Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Michael Jackson (foarte rănit de întrebare; vocea aproape îi suspină): Pentru că, Oprah, am o boală de piele, care pur şi simplu îmi distruge melanina cutanee, deci negreala mi se dizolvă şi devin alb. Crede-mă, nu e intenţionat.
(Oprah intervievându-l pe Michael Jackson în 1993, după ce "albirea" lui devenise bârfa nr. 1 a culturii pop)
Îmi pare rău ca s-a stins Michael Jackson. Eram un fan. Michael Jackson a devenit un star gigantic la începutul anilor '80. Scriam multe scenarii la Hollywood în acei ani. În viaţa mea hollywoodiana, să fiu la curent cu cultura pop e o obligaţie profesională.
Serile, în anii '80, dădeam drumul la televizor şi urmăream canalul MTV, ca să-l văd pe Michael Jackson. Ce-mi plăcea la el? Afară că era un entertainer excepţional, viaţa lui era o explozie nesfârşită de neaşteptat şi nefiresc. Dansa pe scenă cu o energie asudată şi cuceritoare; era negru ca tuciul, dar în faţa lui obstacolele vieţii, inclusiv cele de rasă, parcă cădeau de la sine.
La 10 ani era starul formaţiei Jackson Five; după opinia mea, fără el, cei patru fraţi ai lui n-ar fi avut nici un viitor în muzică ori pe scenă. Idem tatăl lui, care era impresarul grupului. Junele Mozart pop din Gary, Indiana ducea în spate toată familia.
Michael Jackson a devenit o sursa de legendă foarte devreme. Maltratat ca şi copil de papa Joe Jackson - bătut cu cureaua, îmbrâncit, insultat, a precizat Michael în interviul dat lui Oprah în 1993, de tatăl-impresar care îl silea să exerseze istovitor în studio când alţi copii jucau baseball ori se dădeau pe patine -- Michael a avut o carieră de vis. Câteva jaloane:
● 1966, cei cinci fraţi Jackson cântau încă la... baruri de strip;
● 1968, cei cinci semnează primul contract cu Motown;
● 1978, Michael e star în filmul muzical The Wiz;
● 1982, cântecul Someone in The Dark, făcând parte din coloana sonoră a filmului E.T., câştigă premiul Grammy. Şi băieţelul cu coşuri pe bărbia ca tuciul, cântând cu o voce subţirică şi ţopăind cu microfonul în mână de parcă avea oase de gumă, devine emblema internaţională a culturii pop;
● Albumul Thriller devine cel mai vândut album pop din lume;
● Tânărului i se zice the King of Pop;
● Alte patru discuri de Michael Jackson, Off the Wall, Bad, Dangerous şi HIStory, intră în topul celor mai vândute discuri.
La primul Grammy se vor adăuga încă 12. În cuvintele unui sociolog, americanii încep să cumpere muzica lui Micheal Jackson nu ca pe un produs de lux (un vin scump, să zicem, ori bilete la un meci super-aşteptat), ci ca pe un produs "staple". De larg consum. Ca laptele zilnic, ori benzina pentru automobil.
Şi apoi, soarta lui Michael Jackson se schimbă. Începe reversul, inevitabil spun unii, al mega-succesului. Începe tragedia: droguri, psihiatrie, revelaţii de perversiune sexuală. (Deşi... biletele de concert continuă să se vândă!).
La nici 35 de ani, Michael Jackson e acuzat de pederastie, abuz de medicamente şi insulte aduse comunităţii negre, într-o ţară în care mii de devianţi cu adevărat acuţi sunt toleraţi ori iertaţi. Un atac homosexual (nedovedit) împotriva unui minor e aplanat cu preţul a 14 milioane de dolari. La 21 de ani, Michael cade şi îşi fracturează nasul pe scenă - s-a crezut că nu va mai putea vorbi, ori nu va mai putea cânta. Începe un lung şir de chirurgii plastice. Nasul lui Michael e reconstruit, dar faţa lui Michael începe să se schimbe aproape la fiecare trei luni de zile. Pielea îi devine tot mai albă. Publicul afro-american îl respinge făţiş pentru că arată prea alb. Se dezbate aprins dacă albirea pielei e rezultatul unor arderi repetate cu laser, ori rezultatul unei imbalante chimice ori autoimune. Michael înfiază un copil alb (primul din trei). Michael cheltuieşte anual 100 de milioane de dolari, şi numai câştiga anual decât 30 de milioane. Tabloidele îl descriu ca pe un psihopat.
