Botezul cailor şi întrecerea de pe imaş au devenit chiar şi pentru preoţii localităţii adevărate ritualuri la care ţin cu sfinţenie. "De dragul oamenilor", spun ei, dar mai ales din convingere că "cine participă la aceste evenimente este sănătos şi-i merge bine tot anul".

OBICEIURI
În comuna tulceană I.C Brătianu, oamenii măsoară timpul şi vremurile prin cât de îngheţat este "gerul Bobotezei" sau cât de departe ajung stropii de agheazmă cu care preotul îi curăţă de păcate. Pentru ei, anul începe cu "în Iordan botezându-te Tu, Doamne" şi continuă în tropăit şi nechezat de cai, semn că anul va fi unul "zdravăn, sănătos, fără necazuri", după cum ţine să ne explice pe-ndelete tanti Rodica, nelipsită de la biserică şi de la evenimentele satului.

"Prin nordul ţării, pe vremuri, femeile se adunau cu duiumul la casa vreuneia mai înstărite, cu «udătură serioasă şi bucate de sărbătoare»", ne povesteşte femeia, în timp ce-şi freacă mâinile îngheţate. După ce se înfruptau cu de toate, toată noaptea o ţineau în dans şi chiuială ca, mai spre dimineaţă, să iasă în stradă, să se agaţe de gâtul vreunui flăcău şi să-i târască la râu, pentru a fi udaţi. Pentru ei, manevra era sigură şi le garanta bunăstarea şi fericirea.

Aici însă, pe malul Dunării de Jos, la loc de cinste nu se mai află domniţele, şi nici flăcăii. Ci mai cu seamă caii. Nu-i de mirare că brătienii cred cu tărie că "dacă animalele sunt bine, apăi cu drag le ducem pe toate". Şi-i crezi pe cuvânt numai dacă le priveşti armata de cai ţanţoşi, frumos încolonaţi, ca pentru paradă, în aşteptarea apei tămăduitoare, care să-i boteze.

MOTIVAŢIE PUTERNICĂ
Adrian are 18 ani. De patru ani se azvârle în apele Dunării cu credinţa fermă că Dumnezeu îi va răsplăti fapta. Nu-şi doreşte mare lucru. "Sănătate şi o fată bună", cu care să se căsătorească şi să facă copii. De cum s-a trezit, parcă n-are stare. "Presimt că o să fiu primul", spune mândru, plin de speranţe. Şi-a dezgheţat sufletul cu câteva pahare de vin fiert, pe care acum le drege cu cafele fierbinţi, "să-mi pună sângele în mişcare şi să îmi facă carnea să tremure".

Are şapcă de firmă, pusă şmechereşte pe-o ureche, într-o parte, şi, ca să fie astăzi prezent la Botezul apelor, a chiulit de la liceul din Galaţi, unde învaţă. Ionuţ se hlizeşte strâmb lângă el. De sub buzele vineţii se ivesc doi dinţi mâncaţi de carii, gata să pice. "Io vreau să mă placă fetele", dezvăluie tânărul cu sprânceana rasă pe jumătate motivul pentru care anul acesta îşi face curaj şi se aruncă în apa Dunării. "De emoţii", spune el, "abia dacă am putut să închid un ochi". Dorinţa de a face parte din tagma "bărbaţilor de soi ai satului" e mai puternică decât tensiunea ce îl face să mişte nervos din picior.

Dintr-un colţ, nea Titi Stamate îi priveşte nostalgic pe cei şapte tineri. Nu ştiu cum să se pregătească pentru marea încercare. Nea Titi are 77 de ani, dar în tinereţe a fost şi el "eroul comunei". "Apa era atât de îngheţată, că era nevoie să facem o copcă de vreo patru-cinci metri, ca să putem să ne aruncăm după cruce. Am reuşit şi eu de câteva ori să aduc crucea la mal. De fiecare dată m-am aruncat în apă cu credinţa că Dumnezeu te răsplăteşte", îşi aminteşte bărbatul şi priveşte de sub căciula de oaie largul apei sticloase.

FĂRĂ ANALIZE
De pe malul Dunării, vocile celor patru preoţi acoperă şuşotelile zecilor de săteni care aşteaptă, cu sticla în mână, apa vie: "Se sfinţeşte apa aceasta cu Duhul Tău cel Sfânt...." Daniel şi Tudorel nu mai stau pe gânduri. Ştiu că se apropie momentul pentru care s-au pregătit toată vara, cât au hălăduit pe malul Dunării, la peşte şi la întreceri de înot. Lumea se adună buluc pe bacul ce transportă oamenii din comună în Galaţi.

