"Am muncit, am făcut bomba atomică la ruşi”

În Ciudanoviţa din Caraş Severin, fotografiatul e interzis, iar la intrarea pe vechiul drum ce duce înspre minele de uraniu e o plăcuţă cu o non-interdicţie. Peste palma întinsă înainte, în semn de "STOP", acelaşi deştept care-a tăiat aparatul de fotografiat a tras o dungă roşie-n diagonală. Deci, e interzisă "intrararea interzisă". Intrăm. În 10 ani, de când a fost închisă exploatarea minieră, totul s-a prăbuşit. Dalele cu care era pavat platoul, treptele de piatră ce urcau spre intrarea în galerii, clădirile administrative din jur. Nu-i nevoie să vină spionul 007 ca să atace, cu duşmănie şi cu ură de neam, obiectivul strategic al României. Ne distrugem noi singuri, lent, dar sigur...

"Noroc" cu ruşii care, după ce ne-au încălecat ţara, ne-au luminat şi asupra bogăţiilor ei. "Ei or descoperit că e uraniu aici. În 1951 or deschis mina, iar în '53 or făcut primul puţ, s'or băgat cu colivia în fundul pământului", spune Gheorghe Adafinei, fost miner. Mihail Dumitru "născut în 1936, la 2:00 noaptea", a fost aici de la începuturi. "În 1954 a venit «expediţia». Nu era nimic p'atunci în Ciudanoviţa, se dormea pe sub maşini". Ruşii au construit şi blocurile cu două etaje unde au locuit minerii, spitalul, magazinul, şcoala, grădiniţa, clubul, cinematograful şi casa de cultură. Nu sunt fotografii cu Ciudanoviţa de altă dată, totul era ţinut la secret. "Pe dealul din spate, unde-a fost buncărul «Golgota», era o cazarmă cu 5000 de militari. Aici, înainte să pleci în concediu, erai chemat şi avertizat să nu vorbeşti nimic despre mină, pe unde te duci", îşi aminteşte Mihail Dumitru.

În vremurile ei de glorie, colonia din Ciudanoviţa număra peste 10.000 de suflete. Astăzi mai sunt doar vreo 300... Nimic n-a fost însă "de-a-n taina" (degeaba), cum spun bănăţenii. Uraniul extras de minerii români lua drumul URSS-ului. "De-aici pleca la Ştei, la moară, unde-l măcinau până rămânea boabe, apoi mergea la Halmeu şi, de-acolo, lângă Moscova, unde arde acum. Am muncit aici o viaţă, am făcut bomba atomică la ruşi", râde Mihail Dumitru. "În '58 - '59, i-am gonit pe ruşi din ţară", spune el, mândru. "Cine «i-am gonit»?". "Noi, guvernul Gherghiu Dej", susţine el. "Apoi, am început să extragem pentru noi. Uraniul pleca la Feldioara, de-acolo la Piteşti ş-apoi ajungea la reactorul de la Măgurele", reface bărbatul traseul. Soţia lui a fost primăriţă în Ciudanoviţa până la Revoluţia din '89. El a lucrat la suprafaţă, la transportul de minereu. În 1996 s-a pensionat, iar azi trăieşte din vreo 16 milioane de lei (vechi). Îi ajung banii, nu se vaită, n-are mari cheltuieli, că-i de 2 ani singur pe lume. "În 2006 a fost accidentul de la Anina. Avem băiatul miner acolo, el n-a păţit nimic, dar soţia, când a aflat de nenorocire, a făcut un şoc şi de la ăsta s-o dus".

"Deci, nu de la radiaţii?!". Omul se uită la mine lung, cu milă şi cu obidă. "Arăt io a om radiat?". N-arată, da' prin ziare aşa scrie (n.r. - ăsta-i haz de necaz) şi au dat şi la televizor ditai reportajele, cum că cei din Ciudanoviţa sunt afectaţi de la uraniu până-n măduva oaselor, fără dinţi şi plini de copii malformaţi. Poate efectele nu-s vizibile... "Da' suferiţi de vreo boală?". "Da, o boală am", recunoaşte pensionarul şi râde poznaş. "Cam beau...". Cum s-ar zice, se dezinfectează pe interior.

