Biserica de lemn de la Urşi, şubrezită de nepăsare

Venerabila vârstă se citeşte pe zidurile bisericii de lemn din Urşi, comuna Popeşti, judeţul Vâlcea. Mult înclinată spre nord, proptită în şase pari, cu acoperişul improvizat prin care plouă de ani întregi peste pictură, cu o uşă ce se deschide cu mare greutate, care în curând probabil se va bloca. Starea ei de conservare cere intervenţii urgente de salvare. Biserica este înscrisă în lista monumentelor istorice, LMI 2004: poziţia 697, cod VL-II-m-B-09954, dar nu este semnalizată în vreun fel.

Prea puţini turişti ştiu de existenţa acestui mic şi şubred lăcaş, a cărui simplitate te copleşeşte, dar pentru care nu se găsesc niciodată fonduri.

În Vâlcea, aceste lăcaşuri au fost construite între sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, fiind printre puţinele mărturii ale unor vremuri prospere ale industriei lemnului din Oltenia. Ctitorii erau târgoveţi, mici negustori, meşteşugari, moşneni sau vătafi de plai. "Catagrafia din anul 1840 înregistrează în satele din Vâlcea 127 de biserici din lemn împărţite în cele 7 plăşi. În 1940, o statistică înregistra 111 biserici din lemn pe teritoriul judeţului Vâlcea, iar în prezent se mai păstrează în realitate aproximativ 70 astfel de monumente.

Listele oficiale din anii 1960 rotunjeau cifra la 90. Ele sunt permanent în pericol de a dispărea definitiv, din cauza stării precare de conservare, a lipsei fondurilor pentru întreţinere şi, nu în ultimul rând, a neglijenţei şi nepăsării comunităţilor locale şi autorităţilor competente", afirmă Raluca Mocanu, restaurator de pictură.

BISERICUŢA DE LA URŞI
Se spune că ar fi fost ridicată în 1757, având hramul "Buna Vestire" şi "Arhanghelul Mihail". În forma ei actuală, cu picturi murale exterioare şi interioare, viu colorate, este rezultatul reparaţiilor din 1843. Structura din lemn este aşezată pe o temelie, numită talpă, din bolovani de râu, nelegaţi cu mortar. Acest soclu avea şi rolul de a compensa diferenţa de nivel a terenului. Pereţii laterali sunt construiţi din bârne groase de stejar, biserica având un brâu în forma unei frânghii răsucite. Acoperişul simplu, în patru ape, era îmbrăcat în şiţă.

Pridvorul deschis are şase stâlpi subţiri, cu motive geometrice şi cu capiteluri. Uşa îngustă are ancadrament în acoladă sculptat în lemn. biserica în formă de corabie frumos proporţionată în interior, are un pronaos mic, despărţit de un naos la fel de mic, printr-un perete de lemn cu deschideri. Naosul şi pronaosul au un sistem de boltire semicilindric realizat din scânduri late sprijinite pe arce semicirculare care la rândul lor se sprijină pe grinzile pereţilor de sud şi de nord.

Naosul are două ferestre care au fost mărite ulterior, astfel o parte din cursivitatea picturii interioare şi exterioare a fost întreruptă. Altarul este luminat de trei ferestre mai mici.

ARTA MURALĂ
Pictura era nelipsită pe exteriorul şi interiorul oricărei biserici de sat, oricât de modestă ar fi fost. Ea reprezintă talentul meşterilor, fiind o mărturie a modului de viaţă de atunci. "Stilul picturii murale din acea epocă se caracterizează prin: narativism, elemente realiste, ceea ce duce la o coloratură locală, umor, oralitate, spirit moralizator, atenţie specială acordată amănuntului, decorativism, desen liber şi culori vii", spune Raluca Mocanu, restaurator.

În bisericuţele de sat, pictura este aparte datorită unicităţii îmbinării mesajului iconografic coerent cu stilul de influenţă populară. Astfel, se observă o serie de artificii precum "alungirea pe verticală a taliei sau a altor forme anatomice, construirea de siluete foarte înalte, capete prelungi, ochi mari şi rotunzi, menite să sporească efectul", scrie Andrei Pănoiu. Pictura bisericii de la Urşi atrage atenţia prin prospeţimea viziunii, foarte expresive. Se pot vedea încă peisaje inspirate de natură sau portrete ale ctitorilor, iar pe peretele de vest o imagine a Sfintei Maria cu aripi, "a doua după cea de la Govora".

