, meditatia Flacara Violeta este acel ajutor de care am nevoie pentru a putea fi un om sanatos, inseamna vindecare, inseamna sa ne cunoastem pe noi, ca si oameni, inseamna sa pot sa ma opresc si la latura spirituala...multumesc Dlui. Teodor Vasile, pe care il respect, pentru ca a creat aceasta meditatie, pentru a ne ajuta. VA MULTUMESC DOMNULE TEODOR VASILE!
Actualitate - Le Monde: Paranormalul a invadat viata politica romanesca
Presedintele Senatului, Mircea Geoana
Rl online
Joi, 21 Ianuarie 2010
Cotidianul francez Le Monde scrie joi despre amploarea pe care au luat-o in Romania
discutiile despre "flacara violet", dupa ce Mircea Geoana l-a acuzat pe Traian Basescu ca a folosit experti dotati cu capacitati paranormale pentru a-l invinge in alegeri, relateaza gsp.
Episodul este demn de serialul "Dosarele X", scrie Le Monde. De la mijlocul lunii ianuarie, paranormalul a invadat viata
politica romana. Mircea Geoana, presedintele Partidului
Social-Democrat, principala forta de opozitie din Romania si candidatul invins la diferenta mica in alegerile prezidentiale din 6 decembrie 2009, are o viziune particulara asupra infrangerii sale, comenteaza Le Monde. El l-a acuzat pe Traian Basescu, care a obtinut un al doilea mandat cu aceasta ocazie, ca a folosit experti dotati cu puternice capacitati paranomale pentru a-l invinge.
Realegerea, pentru cinci ani, a lui Traian Basescu nelinisteste pietele financiare, analistii temandu-se ca stilul sau putin inclinat catre compromis va conduce la noi blocaje, in special in ceea ce
priveste reforma serviciilor
publice, scrie Le Monde.
Cotidianul reda declaratia lui Mircea Geoana referitoare la prezenta unor experti cu abilitati paranormale in timpul dezbaterii televizate din campanie si precizeaza ca sotia, Mihaela Geoana, presedinta Crucii Rosii din Romania, i-a venit in ajutor declarand ca sotul ei a fost dur atacat pe plan energetic si nu s-a putut concentra in timpul dezbaterii.
Teoria puterilor paranormale ale presedintelui Traian Basescu a fost "confirmata" de Viorel Hrebenciuc, strategul campaniei
lui Mircea Geoana, mai scrie Le Monde. "Dezbaterea intre cei doi candidati a avut loc intr-o joi. Specialistii stiu ca este ziua flacarii violet. Oamenii lui Traian Ba
Eu ma numar printre cei care au participat la meditatiile despre care vorbeste Dl. Dr. Vasile si pot sa spun macar atat: ca nu exagereaza cu nimic in privinta mult binelui pe care aceasta meditatie il face celor in nevoie in planul sanatatii spirituale si fizice. Si de aproape un an de cand particip am avut timpul necesar ca sa pot vedea rezultatele acestei meditatii asupra mea pe aceste planuri. Poate ca n-ar strica ca scepticii sa incerce sa vada si ei ce inseamna inainte de a arunca cu noroi in ceva ce nu cunosc. Fac foarte mult rau creand un astfel de curent de opinie in primul rand celor care ar putea sa se vindece cu ajutorul acestui tip de tratament, dar care poate vor avea acum indoieli. Cat despre cei care acuza de satanism, probabil ca se considera adevarati crestini si probabil stiu ca “pomul bun se cunoaste dupa roadele sale”; nu le-ar strica sa mearga sa vada roadele acestui tip de tratament. Dl. Dr. Vasile este cu-adevarat un specialist in ceea ce face, un om bun ce iubeste oamenii si face tot ce poate pentru a-i ajuta. De-am avea mai multi ca dumnealui si ca putini altii asemenea domniei sale, am fi departe, nu unde ne gasim acum, din nefericire pentru noi. Repet: eu vorbesc din experienta proprie, nu emit pareri in necunostinta de cauza. Le doresc tuturor mai multa lumina si numai bine!