Nu sunt cârciumi în Ciudanoviţa. Două magazine, mai mult mici decât late, din care poţi să-ţi cumperi biscuiţi vrac, rahat vărsat, baterii, pâine, ulei şi pufuleţi cu suprize. Şi să-ţi schimbi butelia de la aragaz cu una plină, când se gată. A mai fost un butic, "SC Amprenta", deschis în fosta brutărie, dar n-a rezistat concurenţei şi e-nchis. Şi, ce să-şi cumpere oamenii de la magazin? În spatele blocurilor coşcovite, mai toţi au curţi cu animale. Cumpără porumb de la Oraviţa şi cresc găini, curci, raţe, vaci, porci sau cai. Cei descurcăreţi şi-au priponit animalele prin garsonierele de la parterul blocurilor părăsite. Sau ţin acolo fân şi lemne pentru sobele din teracotă pe care le au în apartamente.

Blocul italienilor e pustiu. La parter, geamurile sunt acoperite cu bucăţi de scândură, iar în apartamentele de două camere de la etaj, prin uşile întredeschise, mizeria şi jalea dinăuntru se cască în lumina zilei, ca o cangrenă. Aici e clar o zonă afectată. Sunt radiaţii de sărăcie... Undeva e un cadru de bicicletă aruncat în mijlocul fostei sufragerii, alături e o manta neagră pusă pe-un umeraş atârnat cu grijă-n cui. Să-l îmbrace vântul care intră prin ferestrele fără geamuri şi iese pe uşă. Pereţii sunt văruiţi cu model şi cu rola comunistă.

Puţin mai sus, pe singura stradă din colonia minieră, e ruina magazinului "Universal". "A fost, pe vremea lui Ceauşescu", spune un localnic. "Ş-acum, al cui e?". "E al IMB-ului, al minerilor". Singura marfă din clădirea cu etaj e balega de care-i plin parterul. Lângă, e o clădire verde cu 72 de încăperi pe care scrie, cu majuscule de mână: "Atenţie. Pericol de prăbuşire". E o fotoexplicaţie redundantă, în mijlocul construcţie tavanul şi plafonul de la etajul I au picat, ca smalţul într-o măsea cariată. Aici erau odată saloane, medici, pacienţi şi paturi de sptal. Aici era odată viaţă...

"Aveam câte un difuzor din stâlp în stâlp", îşi aminteşte Gheorghe Adafinei. "Lucram în patru schimburi, câte 6 ore. Şi, la ora 7:00 se făcea apelul la intrarea în mină, iar la ora 8:00 se auzea la difuzor: «cutare sau cutare n-a fost la schimb!». Nici nu puteam să mă duc la birt sau la curvă, că imediat afla muierea, auzea d'acasă la difuzor...". Bărbatul care de frica difuzorului n-a chiulit de la niciun şut s-a pensionat în 1991, cu "legea cu 15 ani (n.r. - de vechime în mină)". A ieşit cu 4 milioane de lei pensie, acum are 10. În mină a muncit "la târnăcop, la de toate". Are 59 de ani şi 10 copii: 7 dintre ei s-au făcut mari, pe 3 i-a dus pe rând la cimitir. "Aveau 18, 10 şi 22 de ani. Din cauza ciupercilor au murit. Că, chiar dacă-s bune, vin ploile, trece apa pe sub ciuperca rea şi duce otrava la a bună. La fel şi cu polenul, îl ia vântul. Ca să nu păţeşti nimic, trebuie să le fierbi, se înnegreşte apa, o arunci. Da' noi am pus bureţii pe plită, am aşezat şi nişte brânză deasupra lor şi i-am mâncat. Ei, fiind mai slăbuţi de organism, n-au rezistat...".

"Şi dumneavoastră?". "Eu? Păi, nu ştiţi? Otrava se combate cu alcool!". De atunci, bea în continuare, dar nu mai mănâncă bureţi, zice că merge prin pădure şi dă cu piciorul în ei, să nu-i mai culeagă şi alţii. Nu i-a mai rămas mare lucru de făcut, copiii-s la casele lor, mina s-a închis, iar difuzoare nu mai sunt... "Asta, cum că noi suntem radiaţi, e o prostie! Au zis că avem boli, că suntem impotenţi..., păi io am făcut 10 copii, cum să fiu impotent? Şi, dacă n-ar fi muierea bătrână, poate c-aş mai face!", zice el, râzând. "Da' uraniu mai este în mină?". "Este!", răspunde el, categoric.

"Eu cred că au închis minele c-o socoteală: «decât să-l exploatez, să-l scot, mai bine-l cumpăr». De ce?! Îi iese şi lui la buzunar, din comisioane. Nu aşa a făcut Petre Roman şi cu Valea Jiului?". Şi Mihail Dumitru la fel crede, că uraniu ar mai fi, însă minele s-au închis şi pentru exploatarea lor era costisitoare, dar şi pentru că "unora le-a convenit să-l aducem din Canada. Nu e Centrala de la Cernavodă a canadienilor?". Dacă n-ai sta de vorbă cu ei, ai crede că sunt rupţi de lumne, izolaţi ca o sectă amish şi îngropaţi în timp. Până la Oraviţa, unde au medic, pompieri, porumb şi magazin de haine sunt 19 kilometri. Pălăriile antenelor satelit care flutură pe blocurile ruseşti sunt singura lor conexiune cu lumea de-afară. Lume care, din două ştiri şi trei mişcări, i-a damnat şi le-a pus eticheta de mutanţi...




