x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cadavrele politice de la picioarele Elenei Udrea

Cadavrele politice de la picioarele Elenei Udrea

de Adriana Duţulescu    |    30 Sep 2010   •   00:00
Cadavrele politice de la picioarele Elenei Udrea

După ultimul sacrificat, Vasile Blaga, întrebarea este ce politician urmează la execuţie publică pe lista ministresei.






În timp-record, comparabil cu viteza pumnului lui Băsescu în falca băia­tului din filmuleţul cu pixelul albastru, calculată de Funeriu la OTV, Elena Udrea a ajuns de la Oltcit la Q7, de la Buzău la Cotroceni şi Pala­tul Victoria, de la băieţii din faţa blocului la greii politicii, pe care îi ţine cu tocul Jimmy Choo înfipt în cefe. Şi Eva Peron ar fi putut, dacă mai trăia şi astăzi, să ia notiţe după tacticile blondei noastre, care, nelegată prin pirostrii de creştetul prezidenţial, reuşeşte să inducă în creierul acestuia impulsurile necesare de­se­nării unei ascensiuni line către pu­terea absolută. Pentru sine, nu pentru preşedintele pe care spune că-l slujeşte cu loialitate.

Dacă numărăm numai cadavrele politice aruncate de Traian Băsescu lângă tocurile doamnei Udrea, se desenează un drum care nu poate să ducă decât înapoi la Cotroceni, de unde a pornit ambiţia. A fost la Cotroceni, consilieră, şi au picat, rând pe rând, Adriana Săftoiu, Claudiu Săftoiu, Andrei Pleşu, Renate Weber. I-a poftit sufleţelul să fie ministru, dar şi peste ministerele altora, au pi­cat Videanu, Berceanu şi Blaga. A do­rit să facă politică la vârf, a primit vâr­ful PDL şi cea mai mare or­ga­nizaţie a partidului, Liviu Negoiţă a fost trimis să facă planton la Primăria de la Sectorul 3. S-a împiedicat soţul legitim într-un interes de business onest în jurul Poştei, a căzut capul ministrului de la Telecomunicaţii. Doar când a vrut să pice Boc la remaniere, preşedintele a stat în cumpănă. Ceasul însă ticăie, şi Boc probabil va fi şi el agăţat pe peretele cu trofee din vila doamnei Udrea.

Principiul este simplu: cine îmi stă în cale trebuie să fie înlăturat. Nu degeaba atunci când îşi face apariţia în mijlocul democrat-liberalilor, de exemplu în Parlament, la picioarele sale se prosternează pedeliştii în masă şi se pun literalmente în genunchi, ştiind cu siguranţă că, dacă n-o fac, sunt excluşi pe vecie de la orice şansă de a mai prinde un loc prin colegii la parlamentare sau un bănuţ la o rectificare. Întrebarea este cine urmează pe lista doamnei Udrea. Consilierul prezidenţial Avramescu scria ieri
într-un editorial că România ar trebui să încerce un preşedinte-femeie. Să fie chiar Udrea?  

Relaţia lui Blaga cu Elena Udrea a fost una rece încă de la numirea blondei ca şef al Cancelariei Prezidenţiale, lucru considerat de Vasile Blaga, şi nu numai, ca dăunător pentru Traian Băsescu. Relaţia s-a deteriorat definitiv, potrivit legendelor din PDL, atunci când ar fi fost interceptate anumite e-mail-uri schimbate între Blaga şi Adriana Săftoiu, la vremea aceea consilier prezidenţial, e-mail-uri în care cei doi ar fi făcut schimb de păreri proaste la adresa preferatei şefului statului. Scandalul iscat atunci la Cotroceni s-a încheiat prin demisia Adrianei Săftoiu, care la rândul ei a avut o relaţie extrem de proastă cu Elena Udrea.

Adriana Săftoiu a negat oficial schimbul de e-mail-uri cu Vasile Blaga, spunând că motivele demisiei sunt personale şi "nu au nici o legătură cu mail-uri, mesaje, interceptări". "L-am sunat pe Vasile Blaga să-l întreb dacă nu a primit cumva vreun virus de la mine, pe mail", a spus Săftoiu atunci, confirmând totuşi astfel existenţa unui conflict la Palatul Cotroceni pe subiectul respectiv. Ulterior, Adriana Săftoiu a recunoscut ulterior că la Cotroceni Elena Udrea a fost o bombă cu ceas în echipa lui Băsescu: "Nu am făcut niciodată un secret că între mine şi Elena Udrea au existat diferenţe de opinie pe anumite chestiuni, dar nu a fost singura. V-ar surprinde să auziţi că au existat astfel de diferenţe şi cu domnul Pleşu, cu doamna Renate Weber şi chiar şi cu domnul Săftoiu?". După Adriana Săftoiu şi-a prezentat demisia şi soţul acesteia, Claudiu Săftoiu, şef al SIE, şi el o victimă colaterală a supărărilor Elenei Udrea.