Cei şapte tineri se aliniază, gata să sară. Preotul Silviu Andrei înalţă braţul şi aruncă în larg, cu putere, crucea de lemn. Sirena bacului însoţeşte publicul care aclamă în disperare numele băiatului din fruntea curajoşilor: "Hai Tavă, hai Tavă!" După nici două minute, din largul apei, mâna tânărului înalţă crucea salvată. Preotul zâmbeşte satisfăcut. "S-a făcut voia Domnului, măicuţă, am trecut cu bine şi anul ăsta. Maică, nu avem nici o asistentă medicală, poate îi sărea inima din piept la vreunu'", îmi şopteşte la ureche o femeie. Apoi adaugă: "Să arunce popa cu apă sfinţită, poate aşa ies diavolii din noi!".

CEL MAI TARE
Drumul se umple de oameni, care mai de care cu sticle, bidoane sau găletuşe pline cu agheazmă. Soarele, ce a luminat până acum chipurile brătienilor, s-a ascuns printre nori. Pe caii înzorzonaţi cu clopoţei şi ciucuri de toate culorile, alţi tineri sunt gata să-şi dispute supremaţia în rândul curajoşilor. Marin Dănilă are 28 de ani. Cu căciula neagră aşezată pe vârful capului, cu hăţurile celui mai semeţ cal, Marin se crede invincibil. Şi cum altfel, când toată lumea ştie ca, timp de şapte ani consecutiv, premiul I al lui a fost.

"Dacă o să reuşesc şi anul acesta, o să fac cinste la băieţi. Vreau să ştie satul că tot io am fost primul", îşi face planul tânărul. Dan nu se lasă mai prejos. Parcă-l doare încrederea de neclintit a consăteanului şi începe să se lupte cu Marin. Cel puţin în vorbe: "Mă, ia nu te mai lăuda tu atâta, şi mai lasă şi pe alţii". Marin îşi aranjează căciula ţuguiată şi nici nu-l bagă în seamă. "La anu' vreau să-i dau şi calul meu, să concureze cu el", spune un domn cu geacă de piele.

Pentru mulţi dintre bătrânii care au cai, întrecerea de Bobotează s-a transformat într-o afacere. Poate să le aducă câteva milioane bune, premiul oferit de primar. "Eu sunt bătrân, nu mai pot călări. În tinereţe eram as. Dar am un cal bun. La anul o să-l dau unui călăreţ. Poate îmi iese şi mie de-un mic şi o bere", spune bărbatul şi râde cu gura până la urechi.

Pe imaşul comunei, caii sunt aliniaţi. Preotul azvârle apa sfinţită peste cai. Animalele se sperie şi zvâcnesc din strânsoarea hăţurilor. Botezul lor s-a înfăptuit. Într-o clipită, se dă şi startul. Copitele armăsarilor se afundă în pământul mâlos, azvârlind în urmă noroi. De pe margine, lumea îşi încurajează favoritul. La final, câştigătorul, un tânăr de 19 ani, altul decât cel de anul trecut, sare în braţele prietenilor. La telefon, se laudă fratelui său: "Am câştigat, bă. Sunt cel mai tare, nu?".

Şi-a doborât recordul. Anul trecut a ieşit pe locul 2 la întrecerea cu cai. Anul acesta "nu am mai lăsat pe nimeni să-mi stea în cale", spune tânărul fericit, de parcă succesul în comună, "mai ales la fete", îi va fi asigurat pe veci.

FALĂ FĂRĂ BANI
În vremea asta, crucea salvată din Dunăre, împodobită cu flori şi crenguţe de brad, este purtată de câştigător pe la casele oamenilor. Tradiţia spune că flăcăii trebuie să meargă din poartă în poartă şi, cu crucea, să sfinţească acareturile şi oamenii. "Anul trecut am câştigat 20 de milioane de pe la oameni. I-am împărţit între noi. Şi primarul ne-a dat 5 milioane.

A fost bine", spun băieţii. Sunt supăraţi că anul acesta primarul nu i-a mai miluit cu nimic. "Deh, criza", se consolează ei şi pleacă călare înapoi spre casă fluturând un petic de hârtie pe care scrie "învingător".

 

Îmbulzeală la agheazmă
Ca în fiecare an, mii de credincioşi au ţinut să îşi umple sticlele cu apă sfinţită de la Mănăstirea Curtea de Argeş. Slujba de Bobotează a fost ţinută de un sobor de preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul Calinic, care a sfinţit şase butoaie cu apă. Mulţimea s-a îmbulzit să ia agheazmă, însă nu s-au înregistrat incidente majore, pentru că cei 55 de jandarmi şi poliţişti din dispozitivul de ordine publică au format un cordon până la butoaiele cu apă sfinţită. Fiecare credincios a avut voie să îşi umple cu agheazmă câte o sticlă de maximum doi litri. Pe parcursul zilei, peste 3.000 de credincioşi au trecut pe la Mănăstirea Curtea de Argeş.
● Elly Cîrstea