Petroşanu Maria are 72 de ani şi stă singură, într-o garsonieră la parter. Bărbatul i-a murit acum 7 ani, băiatul i s-a stins de cancer, la doar 12 ani, înainte de Revoluţie... Bătrâna are în casă doar un radio care-i huruie în cap. Televizor nu, nici frigider, că "alea consumă. Mie îmi vine factura 2-300.000 de lei pe lună, că sunt chibzuită". Face mâncare la reşou şi mai plăteşte lunar, la primărie, 45.000 de lei şi 40.000 de lei gunoiul. Toţi cei din colonie sunt chiriaşi, pentru că blocurile au fost preluate de Primărie, cu protocol, de la fostul PRESCOM. Numai apa n-o plătesc, dar ea curge la robinete doar rece. Bătrâna îmi spune că are "WC fără cablu", adică trebuie să pună ea apa cu o cratiţă, să se ducă mizeria...

A ajuns în Ciudanoviţa în 1968, când cineva a venit în Oltenia să caute mână de lucru pentru calea ferată. Şi a lucrat în CFR, la târnăcop şi la lopată, până prin '90, când s-a pensionat pe caz de boală. "Am fost la spital, la Reşiţa, şi mi-au zis că am TBC la cap". Are 4 milioane pensie, din care alţi 300.000 de lei se duc pe medicamente. "Când aţi fost ultima dată la doctor?". "Am fost, la Marila...". "Când?". "Asta nu mai ştiu, am uitat...". Nici la biserică nu prea mai merge. E una aproape, acum doi ani a fost ridicată, o casă de ţară cu sfinţi desenaţi pe pereţii exteriori, fără turlă, fără cruce în creştet, cu un tricolor ce fâlfâie spre aducere aminte şi când bate vântul. "Preotul vine, numa' lumea nu prea se duce", zice bătrâna, "că nu are bani. Preotul trece în biserică cu farfuria pe lângă tine şi tu trebuie să-i pui acolo câte 10.000 de lei. N-are lumea bani să meargă la slujbă...". Singura ei avere şi nădejde sunt 6 găini, însă pe căldurile astea "ş-alea s-or pănuşit de pene, leapădă penele de pe ele", râde femeia când vede că nu pricep, "ş-atuncea nu se ouă".

Marea ei bucurie e că are deja plină magazia de lemne pentru iarnă. Singură îşi adună din pădure, "alun, carpen, orice, numa' tei să nu fie...". "Şi puteţi să le căraţi?". "D'apăi cum, n-am lucrat la căile ferate?", îmi aminteşte ea.
Pe oamenii din Ciudanoviţa nu-i întreabă nimeni de sănătate. Chiar dacă unii arată cu degetul înspre ei, preţ de 5 sau 10 minute, cât iţi ia să comentezi despre "Cernobâlul din România". Nici în campaniile electorale n-au fost loviţi de vreo prea mare atenţie. "Ne-au dat un pix şi-un breloc", spune, cu dezamăgire, Szabo Ştefan. Are 15 ani munciţi în mină şi 11 milioane de lei pensie. Se jură că nu e radiat, nici el, nici cei doi copii ai lui care au crescut aici şi şi-au făcut acum un rost în Reşiţa. El aşteaptă ca măcar fata să se întoarcă acasă. Lângă apartamentul lui, mai ţine unul pentru care plăteşte chirie. Are uşa ferecată cu lacătul.

Mulţi spun că numele Ciudanoviţa vine din sârbeşte şi înseamnă "loc minunat". Adică, ar exista o contradicţie între denumire şi realitate. Moş Andrei, care are 90 de ani, toţi dinţii în gură şi luciditate cât pentru tot guvernul Boc, susţine însă că Ciudanoviţa înseamnă "loc ciudat". "Austro-ungarii care au fost aici i-au pus numele. De la «ciudo falva».". Cât despre radiaţiile de la uraniu, Andrei Samoilă are o teorie general valabilă: "toţi cei care au lucrat acolo, au mâncat ş-au trăit chibzuit, au dus-o bine. Cei care au mâncat alcool, s-au îmbolnăvit!". El dă ca dovadă chiar neamul său, în care "toţi moşii au murit la 80 de ani. Ş-au colindat dealurile, au băut apă ş-au mâncat de-aici". Toţi copiii lui crescuţi în Ciudanoviţa şi plecaţi prin lumea largă, toţi nepoţii şi strănepoţii lui sunt sănătoşi. Numai el are o problemă cu inima unde medicii i-au montat "un aparat electric, s-o ajută să bată. Ar trebui să schimb bateria acum, da' n-o mai schimb, costă mult şi eu fac 90 de ani pe 30 noiembrie, ce-mi mai trebuie mie..."