Războiul cu Vasile Blaga a fost însă lung, întinzându-se pe parcursul a trei ani, timp în care Traian Băsescu l-a acuzat pe fostul său prieten de trădare după ce acesta a spus că nu este de acord cu ruptura de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, în 2007, provocată tot de nelipsita Elena Udrea, prin episodul "Bileţelul roz" Ulterior, Elena Udrea a dorit să fie adusă la PDL şi, odată plantată în partid, a început războiul de gherilă cu Vasile Blaga, Radu Berceanu Berceanu şi Adriean Videanu. Aceştia au grupat în jurul lor vechii lideri ai Partidului Democrat şi au încercat să împiedice ascensiunea blondei, iar Elena Udrea a făcut tot ce i-a stat în putinţă să îi înlăture pe cei trei din funcţiile din Guvern şi din cele de la partid.

După ce a ajuns ministru al Turismului, blonda a început să-şi întindă reţeaua de interese politico-economice şi s-a împiedicat de Blaga, care era ministru la Dezvoltare, unde gestiona mulţi bani, de Videanu, la Economie, şi de Berceanu, la Transporturi. La instalarea noului guvern Boc, Elena Udrea a reuşit să ia şi Dezvoltarea, cu tot bugetul de trei miliarde de euro, dar imediat a pornit, potrivit informaţiilor din partid, să caute şi documente compromiţătoare semnate de Vasile Blaga în calitate de ministru. Însă, acapararea bugetului gestionat de Blaga nu a mulţumit-o, pentru că acesta controla acum structurile de la Interne, mai ales celebrul serviciu secret DGIPI, unde "nu a făcut reformă", potrivit acuzaţiilor care i-au fost aduse, adică a păstrat în sistem unele persoane numite de PSD, respectiv de Marian Vanghelie, duşmanul Elenei Udrea.

Nu întâmplător în presa afiliată PDL au început să apară dezvăluiri legate de contracte pe care Vasile Blaga le-ar fi acordat mogulilor rivali ai lui Traian Băsescu, şi de contracte pe care Videanu le-ar fi acordat unor firme ale unor parlamentari PDL care nu făceau parte din gruparea Udrea. Berceanu a fost mai vocal în public, şi şi-a permis declaraţii incendiare la adresa Elenei Udrea, despre care spunea că "este de un fariseism colosal", în contextul în care aceasta cerea ca liderii PDL să renunţe la afaceri. "Cineva a întrebat-o pe Elena Udrea dacă se referă şi la soţi şi a spus că nu. Mi se pare de un fariseism colosal. Soluţia e ca toţi să-şi declare afacerile şi să fie totul transparent", a declarat recent Berceanu într-un cotidian central.

Videanu şI Berceanu au plătit pentru supărările aduse doamnei Udrea cu funcţiile, la remanierea din septembrie. Blaga a scăpat atunci, dar a trimis o săgeată către Elena Udrea care propusese în conducerea PDL ca în locul remanierii, întreg Guvernul Boc să-şI depună mandatul. "Eu n-am fost să văd explicaţiile pe care le-a dat doamna Udrea. Dar când ai astfel de abordări trebuie să te gândeşti că faci parte dintr-o coaliţie şi astfel de abordări trebuie discutate în coaliţie. Să vedem, coaliţia ar fi acceptat un nou guvern?", declara atunci Vasile Blaga.

Berceanu a plătit ulterior şi cu funcţia de vicepreşedinte al Senatului, pe care a pierdut-o la vot, prin opoziţia senatorilor din gruparea Udrea. Pe linia războiului Udrea-Berceanu a căzut şI o victimă colaterală, de mai mică importanţă, deputatul Gelu Vişan, cunoscut membru al grupării Udrea, căruia, din răzbunare, Radu Berceanu, şef al PDL Dolj, i-a retras sprijinul politic. O altă victimă a fost Gabriel Sandu, demis din funcţia de ministru al Telecomunicaţiilor, se pare, pe fondul unor insistenţe ale omului de afaceri Dorin Cocoş de a obţine controlul asupra Poştei Române.

Vasile Blaga a fost mai greu de înlăturat, dar a plătit şi el cu funcţia. În locul său, la minister, a fost plantat Traian Igaş, om de casă al baronului Falcă, fidel şi influent membru al grupării Udrea. Finul lui Videanu, primarul Sectorului 3 al Capitalei Liviu Negoiţă, a fost tras pe linie moartă la PDL Bucureşti, când Udrea a vrut să fie preşedintele filialei Capitalei, fief al grupării BVB.

Nici nume grele ale societăţii civile, ca Andrei Pleşu sau Renate Weber, nu au rezistat în faţa farmecelor blondei de la Cotroceni. Amândoi au părăsit cu scandal funcţiile de consilieri prezidenţiali după ce s-au certat cu Elena Udrea, şi cu Traian Băsescu din cauza Elenei Udrea. "Câtă vreme era şefă a Cancelariei Prezidenţiale, Elena Udrea era o persoană care petrecea foarte mult timp cu preşedintele. Mi-e greu să spun în ce măsură doamna Udrea îl influenţa pe preşedinte sau în ce măsură acesta o utiliza pentru a trimite anumite mesaje", declara Renate Weber acum trei ani, după demisia Adrianei Săftoiu. Într-un interviu publicat ieri într-un cotidian central, Pleşu a declarat că a plecat de la Cotroceni pentru că şi-a dat seama că "preşedintele n-are nevoie de consilieri, ci mai curând de ordonanţe".

×
Subiecte în articol: special