Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Directorii de spitale şi clinici de stat din România au intrat într-un sistem internaţional de experimentare a medicamentelor noi, procedeu care aduce zeci şi chiar sute de mii de euro anual. Teoretic, aceşti bani ar trebui să ajungă în bugetul spitalelor în care se desfăşoară testele.
Jurnalul Naţional a reuşit să descopere, cu ajutorul unor documente autentice, metoda prin care unii medici din aceste programe se îmbogăţesc rapid, băgând banii primiţi de la multinaţionalele din industria medicamentelor direct în propriul buzunar. Un astfel de caz este cel al Institutului de cardiologie din Timişoara, unde se îmbogăţeşte astfel directorul unităţii, senator şi rector al universităţii de medicină din acelaşi oraş, profesorul Iosif Ştefan Drăgulescu.
Surse din Ministerul Sănătăţii ne-au confirmat că acesta nu este un caz singular şi că însuşirea valutei pentru experimentele medicale este o practică în majoritatea centrelor medicale din ţară care au şi cercetarea ca obiect de activitate. De altfel, în cazul profesorului Drăgulescu, care este şi rector al UMF Timişoara şi director la Institutului de Cardiologie, există un raport al Curţii de Conturi, care însă este inaccesibil publicului. O copie a acestui raport este bine ţinută sub cheie chiar la institutul cu pricina.
INVESTIGATORII, CHEIA AFACERII
Marile companii farmaceutice, în special cele americane şi vest-europene, trebuie să efectueze un studiu pe oameni pentru fiecare nou medicament pe care îl scot pe piaţă. Pentru această afacere de zeci şi chiar sute de milioane de dolari, sume de câteva zeci sau sute de mii sunt un mizilic. Aceşti bani se plătesc pentru realizarea studiilor, în special pentru medicamente noi cu efecte mai puţin sau deloc cunoscute. Legislaţia europeană şi cea din SUA sunt extrem de stricte în acest domeniu.
După mai multe scandaluri în deceniile trecute, în Statele Unite, de exemplu, Drug & Food Administration, o "poliţie" a medicamentelor şi a alimentelor, a interzis foarte multe studii pe animale, dar şi pe oameni. Companiile de medicamente s-au orientat astfel spre alte "pieţe", unele în Asia sau în America de Sud; cele mai căutate sunt însă ţările din estul Europei. Pentru a intra în "suveica medicamentelor", medicii trebuie să devină investigatori principali.
Titulatura pompoasă ascunde o procedură destul de simplă pentru medicii cu experienţă clinică şi universitară. Diploma se obţine de la Ministerul Sănătăţii, cu binecuvântarea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, din care fac parte, culmea, mulţi dintre cei care au deja diploma de investigator principal. Numai că unii dintre absolvenţi, majoritatea profesori universitari cu state vechi de plată în spitale şi universităţi de medicină, reuşesc să facă profituri personale consistente din aceste studii, plătite de companii străine şi realizate pe pacienţi-cobai în spitale româneşti, pe banii, aparatura şi cheltuiala Ministerului Sănătăţii. La nivel naţional, anual se realizează până la zece astfel de studii.
La Agenţia Naţională a Medicamentului nu se cunoaşte numărul exact al experimentelor, deoarece aici se contabilizează doar cele făcute pentru medicamente care urmează să intre pe piaţa românească.
UN SISTEM APROAPE PERFECT
O astfel de investigaţie se realizează după un parcurs perfect legal şi relativ simplu. Compania farmaceutică, de regulă străină, plăteşte un studiu de fezabilitate pentru ţara în care se va desfăşura experimentul. Pentru acest lucru se angajează o firmă de studii clinice care, la rândul ei, selecţionează spitalul şi angajează un... investigator principal. Clinica şi investigatorul se aleg, ca specializare, în funcţie de destinaţia medicamentului nou ce intră în teste. 
