Bucuresti
Boem şi modest
"Am fost boem, am trăit frumos, am jucat cu pasiune în faţa spectatorilor şi a camerei de luat vederi", mărturisea într-un interviu pe care ni l-a acordat Gheorghe Dinică în decembrie anul trecut, cu doar câteva zile înainte de a împlini vârsta de 75 de ani. După aceea, ori de câte ori vorbeam cu el, marele actor întreba: "Ce mai face Jurnalul Naţional?". Vorbea şăgalnic.
Acum e în marea Tăcere. Cel numit "Histrion de cursă lungă" (este titlul cărţii cu şi despre Dinică scrisă de Constantin Paraschivescu şi editată de Fundaţia "Camil Petrescu" - revista Teatrul azi, în 2002) a lăsat un capitol important în cultura cinematografică şi cea teatrală. A avut un drum artistic frumos. În peste 45 de ani de activitate, a "meşterit" mai mult de 90 de personaje în pelicule de lungmetraj, în peste 30 în filme de televiziune, dar şi vreo 40 de chipuri pe scenă. Rolurile au fost viaţa lui. Dar a şi cântat, înregistrând discuri. A cântat din plăcere şi această plăcere de a cânta, ce a ţinut o viaţă, a descoperit-o, după cum spunea, în timp ce îi asculta pe Maria Tănase şi pe toţi marii lăutari ai României.
ÎN CONŞTIINŢA OAMENILOR
Nu pot să nu reiau ceea ce a spus acum un an, descriindu-şi "parcursul": "O viaţă de artist... Cu boemii, tristeţi, bucurii, aplauze, urale, roluri negative interpretate cu mare plăcere, roluri pozitive puţine, dar bune, personaje care mi-au rămas în suflet, bucuria pe care mi-o dă recunoaşterea meritelor, zâmbetul de pe faţa celor care mă salută pe stradă, linişte sufletească, prieteni de-o viaţă, o soţie înţelegătoare. Şi lista ar putea continua la infinit". L-a mulţumit faptul că a rămas în conştiinţa oamenilor.
Anul trecut, de ziua lui Caragiale (30 ianuarie), lui Gheorghe Dinică i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa acordat de senatul UNATC. Aceeaşi distincţie o primeau, alături de acest maestru al scenei şi filmului, alţi doi inegalabili actori - Victor Rebengiuc şi Marin Moraru -, trei genii în faţa profesorilor şi a studenţilor. Dinică era mândru şi totodată timid. Se afla în institutul pe care îl absolvise. Atunci s-a proiectat un film-eseu realizat de Facultatea de Film, în care actorul vorbea despre sine cu modestie şi despre meseria sa cu toată dragostea. Copleşise asistenţa cu amintirea sa: fusese remarcat într-un spectacol de amatori şi invitat să vină la facultate de Dina Cocea. Şi i s-a deschis calea de la care nu s-a abătut. "Nu voi uita niciodată momentul când am jucat alături de marele Calboreanu. Apoi am intrat în cinema ca la mine acasă. În meseria noastră trebuie să ai, dincolo de talet, şi o şansă. Eu am avut această şansă, să joc un mare repertoriu", spunea atunci Gheorghe Dinică.
HISTRION DE CURSĂ LUNGĂ
Cartea semnată de criticul de teatru Constantin Paraschivescu, "Gheorghe Dinică. Histrion de cursă lungă", este, potrivit editorului, un exerciţiu de admiraţie neobişnuit. Volumul reconstituie de la distanţă, fără ştirea protagonistului, din notele cronicarului, dar şi din mărturiile partenerilor de scenă, ale regizorilor şi criticilor, portretul unuia dintre cei mai iubiţi şi versatili actori români. Studentul Dinei Cocea a avut şansa de a fi chemat de David Esrig ca să joace alături de Marin Moraru pe scena Teatrului de Comedie, atunci recent înfiinţat (1964) şi condus de Radu Beligan. Şi-a legat numele de titluri antologice ale spectacologiei româneşti: "Umbra" de Evgheni Şvarţ, "Troilus şi Cresida" de Shakespeare şi, mai ales, "Nepotul lui Rameau" după Diderot (Teatrul Bulandra, 1968) - montare căreia Constantin Paraschivescu îi consacră pagini întregi, cu minuţie şi pasiune de "arheolog".
"A fost... şi va fi!", susţine conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti, pe scena căruia Gheorghe Dinică a jucat ultimele sale roluri. Valoarea artistului a fost recunoscută atât prin aplauzele şi respectul publicului, cât şi prin premii şi titluri acordate: pentru roluri în teatru, pentru roluri în film. A fost şi a rămas "Cetăţean de Onoare al Bucureştiului". I-a fost acordat şi Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer.
