22:27
Marti
9 februarie 2010
Bucuresti
MIN -4°C
MAX -1°C
Cauta
Adriana Săftoiu: "«Marş» este un cuvânt folosit de Traian Băsescu"
 
27/11/2009 (Actualizat 01:14)
 
4441 vizite
Fostul consilier prezidenţial Adriana Săftoiu, făcând pentru Jurnalul Naţional o analiză a declaraţiilor preşedintelui din seara şi noaptea prezentării filmului, spune că modul în care şeful statului a reacţionat în studioul Realităţii este mai credibil, mai sincer, părând că nu se aştepta să îi fie prezentat filmul, deşi era puţin probabil şi grav să nu fi fost informat de consilierii săi de acuzele lui Patriciu.

În schimb, declaraţia de la miezul nopţii dată la sediul de campanie este văzută ca fiind extrem de falsă. "Îl cred mai sincer în reacţia sa de la emisiune decât în cea de la 12 noaptea. La emisiune a spus că nu-şi aminteşte, era iritat, a dat acea explicaţie cu «nu ştiu dacă copilul nu m-a înjurat», ceea ce, desigur, nu îl scuză, dar era el, era autentic. Reacţia de la miezul nopţii în schimb a fost extrem de falsă, iar pentru a spune ceea ce a spus nu avea nevoie de două ore de meditaţie. Probabil a făcut acea declaraţie atât de târziu în ideea ca dezbaterile luând sfâr­şit să închidă riscul de a mai fi comentată", a spus Săftoiu.

Din conţinutul celor două declaraţii, Adriana Săftoiu găseşte ca fiind "ciudate" mai întâi acea referire a preşedintelui la posibila înjurătură a co­pi­lului, apoi faptul că la sediul de campanie, la miezul nopţii, Traian Băsescu a apărut în timpul declaraţiei râzând, pă­rând amuzat de propriile-i afirmaţii. "Reac­ţia lui a fost destul de nefericită", spune Adriana Săftoiu, care adaugă că, în opinia sa, mai degrabă, l-a "salvat" copilul cu declaraţiile sale pe Traian Băsescu, spunând că l-a împins cu o palmă de ge­nul "pleacă, băi, marş". "De altfel, cu­vân­tul «marş» este un cuvânt fo­losit de Traian Băsescu. Prin declaraţiile sale, copilul a fost mai de bun-simţ decât preşedinte­le", adaugă Adriana Săftoiu.

Fostul consilier prezidenţial mai spune că se aş­tep­ta ca preşedintele, cunoscut ca un tip reac­tiv, obişnuit ca atunci când se uită la televizor şi nu-i convine ceva să intre în direct şi să se ia la harţă cu zia­riş­tii, să fi spus la emisiunea de la Rea­litatea un "nu-mi amintesc de acest incident, dar nu este exclus". Ea spune că incidente de campanie au fost mai multe în 2004, in­clusiv cel cu declaraţiile privind nu­mă­rul de homosexuali din ţară, dar că atunci ins­tinctele lui Traian Băsescu erau mai bu­ne, acesta era mai sincer atunci şi ac­cep­ta că poate să şi greşească. "Acum se comportă ca un om care nu greşeşte, ca unul care în tot ceea ce face are logică. Este o neconcordanţă între Traian Băsescu din 2004, care accepta că poate să şi gre­şeas­că, şi cel de acum", conchide Adriana Săftoiu.
 
