x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Caii de rasă daţi la rechini

Caii de rasă daţi la rechini

de Alexandru Boariu    |    09 Mai 2009   •   00:00
Caii de rasă daţi la rechini
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

După evenimentele din decembrie '89, sculptorul Florin Codre a hotărât să investească acasă, în "noua Românie", banii câştigaţi în străinătate, unde trăise şi crease în anii '80, având un succes internaţional. A ales ca domeniu a doua sa pasiune, evident după sculptură, şi anume creşterea cailor de rasă. Azi, Florin Codre este în pericol de a-şi pierde atât banii investiţi cu bună-credinţă, cât şi caii de rasă pe care i-a crescut şi care au început să fie cunoscuţi şi apreciaţi pe plan internaţional.



După multe eforturi în lupta cu birocraţia dâmboviţeană, Codre a preluat două active aflate în paragină - unul de la Brodina, din cadrul Hergheliei Rădăuţi, şi altul la o fermă din Baloteşti, judetul Ilfov - pe care le-a reparat, le-a renovat şi le-a amenajat cu banii lui. A demarat creşterea cailor de rasă. S-a axat pe rasa "Cal de Sport Românesc", cu care a început să câştige concursuri internaţionale de renume. La Baloteşti a construit un centru hipic cu terenuri de antrenament, un manej pentru perioada de iarnă etc. Dar, după o perioadă în care părea că lucrurile merg bine, Florin Codre a intrat în malaxorul rechinilor tranziţiei din România, care i-au tras ţeapă după ţeapă. Ne vom referi azi la necazurile cu care se confruntă la ferma din Baloteşti.

INTERZIS LA PRIVATIZARE
În martie 1999, prin firma Tracus Arte SRL, la care era unic asociat, Codre a încheiat cu ADS un contract de asociere prin care se angaja să efectueze toate lucrările necesare pentru a transforma ferma Semtest (fostă fermă de taurine) de la Baloteşti într-un centru naţional hipic. Semtest se obliga să pună la dispoziţie întreaga bază materială, precum şi 100,32 ha de teren arabil.

În scurt timp, Codre a efectuat investiţii de circa 200.000 dolari. Între timp, societăţile din agricultură au început să fie scoase la privatizare. Fireşte, Codre şi-a manifestat intenţia de a cumpăra activele de la Baloteşti, unde începuse deja o investiţie importantă. Primul pas în condiţiile legislaţiei de atunci ar fi constat în transformarea contractului de asociere în unul de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare-cumpărare. La început, ADS a dat de înţeles că ar fi de acord. Însă ulterior toate demersurile făcute de Florin Codre în acest sens au rămas fără nici un răspuns. Nici Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, care pusese sechestru pe activele SC Semtest în contul unor datorii de peste 3 miliarde de lei, nu a fost de acord să vândă aceste active firmei Tracus, care oferise suma de 7 miliarde de lei. După cum vom vedea, atât ADS, cât şi DGFPI aveau alte planuri.

Mai mult, fostul director al Semtest refuză să-i pună la dispoziţie firmei Tracus Arte terenul arabil prevăzut în contract. Apoi, deşi Codre făcuse mai multe demersuri pentru a concesiona cele 100 de hectare, dar a fost tratat cu ignoranţă, terenul în cauză a fost preluat de ADS, care ulterior avea să-l "mărite" împreună cu Consiliul Local Corbeanca, cedându-l spre... împroprietărirea unor aşa- zişi revoluţionari.

MĂNĂRII MARCA ADS

Una peste alta, Florin Codre, care-şi dovedise bunele intenţii şi-şi investise banii în această afacere, a fost tratat de autorităţi ca un paria, ca un duşman. Toate ofertele lui au fost fie ignorate, fie refuzate. Ce avea să urmeze întrece orice imaginaţie: ocolindu-l pe Codre prin fel de fel de maşinaţiuni, ADS vinde SC Semtest unui Italian, Sergio Pileri, cu reşedinţa temporară în Bucureşti, printr-o licitaţie cel puţin dubioasă şi pentru o sumă modică, de doar 1,5 miliarde de lei.

La sesizarea firmei Tracus, Corpul de control al ministrului Agriculturii a efectuat o investigaţie şi a întocmit o notă de concluzii, în care arăta numeroasele nereguli, unele grave, de natură penală. Astfel, cu privire la derularea procesului de privatizare, Corpul de control a constatat că "SC Semtest Baloteşti nu a prezentat certificatul de sarcini fiscale în dosarul de privatizare înaintat ADS" şi că, mai mult "nici ADS nu a solicitat DGFP Ilfov acest certificat". Or, certificatul fiscal constituia unul dintre documentele care, potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, trebuiau prezentate obligatoriu în dosarul de privatizare. De asemenea, Corpul de control al ministrului Agriculturii a constatat că în dosarul de privatizare nu au fost prezentate nici măcar sumar investiţiile realizate până la acea dată de firma Tracus Arte.