În fine, la 50 de ani, ca să-şi achite datoriile şi să-şi plătească avocaţii, Michael Jackson se obligă prin contract la 50 de concerte începând în iulie 2009, la Londra. Muzicianul cel mai cunoscut din lume, dar declarat atât de falit încât unele asigurări îl refuză ca şi client, începe repetiţii zilnice pentru concertul de debut. Poţi să cânţi şi să dansezi zilnic, la 50 de ani, fără să te doară încheieturile? Michael se plânge de dureri sfâşietoare în tot trupul. I se fac injecţii cu demerol (morfină) de mai multe ori pe zi... În fine...
La 25 iunie 2009, câteva minute după miezul nopţii, după o injecţie cu demerol, Michael Joseph Jackson se prăbuşeşte şi încetează să mai respire. Paramedicii chemaţi de urgenţă sosesc 3 minute şi 17 secunde mai târziu. Nu reuşesc să-l reanimeze. La centrul medical Ronald Reagan de la UCLA (Ronald Reagan l-a avut pe Michael oaspete la dineu la Casa Albă), Michael e declarat decedat. Cântăreţul/dansator, idolul iubirii de viaţă şi de oameni (We Are the World!), nu mai e... Şi, pe când preţul muzicii lui se înzeceşte instantaneu, un calcul simplu arată ca Michael Jackson, mort, va deveni solvent financiar, şi chiar o uriaşă sursă de venit pentru cei trei copii. Şi pentru toţi ceilalţi supravieţuitori care au dreptul la o bucăţică din moştenirea lui muzicală!
Trebuia să mori, Michael Jackson, ca să-ţi achiţi datoriile, să-ţi mulţumeşti copiii şi să-ţi amuţeşti criticii!
Şi ai murit, paradoxal şi simbolic, nu numai în vârful societăţii, care în America înseamnă în vârful notorietăţii! Dar ai murit şi alb la piele!
Cineva care a trăit o viaţă de asemenea exces continuă să inflameze imaginaţiile. În acelaşi timp, tristeţea publicului demonstrează că în ciuda anilor de bârfe, undeva în sufletul publicului Michael Jackson a fost iertat, nu numai pentru discurile lui, ci pentru că el ca personalitate contribuie la o înţelegere a lumii de azi.
Michael Jackson a fost un inocent, chiar dacă gusturile lui erau atât de controversate. Excesul vieţii lui nu era creat de el; era creat de Hollywood, de presa senzaţionalistă, şi de fanii avizi de noţiunea obligatorie a vieţii de exces. Michael Jakcson a contribuit la această noţiune, luptând să continue să arate tânăr, şi să se schimbe fizic ca să hrănească o imagine obligatoriu şocantă şi unică. De fapt, a murit pentru că imaginea lui şi el însuşi erau în conflict.
I-am fost un fan lung şi fidel, pentru că eram convins de sinceritatea lui.
O anume performanţă pe scenă, acel "moonwalk", mersul pe lună - cei care-l ştiau pe Michael Jackson ştiu la ce mă refer am văzut mersul pe lună în concert, şi încă mă urmăreşte. Dansul acela aparent imposibil, de unde şi comparaţia cu paşii săltaţi ai unui astronaut fără gravitaţie, era dansul unui inocent care trăia pentru succes pentru că succesul era obligaţia lui fundamentală faţă de public. Restul, banii, bârfele, surpriza pretins şocată a societăţii faţă de stilul lui de viaţă, erau detalii periferice. Michael Jackson era un inocent, şi ca mulţi inocenţi, a profitat de succesul lui mai puţin, mult mai puţin decât propriul lui anturaj. Şi când a venit timpul să plătească pentru succes, a plătit singur.
Şi acum, fireşte, se face multă zarvă dacă cumva injecţia cu demerol l-a ucis accidental şi prematur. Nu l-a ucis injecţia cu demerol. Candelele care ard cu asemenea flacară nu ţin mulţi ani; deja, Michael Jackson e un caz de longevitate. Pentru un geniu al muzicii pop, Michael Jackson a avut cea mai dulce şi mai bogată viaţă, şi cea mai lungă. Moartea tragică e cea mai răsunătoare reintrare în scenă a unui geniu al scenei de la care publicul cerea performanţa supremă: accidentul fatal.
Adio, Michael Jackson, sau mai bine zis la revedere.
Pentru că legenda ta va continua.
Cei care te ştiau în România sunt, ca şi tine, nişte inocenţi bucurându-se de o plimbare pe lună.
Dragi cititori din România, cei care l-am iubit pe Michael Jackson am pierdut o mică bucăţică din tinereţea noastră.