33. ADRIANA SAFTOIU LE E FIDELA LA T O T I !!!
de Claudiu | 29/11/2009 17:55:07
Adriana draga, vezi ca te astepta si Imre, vezi sa nu-i incurci !
32. **** anteniste
de eu | 29/11/2009 13:46:40
A fost o plăcere miercuri seară: jurnaliştii de la Realitatea TV, blânzi ca mieluşeii cu Mircea Geoană, Crin Antonescu, Dinu Patriciu şi Sorin Ovidiu Vântu. Ca prin farmec, le-au dispărut tonul isteric, ironia ieftină şi întrebarea insidioasă. În esenţă, şi-au somat încontinuu invitaţii să recunoască şi să garanteze public că o să fie bine cu Geoană, rău cu Băsescu. Fioroşii câini de pază de ieri se freacă astăzi mieunând de picioarele celor care îşi delimitează grăSINTEM VAI DE NOIţi teritoriul înainte să fi câştigat puterea.
Realitatea TV susţine aproape deschis Alianţa Anti-Băsescu, în perfect acord cu opţiunile declarate public de Sorin Ovidiu Vântu. La televiziunea lui Dan Voiculescu e fără perdea: cu excepţia unei emisiuni la care a participat Vasile Blaga, în intervalul 5-24 noiembrie nici un pedelist nu a călcat la Antena 3. Până şi emisiunile de dimineaţă erau organizate în format PSD - PNL - moderator.
Explicaţiile slugărniciei jurnaliştilor angajaţi la moguli pot fi multiple: unii fac propagandă din convingere, alţii - din oportunism, alţii - din lipsă de alternative. Pe mulţi îi uneşte însă rata la bancă şi groaza de faliment personal.
Împinşi de instincte mai puternice decât raţiunea, amplificate de criză, cei mai mulţi se transformă benevol în propagandişti ai Alianţei Anti. Acţionează pavlovian, la fel ca mogulii: dau din coadă la vederea PNL sau PSD şi latră isteric, mârâie şi clănţăne când simt miros de Băsescu şi PD-L. Struniţi în lesa aurită a lui Vântu sau Patriciu, cei mai mulţi jurnalişti iau urma banilor uşori, cu coama zburlită la oricine le stă în cale. Candidatul şi partidul care le garantează rebranşarea la resurse e bun. Oricare altul e rău.
Veniturile televiziunilor de ştiri au scăzut dramatic şi din cauza crizei, dar şi din cauza statului neprietenos. Realitatea TV, de pildă, înregistrează pierderi de 15 milioane de euro pe an, fiscul le blochează conturile, procurorii anchetează o pretinsă returnare ilegală de TVA în valoare de 60 de milioane de
31. basescu
de andra | 29/11/2009 13:17:41
o sa votez basescu pe 6 dec, cu toata caseta aia a lor de care se atarna tot psd cu disperare.chiar daca e reala caseta , fata de ce a facut psd ul e insignifiant
PSD NISTE JALNICI SI PENIBILI.
30. Băsescu, preşedintele violent!
de Alegătorii | 29/11/2009 12:45:13
Nu este o surpriză că Băsescu a bătut un copil! Este doar un episod din filmul golăniei prezidenţiale care a avut prea multe episoade: „ţigancă împuţită”, furtul telefonului, „urcă-te pe masă, să-ţi arat cum se face!”, „motanul Felix”, „mogulii”, „ziarişti găozari”, „şcoala produce tâmpiţi”, „magistraţii ar trebui arestaţi”, „puiuţ de comunist” şi încă câteva sute de episoade de nevăzut şi neauzit!
DOAR AŞA SE COMPORTĂ UN PREŞEDINTE VIOLENT!

Nu este o surpriză că Băsescu încearcă şi acum să-i prostească pe români. Cel mai mare antiromân, care a ajuns preşedinte prin furt şi diversiune şi a băgat România în faliment, joacă ultima carte.
URLĂ CĂ-L VOR ROMÂNII!? POATE HOŢII ROMÂNILOR!

Nu este o surpriză că Băsescu îşi dă cu părerea despre învăţământ! Doar a spus că nu i-a plăcut şcoala! Ce dacă nu ştie ce spune!! DOAR NU L-A DAT NICIODATĂ BUNUL SIMŢ AFARĂ DIN CASĂ!!

Nu este o surpriză că Băsescu apare pe la televiziunile haitei portocalii şi ÎNCEARCĂ DIVERSIUNI, SPUNE MINCIUNI, GOLĂNII despre adversarii politici! NĂRAVUL DE SECURIST N-ARE LECUIRE!

Nu este o surpriză că Băsescu face curte liberalilor!! Are nevoie de voturile lor!
ARE EL GRIJĂ SĂ-I ÎNJURE, UMILESCĂ, JIGNESCĂ DUPĂ CE ŞI-A FĂCUT INTERESUL!

Nu este o surpriză că Băsescu se declară patriot!!! CEL MAI MARE ANTIROMÂN, care a strâns lângă el alţi trădători, antiromâni dovediţi: Monica Macovei- cerea la UE oprirea finaţărilor pentru România, Patapievici- a scris o carte de înjurături la adresa românilor - „Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cît o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu” Cornelia Cazacu – a votat o hotărâre a CE pentru recunoasterea europene a naţionalităţii vlahilor şi toată liota de hoţi pedelişti infrăţiţi pentru demolarea economiei, învăţământului, URLĂ PRIN PIEŢE că-i patriot!!
DEMENŢĂ ŞI NESIMŢIRE FĂRĂ LIMITE!!!