O altă încălcare a legii, deosebit de gravă, constatată de corpul de control, constă în faptul că, în vederea privatizării, nu a fost întocmit raportul de evaluare a societăţii, preluându-se doar datele rezultate din reevaluarea mijloacelor fixe şi a terenului de incintă, calculate conform celebrei HG nr. 500/1994 (trecerea valorii contabile, care între timp, din cauza inflaţiei, era mult diminuată - n.r.). În mod abuziv, ADS s-a substituit societăţii în cauză şi a întocmit astfel un "raport de evaluare simplificat", pe care l-a introdus în caietul de privatizare. Cu privire la acest abuz, inspectorii corpului de control precizează: "Conform procedurii de privatizare a societăţilor comerciale din portofoliul ADS, prin metoda licitaţiei cu strigare, aprobată prin Ordinul ministrului nr. 247/12.06.2002, capitolul IV - pregătirea procesului de privatizare - litera A, se menţionează în mod expres: «Pentru societăţile comerciale care au un capital social de până la 4 miliarde de lei (... ) raportul de evaluare poate fi întocmit de ADS». Or, SC Semtest Baloteşti avea un capital social care, chiar şi diminuat printr-o evaluare ilegală, era mult mai mare, şi anume de 7,8 miliarde de lei, situaţie în care ADS nu avea dreptul să întocmească raportul de evaluare, mai ales unul "simplificat".

De notat că în baza acestui raport de evaluare a fost stabilit preţul acţiunilor, mult diminuat faţă de cel real. Apoi, după câteva licitaţii succesive de care firma lui Codre a fost ţinută la distanţă, şi acest preţ a fost scăzut cu 50%, pentru ca în final acţiunile să se vândă la un preţ de doar 20% din preţul iniţial, şi anume cu 5.000 lei/acţiune, faţă de 25.000 lei/acţiune.

Corpul de control arată că până şi modul de desfăşurare a licitaţiilor şi reducerea succesivă a preţului de către comisia de privatizare s-au făcut ilegal. Doar aceste concluzii ale Corpului de control al ministrului Agriculturii erau suficiente pentru anularea licitaţiei şi, implicit, a contractului de vânzare-cumpărare a SC Semtest SA, semnat de ADS cu italianul. Dar acest lucru nu s-a întâmplat nici până azi.

SECHESTRU ILEGAL
Dimpotrivă, zilele trecute, deşi între părţile implicate se află încă un proces în derulare, iar la DNA s-au reluat cercetările, ferma de la Baloteşti a fost luată cu asalt de bodyguarzii italianului, care au pus lacăte pe uşile de la intrare şi le-au interzis angajaţilor firmei Tracus Arte să mai aprovizioneze ferma cu furaje pentru caii de rasă. Furaje pe care firma trebuie să şi le procure din altă parte, pentru că i s-a interzis să şi le producă singură pe cele 100 de hectare stipulate în contract.

În legătură cu acest teren, Corpul de control al ministrului Agriculturii precizează în raportul întocmit: "Deşi avea stipulat în contractul de asociere şi exploatarea celor 100,32 ha de teren agricol, SC Semtest Baloteşti a predat acest teren ADS fără a menţiona că are obligaţii contractuale faţă de SC Tracus Arte SRL (parcă ADS nu ştia acest lucru! - n.r.), care era interesată şi să concesioneze terenul".

Apoi, în 2002, ADS a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu firma MOS International SRL pentru exploatarea a 50,3 ha în anul agricol 2002-2003. Potrivit contractului, firma MOS International se obliga să plătească ADS contravaloarea a 563 kg de grâu la hectar. Firma a achitat la semnarea contractului 50% din sumă, adică 45,38 milioane de lei, urmând ca restul să fie achitat până la data de 31 octombrie 2003. Ceea ce nu s-a mai întâmplat. Analizând situaţia acestui contract dubios, Corpul de control al ministrului Agriculturii constată că "la data de 11 mai 2004 SC MOS International SRL figurează în evidenţa ADS cu un debit de 86.335.680 lei". Mai mult, Corpul de control precizează: "În urma verificării documentelor care au stat la baza încheierii acestui contract a reieşit că nu există nici o cerere pentru solicitarea încheierii contractului sau alte documente aprobate de conducerea instituţiei sau de către CA al ADS, ci doar o delegaţie de împuternicire a societăţii, dată admnistratorului său pentru a negocia şi semna contractul, precum şi procesul-verbal de predare-primire a terenului arabil". Aşadar, un caz tipic de contract semnat "pe genunchi" de încheiere a unei afaceri dubioase în avantajul unor persoane privilegiate şi în detrimentul statului.

4871-91032-kk_wo5f3227.jpg
Karina Knape | Jurnalul Naţional

DNA - ultima speranţă

Deşi Corpul de control a transmis concluziile atât Poliţiei, cât şi Parchetului "pentru a se stabili dacă aspectele constatate pot fi apreciate ca infracţiuni", nimeni nu a păţit nimic. Nimeni, nici de ADS, nici de Semtest, nici de Ministerul Agriculturii nu a fost "deranjat" de autorităţi. De asemenea, numeroasele plângeri penale formulate de-a lungul anilor de Florin Codre (foto), fie împotriva fostului director al Semtest, fie a celor de la ADS, au fost soluţionate de procurori cu NUP. În fine, la 14 august 2007, DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, prin procurorul Horaţiu Baias, a dispus infirmarea unei rezoluţii din iunie 2007 de Neîncepere a Urmăriri Penale, reluarea urmăririi şi continuarea cercetărilor în acest stufos dosar. Azi, pentru Codre, DNA constituie ultima speranţă. De notat că, în toţi aceşti ani, "cumpărătorul" italian nu a realizat nici una dintre obligaţiile pe care şi le-a asumat în contractul semnat cu ADS. Singura "investiţie" pe care a făcut-o constă în construirea a două vile în incinta fostei staţii de clorinare de la Corbeanca.

×