Acum e în marea Tăcere. Cel numit "Histrion de cursă lungă" (este titlul cărţii cu şi despre Dinică scrisă de Constantin Paraschivescu şi editată de Fundaţia "Camil Petrescu" - revista Teatrul azi, în 2002) a lăsat un capitol important în cultura cinematografică şi cea teatrală. A avut un drum artistic frumos. În peste 45 de ani de activitate, a "meşterit" mai mult de 90 de personaje în pelicule de lungmetraj, în peste 30 în filme de televiziune, dar şi vreo 40 de chipuri pe scenă. Rolurile au fost viaţa lui. Dar a şi cântat, înregistrând discuri. A cântat din plăcere şi această plăcere de a cânta, ce a ţinut o viaţă, a descoperit-o, după cum spunea, în timp ce îi asculta pe Maria Tănase şi pe toţi marii lăutari ai României.
ÎN CONŞTIINŢA OAMENILOR
Nu pot să nu reiau ceea ce a spus acum un an, descriindu-şi "parcursul": "O viaţă de artist... Cu boemii, tristeţi, bucurii, aplauze, urale, roluri negative interpretate cu mare plăcere, roluri pozitive puţine, dar bune, personaje care mi-au rămas în suflet, bucuria pe care mi-o dă recunoaşterea meritelor, zâmbetul de pe faţa celor care mă salută pe stradă, linişte sufletească, prieteni de-o viaţă, o soţie înţelegătoare. Şi lista ar putea continua la infinit". L-a mulţumit faptul că a rămas în conştiinţa oamenilor.
Anul trecut, de ziua lui Caragiale (30 ianuarie), lui Gheorghe Dinică i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa acordat de senatul UNATC. Aceeaşi distincţie o primeau, alături de acest maestru al scenei şi filmului, alţi doi inegalabili actori - Victor Rebengiuc şi Marin Moraru -, trei genii în faţa profesorilor şi a studenţilor. Dinică era mândru şi totodată timid. Se afla în institutul pe care îl absolvise. Atunci s-a proiectat un film-eseu realizat de Facultatea de Film, în care actorul vorbea despre sine cu modestie şi despre meseria sa cu toată dragostea. Copleşise asistenţa cu amintirea sa: fusese remarcat într-un spectacol de amatori şi invitat să vină la facultate de Dina Cocea. Şi i s-a deschis calea de la care nu s-a abătut. "Nu voi uita niciodată momentul când am jucat alături de marele Calboreanu. Apoi am intrat în cinema ca la mine acasă. În meseria noastră trebuie să ai, dincolo de talet, şi o şansă. Eu am avut această şansă, să joc un mare repertoriu", spunea atunci Gheorghe Dinică.
HISTRION DE CURSĂ LUNGĂ
Cartea semnată de criticul de teatru Constantin Paraschivescu, "Gheorghe Dinică. Histrion de cursă lungă", este, potrivit editorului, un exerciţiu de admiraţie neobişnuit. Volumul reconstituie de la distanţă, fără ştirea protagonistului, din notele cronicarului, dar şi din mărturiile partenerilor de scenă, ale regizorilor şi criticilor, portretul unuia dintre cei mai iubiţi şi versatili actori români. Studentul Dinei Cocea a avut şansa de a fi chemat de David Esrig ca să joace alături de Marin Moraru pe scena Teatrului de Comedie, atunci recent înfiinţat (1964) şi condus de Radu Beligan. Şi-a legat numele de titluri antologice ale spectacologiei româneşti: "Umbra" de Evgheni Şvarţ, "Troilus şi Cresida" de Shakespeare şi, mai ales, "Nepotul lui Rameau" după Diderot (Teatrul Bulandra, 1968) - montare căreia Constantin Paraschivescu îi consacră pagini întregi, cu minuţie şi pasiune de "arheolog".
"A fost... şi va fi!", susţine conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti, pe scena căruia Gheorghe Dinică a jucat ultimele sale roluri. Valoarea artistului a fost recunoscută atât prin aplauzele şi respectul publicului, cât şi prin premii şi titluri acordate: pentru roluri în teatru, pentru roluri în film. A fost şi a rămas "Cetăţean de Onoare al Bucureştiului". I-a fost acordat şi Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer.
ACUM IN JURNALUL.RO
Foto: 29 imagini/ 0.94 Mb
După ce au moşmondit trei zile pregătirea unei confruntări electorale, celor trei candidaţi la Preşedinţie le-a ieşit o dezbatere cu puţine idei de fond şi cu multe momente de stand-up comedy.
La 20 de ani după schimbarea din decembrie '89, românii sunt chemaţi să aleagă pentru a şasea oară un preşedinte. Pentru prima oară însă, votul pentru prezidenţiale de mâine va fi dublat de unul pentru referendum, ale cărui întrebări vizează reformarea Parlamentului.
Datele de identitate, codul numeric personal, adresele şi locul de muncă a peste 6.000 de dascăli din Gorj au fost date publicităţii după ce un pedelist nemulţumit a turnat partidul lui Emil Boc că le va folosi în campania electorală.
La Sibiu în 1989 a fost baie de sânge. Armata a tras din toate poziţiile, a jucat toate rolurile posibile, înainte şi după 22 decembrie. Cei care au semănat însă teroarea în oraş sunt "oamenii în negru", ascunşi printre demonstranţi şi în podurile caselor. Câţiva au fost prinşi şi rapid eliberaţi, după ce au prezentat legitimaţii de grăniceri.