Când ne conduce spre ieşire, în poarta ultimei case de pe stânga din satul Ciudanoviţa, moş Andrei ne recită, în loc de rămas bun, crezul său de viaţă. Şi-i dau lacrimile bătrânului, când spune, din inima lui cu bateria pe terminate şi cu vocea tremurând, "Dar El singur nu mă lasă să rămân/ Căci şi Dumnezeu e bun român!".... Ciudanoviţa e un loc minunat de ciudat.

"Radiaţiile sunt în limite normale"
În Ciudanoviţa, oamenii trăiesc din pensii. Şi mai muncesc cu ziua, atunci când vin de la Oraviţa maşini, să caute forţă de muncă. Merg să cureţe pajiştile sau să sape la pomi.
Adrian Botoş, primarul din Ciudanoviţa, susţine că în toată comuna (pe lângă cei din colonie mai sunt satele Ciudanoviţa şi Jitin) sunt "20 şi ceva de dosare de ajutor social. 14 sunt de aici. Îi mai avem şi pe cei care muncesc încă la fostele mine, la întreţinerea lor. Vreo 40 de oameni".
Primarul susţine că oamenii din zonă nu sunt afectaţi de radiaţii. "Dacă-s d'ăia ştirbi, să ştiţi că le-au căzut dinţii că nu se spală!", zice el. "Avem un om de-aici, Bugaru, lucrează la Radiaţii în Reşiţa, părinţii lui stau în sat şi au peste 70 de ani. El face măsurători şi ne spune că, la nivel de comună, radiaţiile sunt în limite normale, dacă n-ar fi aşa, credeţi că ar fi nebun să mintă, când aici stau şi părinţii lui?".

Altă problemă are primarul, că nici un medic de familie nu vrea să vină în colonie, deşi ar avea unde să stea, "Primăria a amenajat un apartament de 3 camere la parterul unui bloc, cu gresie, faianţă, dotat ca la carte. Da' nu vine nimeni...", oftează primarul. E un om care-şi dă silinţa, da' nu pentru că ar fi din PSD, ci pentru e de-al locului. A muncit şi el în mină, iar acum migăleşte la mobilier artizanal din rădăcini ciudate de copac. A făcut un loc de joacă pentru copiii în colonie, a renovat şcoala şi-a pus pe picioare un centru de zi, pentru preşcolarii. "Avem 60 de copii la clasele I - VIII şi 12 copii la grădiniţă. Şi sunt sănătoşi, nu sunt malformaţi".

Şi autorităţile centrale au susţinut dintotdeauna că totul e în regulă la Ciudanoviţa. Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) precizează într-un raport că "toate valorile măsurate se înscriu în limitele de variaţie a fondului natural de radiaţii din România, iar populaţia nu este expusă la doze suplimentare de radiaţii date de câmpuri de radiaţii gama şi/sau concentraţii de radon generate de vechea exploatare de minereu de uraniu Ciudanoviţa". Măsurătorile au fost făcute pe probe de apă, de sol cultivat şi de vegetaţie. CNCAN efectuase aceste investigaţii radiologice ca urmare a unui reportaj televizat în care se prezenta situaţia dramatică a "oamenilor radiaţi din Ciudanoviţa". În 2007, într-un raport anual, acelaşi CNCAN susţine că "radioactivitatea factorilor de mediu îm exteriorul incintelor controlate în care au fost desfăşurate activităţi în domeniile mineritului şi preparării minereurilor de uraniu, inclusiv de dezafectare (n.r. - cazul Ciudanoviţei), a fost în limitele de variaţie a fondului natural de radiaţii ionizante. Deversările în mediu de efluenţi lichizi şi gazoşi radioactivi rezultaţi de la activităţi de minerit şi preparare s-au încadrat în toate cazurile în limitele derivate de emisie stabilite de autorizaţiile CNCAN, atât din punct de vedere al debitelor şi volumelor, cât şi din punct de vedere al radioactivităţii".

● Citiţi aici raportul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activitatilor Nucleare