Scena principală în dreptul proscomidiei este Iisus-viţă de vie. La picioarele Sale sunt semnaţi cei trei zugravi: Gheorghe, Nicolae şi Ioan. Întreaga pictură murală este datată tot aici în anul 1843, fiind realizată "în ulei, pe tencuiala crudă amestecată cu câlţi de cânepă aplicată direct pe bârnele de stejar încrustate cu barda".




ULTIMELE REPARAŢII RADICALE
În 1838, bisericuţa din lemn a fost avariată de cutremur fiind închisă. A fost reparată şi pictată în 1843 din dorinţa lui Nicolae Milcoveanu, care este elegant înfăţişat în pronaos pe peretele de vest, alături de macheta bisericii. Ultimele intervenţii au avut loc în 1943, când şindrila acoperişului a fost completată în porţiunile în care era distrusă.

RESTAURARE SAU REABILITARE?
În aprilie 2002, inginerul Cornel Marin Chiorean a făcut studiul necesar pentru a începe lucrările de consolidare. În acest studiu, soluţia considerată potrivită de inginerul Ioan Haş o constituie, bineînţeles, "refacerea fundaţiei din beton ciclopian şi revizuirea elementelor din lemn ale structurii care vor oferi o rezistenţă sporită, biserica urmând să îşi păstreze imaginea iniţială, dacă va fi posibil, să se încerce o reconstituire a picturilor exterioare şi interioare de către un pictor restaurator".

Inginerul Chiorean scrie în studiul său despre "repararea şi reabilitarea zugrăvelilor artistice", nu despre restaurarea acestor fresce originale. Este o diferenţă mare de la reabilitare şi reparare la restaurare. Miza reabilitării nu trebuie sub nici o formă să se constituie exclusiv pe planul esteticului şi ale autenticităţii, ci pe planul nevoilor de natură tehnică şi funcţională imediată, specifice monumentului.

Biserica de lemn de la Urşi este unicat în această parte a judeţului Vâlcea şi poate fi încadrată într-o serie mică de astfel de clădiri. Restaurarea sa ar trebui să înceapă cu o intervenţie de urgenţă pentru consolidarea picturii interioare şi exterioare, asupra căreia nu s-a intervenit, fiind astfel de mare autenticitate. În prezent, tocmai această pictură murală, care reprezintă partea cea mai valoroasă a bisericii, se pulverizează.

Valoarea mare de autenticitate ar trebui să fie cea mai importantă în restaurarea monumentului, dar acest tip de intervenţie asupra unei picturi murale în stadiul în care se află costă mult.

Părintele paroh Şerban Vasile este nemulţumit de "atâta hârţogărie" şi de faptul că "numai devizul costă 200 de milioane". "Dacă lăsam oamenii, o făceam până acum. Am primit 17.000 de euro de la Consiliul Judeţean pentru reparaţii de urgenţă, dar la licitaţia pentru acoperiş nu s-a prezentat nici o firmă", spune preotul din satul Urşi.

Biserica mare a satului, construită din 1913, care nu este monument, are pridvorul închis cu tâmplărie PVC, geamul termopan fiind decorat cu vitralii, lucrări realizate recent în urma unei sponsorizări primite în timpul campaniei electorale. În timp ce monumentul satului, o biată bisericuţă din lemn cu pictură mâncată de ploaie şi căreia dacă îi dai un brânci, poate să cadă, aşteaptă încă.

Fonduri care se pare că vor fi alocate anul acesta de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În urma HG nr. 120/2010 s-a aprobat o listă care cuprinde programele şi proiectele de investiţii în turism, (inclusiv sursele de finanţare a documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de execuţie a programelor şi obiectivelor de investiţii în turism), publicată în MO partea I nr. 126 din 24 februarie 2010, în care apare şi proiectul "Recuperarea valorilor de cult din comuna Popeşti, satul Urşi, şi comuna Tomşani, satele Balţăţeni şi Dumbrăveşti".

"Însă nu s-au publicat şi sumele alocate", afirmă profesor Valeria Grigorescu de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Vâlcea.