Click pentru a mari imaginea
În 90% din cazuri, în România, investigatorul principal este chiar directorul medical al spitalului, astfel că acceptul necesar al administraţiei şi al managerului devin simple formalităţi. Ulterior se aleg pacienţii voluntari, care acceptă pe propria semnătură, dar nu primesc nici un ban, se semnează contractul şi începe testarea. Investigatorul versat, şef de clinică, realizează toate tratamentele şi analizele pe banii spitalului, adică din bani publici. Pentru fiecare pacient, investigatorul primeşte un punctaj şi, evident, o sumă de bani în dolari sau, mai rar, în euro.
Aici intervine şmecheria: investigatorul apare ca persoană fizică şi îşi dă o adresă privată, nu cea a spitalului, astfel că banii ajung direct în buzunarul personal. În Occident, contractele de prestări servicii pentru astfel de studii se fac pe unitatea spitalicească, care încasează şi banii. La noi, lucrurile stau cu totul altfel.
STUDIU DE CAZ
Unul dintre medicii investigatori care au la activ mai multe astfel de studii este deputatul pedelist Iosif Ştefan Drăgulescu, rector al UMF Timişoara şi director medical al Institutului de Cardiologie din Timişoara. Conform propriului curriculum vitae, profesorul timişorean a participat la peste 20 de studii multicentrice internaţionale ca investigator principal. În plus, la capitolul granturi şi proiecte finanţate, numai în anii 2004 şi 2005, el a fost director la două proiecte de studii cardiologice şi membru în echipa de cercetare la alte trei proiecte.
Ce nu apare nici în declaraţia de avere şi nici în CV-ul profesorului Iosif Ştefan Drăgulescu sunt câteva studii pe care le-a desfăşurat la institutul de cardiologie pe care îl conduce şi pentru care plăţile s-au făcut pe persoană fizică, la adresa sa de domiciliu. Astfel, pe mai multe astfel de contracte, numite Clinical Trial Agreement, Institutul de Cardiologie Timişoara apare la rubrica "host", adică "gazdă", iar plăţile s-au făcut în contul "payee name", adică "numele destinatarului plăţii", persoana fizică Ştefan Iosif Drăgulescu.
Conform documentelor intrate în posesia Jurnalului Naţional, costurile unui studiu pentru un produs destinat cardiologiei se învârt în jurul sumei de 120.000 de dolari americani. Costul per pacient variază între 800 şi 1.000 de dolari SUA. Medici din cadrul spitalului ne-au declarat însă că, la majoritatea studiilor, se folosesc personalul, aparatura, utilităţile şi materialele sanitare ale spitalului "gazdă", adică ale Ministerului Sănătăţii. Pe contracte se trece adresa Institutului de Cardiologie, adică strada Gheorghe Adam numărul 13 A din Timişoara.
Însă extrasul de plată al uneia dintre tranşele de bani dovedeşte fără echivoc cum profesorul Drăgulescu a primit doar pentru o parte a unui studiu suma de 2.320 de dolari. Documentul, clasificat "confidenţial" ca şi celelalte contracte dintre companii şi spitale, indică drept sponsor compania G.D. Searle & Co. La rubricile "investigator" şi "destinatar de plată" apare Drăgulescu Ştefan Iosif, în timp ce rubricile "instituţie" şi "departament" sunt goale. Dovada este "Payeee Address", adică adresa la care s-a făcut plata, care este strada Ofcea numărul 11 din Timişoara, adică exact adresa de domiciliu a investigatorului principal Ştefan Drăgulescu.
Instituţiile de control sunt însă "anesteziate" chiar şi în faţa dovezilor. De exemplu, în cazul profesorului Drăgulescu, care este şi rector al UMF Timişoara, şi director al Institutului de Cardiologie, există un raport al Curţii de Conturi, care nu este însă accesibil nici măcar structurilor de control din poliţie. Ca o ironie, o copie a acestui raport este "etanş" ţinută sub cheie chiar la institutul timişorean.
Click aici pentru "Dovada plăţilor făcute în contul doctorului Drăgulescu. Studiile realizate în spitalul de stat sunt plătite, pe cap de pacient-cobai, în buzunarul "investigatorului". când este cointeresat chiar directorul clinicii, acceptul instituţiei este garantat" (fişier PDF).