Nu este o surpriză că Băsescu vrea alte legi electorale!! TREBUIE SĂ FACEM LEGI ZILNIC, DOAR CA SĂ SE ALEAGĂ EL ŞI PARTIDUL LUI DE
29. alegeri
de ILONA | 28/11/2009 19:16:06
eu nu stiu cum saftoiu mai are curaj sa apara in fata noastra....RUSINE..... asa o persoana, cu asa comportament usuratic vine sa ne dea noua lectii de morala, etica, politica....... cit despre alegeri....daca dupa 20 ani stam in cumpana pe cine sa alegem, suntem un popor ****.....ce fel de om esti sa doresti la conducerea tarii PSD.ul? ... nu-i tin partea d-lui Basescu, dar a fost corect si cinstit in mandatul acesta, ca nu a vrut sa intre in cirdasie cu hotii, asta este altceva, din cauza asta au sarit ca o haita de lupi pe el...... il votez pe Basescu, mi se pare sincer....este, intr-adevar un tip nervos, mai impulsiv, dar cum sa fie altfel, sa i se suie toti in cap ? daca esti bun te considera toti o cirpa......ori la cirma tarii, asa trebuie sa fii ca dlk.Basescu..... nervos, hotarit, ori laie, ori balaie..... sa dispara Saftoiul cu tot cu sot ca ne este noua rusine cind apare.......RUSINE SAFTOILOR ! .......
28. Perfekt
de indoctrinat politic/os | 28/11/2009 18:03:14
Iubesc comentarile trepanatilor. Apare si falsul neamt care ne informeaza ce si cum. Ba ***,
cum iti explici tu ca cele trei persoane, care sunt atente la faza, au reactia de-a urmari miscarea copilului. Care frame a fost asta? Sau si pe aia i-au pus ulterior?Deveniti cu totii tot mai irationali si mai de neinteles.
Daca l-ati vedea pe Alcoolist gol, i-ati amira hainele minunate cu care este imbracat? Este gol. Penibili.
PS
Edgar esti minunat! Mori!
27. ***
de DUDU | 28/11/2009 17:07:47
Pupati-l mai apasat, dragi tovarasi, pe base
26. @24...Șobelimea-i Alis
de prostu de bock | 28/11/2009 14:05:21
Ăsta-i exercițiu de admirație:”Domnul Președinte Băse”!?
Buhuhuhuhuhăhăhăhhahahaha!
Târrâtură portocalie fetidă!
25. Poate 'mars' aspus alticineva....
de hutanu teresa | 28/11/2009 01:10:53
Oare cum s-o fi chemat persoana?????Marina melescanu sau d-l patron de tigarete?
24. Saftoiu, cand lucrai pentru Domnul Presedinte Base
de Schobell Alice | 27/11/2009 20:05:19
Ati auzit vreodata expresia ,,Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti'' sau ,,Musti mana care te hraneste'' sau ,,Coada de topor'' ??!! Ei bine, toate ilustreaza acelasi lucru. Faptul ca atunci cand lucra pentru dansul presedintele Basescu era foarte bun iar acum deodata nu mai este bun si nu se mai controleaza?!?! Dar noi care azi laudam din toata inima pe cdineva iar apoi aruncam in el cu tot ce prindem? Cum poate fi crezuta aceasta doamna Saftoiu care nu este decat o oportunista si deci afirmatiile sale nu pot avea nici o vasloare. Noi am crezut si vom crede mereu in Presedintele nostru, al tuturor, cel adevarat!!! Nu putem crede toti oportunistii, mogulii, parvenitrii!!! Basescu - Presedinte !!!!!!!!!!!
ACUM IN JURNALUL.RO

O nouă afacere înfloreşte pe timp de criză: incendierea caselor, mai ales a celor vechi, aflate în zone centrale ale Bucureştiului. Numai anul trecut au fost în­re­gis­trate 43 de incendii pe zi. Din acestea, 38% la locuinţe particulare, în special case vechi de patrimoniu! Ca şi în cazul de­mo­lă­ri­lor, incendierea monumentelor se produ­ce ade­sea intenţionat. Şi asta pentru că nu mai e ne­voie de avize peste avize pentru eliberarea terenului. Prejudiciile aduse patrimoniului cultural sunt ireparabile. Incendiile au distrus în ţară, parţial sau total, în jur de 550 de lăcaşe de cult. Primăriile de sector nu văd feno­me­nul de flă­cări, iar din raportul pom­pie­rilor, oamenii străzii aciuaţi prin aceste case par să fie veş­ni­cii vinovaţi. În timp ce in­do­lenţa au­to­rităţilor distruge valorile, case vechi de pe Ca­lea Moşilor, Vasile Las­căr sau Pache Proto­po­pescu au dis­părut în incendii cu au­tori ne­cu­nos­cuţi. A apă­rut astfel o nouă specie periculoasă – piro­ma­nul imobiliar.

De ziua copilului tău "lasă grijile deoparte, ne ocupăm noi de tot!", ne asigură pe site o firmă cunoscută de fast-food. Oare tot ei îi duc pe copii la doctor după ce le-au consumat produsele?

Nu ştiu de ce în România orice lucru - de la ceva banal până la unul de importanţă naţională - nu se poate rezolva până nu treci puţin prin furcile Iadului. Oare unde sunt vremurile de altădată, când clientul nostru era, chipurile, şi stăpânul nostru?

Criticul literar şi eseistul Angelo Mitchievici a prefaţat actuala ediţie a "Nopţii de Sânziene", din colecţia Biblioteca pentru toţi. Ne-a răspuns la câteva întrebări legate de opera lui Mircea Eliade.

PE ACEEASI TEMA:
+ Misterul ursitei şi al fatalităţii
08 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi
+ Dincolo de timp, prin păduri interzise...
09 FEB 10 / Biblioteca pentru toţi

banner_446x120-copy.jpg

vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
-10°C
Senin
752 mmHg
Vant
2 km/h -

Prognoza Meteo
Marti
-4  -1
Pres.
Miercuri
3  3
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif

moftul.jpg
tya_jn.jpglacul-lebedelor.jpgstraini_in_noapte.jpgt_ghe.jpgscrisoridedragoste.jpgdivortul_de_aur.jpgvonda-shepard---jn.jpg
160x200_animat.gif

folk-maraton.jpg

folkblog

logo_eteatru_1.jpg

banner-120x400.jpg

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP