Dorindu-şi ca poporul său să îl perceapă ca pe un apropiat lui, Carol I a decis încă de la început ca familia conducătoare să petreacă Sărbătorile creştine alături de oameni. Reşedinţa Principelui Carol de Hohenzolern (devenit apoi Regele Carol I al României) a intrat în rândul oricărei case de român: de Crăciun preotul venea cu "sfântele icoane", iar la 5 ianuarie (în ajunul Bobotezei) o sfinţea cu aghiazmă. Singura deosebire: nu venea un oarecare preot de mir, ci însuşi Mitropolitul Primat, împreună cu înaltul cler. Chiar dacă nu era de credinţă ortodoxă, Carol I a impus o relaţie strânsă a Casei Regale cu Biserica, inducând această conduită şi urmaşilor săi (copiii lui Ferdinand şi ai Mariei vor fi, de altfel, botezaţi în credinţa ortodoxă).


SĂRBĂTOARE DE FAMILIE
Într-o lucrare recentă, având ca temă ceremonialul Curţii Regale a României, dna Alexandra Arnăutu, secretarul Casei Regale, nota cum decurgea Ajunul Crăciunului, la Palat: "Garda Palatului prezintă armele. Mitropolitul este primit în capul scării de onoare de către «oficerulu de ordonanţă şi la intrarea apartamentelor de recepţiune de către Adjutantul Domnescu de serviciu» care îl conduce în salonul roşu.

Aici Mitropolitul şi cei ce îl însoţesc îmbracă odăjdiile. Apoi, Mareşalul Curţii îl conduce în apartamentele unde se află Majestăţile Lor. Aici au loc rugăciunile specifice ajunului Naşterii Mântuitorului. Casa Civilă şi cea Militară asistă în mare ţinută. În cursul celor trei zile de Crăciun nu au loc recepţii oficiale (cu excepţia unui ordin dat de MS Regele). Cei care doresc să felicite Familia Regală o pot face prin intermediul registrelor puse la dispoziţie de aghiotantul de serviciu. Sărbătoarea Crăciunului se petrece în cercul familial".


DE CRĂCIUN, LA COTROCENI
Cu trei sferturi de veac în urmă, Eugen Buchman, şeful Cancelariei Palatului Cotroceni, descria în memoriile sale felul în care se derulau evenimentele de Crăciun, pe timpul primului rege al României.

"Cu două săptămâni înainte începeau pregătirile de tot felul. Grădinarul de la Castelul Peleş trimitea un brad înalt şi frumos, pe alese; Beghenau, inspectorul silvic de pe domeniul de vânătoare al principelui, trimitea vânat; Brüning, administratorul moşiei principelui (Principele moştenitor Ferdinand - n.r.), trimitea vâsc, din ordinul principesei care ţinea la tradiţia englezească de a împodobi de Crăciun camerele cu vâsc.

De la Nürnberg, din Germania, se aduceau podoabele pentru pom. Erau cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată. (...) Intendentul pregătea listele de cadouri. Fiecare om de la curte, începând cu cel mai mic şi până la cel mai înalt demnitar, primea un cadou la pomul de Crăciun.

Principii vizitau cu câteva zile înainte prăvăliile de pe Calea Victoriei pentru a cumpăra cadouri. (...) Când bradul sosit din Sinaia era aşezat în marea sală de bal, principesa invita câteva domnişoare din societate la masa de seară şi, după masă, ajuta toată lumea la împodobirea imensului pom, care ajungea până în tavan.

În Ajunul Crăciunului, la ora 6 seara, toată lumea invitată trebuia să fie în sală. Veneau Regele Carol I şi Regina Elisabeta cu câteva persoane din anturaj, intra apoi toată omenirea Curţii de la Cotroceni (...). După împărţirea cadourilor, personalul se retrăgea şi rămânea numai familia regală, cu demnitarii Curţii invitaţi, care se aşezau la masă. La orele 10:30 cel mult 11, festivitatea era isprăvită".Regii împărţeau cadouri angajaţilor, dar erau bucuroşi şi să primească daruri, de obicei lucruri simple.

În volumul "Missy. Regina României", scris de istoricul francez Guy Gauthier, citim următoarea mărturisire a unei persoane din anturajul regal: "Mama eticheta cu grijă borcanele şi le împărţea de acasă: şerbetul de cafea, pentru S.M. Le Roi, şerbetul de trandafiri, pentru S.A.R. La Princesse Marie şi aşa mai departe".

Această desfăşurare a Ajunului era precedată, la 23 decembrie, de întâlnirea dintre Rege, Regină şi copiii doamnelor de onoare. Aceştia primeau daruri – haine, fructe şi dulciuri – împodobeau bradul şi împreună cu Carol I şi Elisabeta serveau împreună o prăjitură tradiţională germană, "baumkuchen", care îi amintea regelui de Crăciunurile copilăriei, la Sigmaringen.


DE LA COTROCENI LA PELEŞ
Iniţiate de Carol I, aceste ritualuri au fost continuate, sub o formă sau alta, de regii Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I. Ceremoniile se ţineau la Cotroceni şi pe vremea lui Ferdinand şi a Mariei. Aici se adunau sub brad, în fiecare an, copiii familiei. Aici erau primiţi colindătorii – de obicei, interpretau colinde (în cele trei limbi de referinţă pentru Curtea Regală: română, germană şi engleză) cele mai cunoscute coruri din Capitală.

Şi, aşa cum, în 1914, la Cotroceni, Regina Elisabeta împărţea daruri, de Crăciun, spre amintirea lui Carol I (decedat la 10 octombrie 1914, la Sinaia), în 1927, Regina Maria, avea să invoce amintirea lui Ferdinand (decedat la 20 iulie, în acel an). Crăciunul, de această dată, avea să fie "incomplet" şi datorită faptului că Elisabeta şi Mărioara (Mignon) erau căsătorite, una în Grecia, cealaltă în Serbia, iar Carol al II-lea se afla în exil (după fuga sa împreună cu Elena Lupescu şi renunţarea la tron, în decembrie 1925). Mihai I, minor, era acum rege al României, iar în jurul său se aflau - alături de Regina Maria, regina-mamă Elena, principesa Ileana - şi membrii Regenţei: Principele Nicolae, Miron Cristea (patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) şi Gheorghe Buzdugan (preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie).

La Crăciunul din 1928, se alătură acestei societăţi înalte şi cea de-a doua fiică a Reginei Maria, Mărioara. Aflăm asta dintr-o scrisoare pe care Carol al II-lea a trimis-o mamei sale, la 16 ianuarie 1929, de la Paris: "Mă bucur că Mignon a fost de Crăciun lângă familia unită sub brad. Sunt de asemenea încântat că ai făcut reuniunea la Cotroceni, pentru că acolo este casa familiei".

"Casa familiei" avea să rămână la Cotroceni pentru încă un an, Crăciunul din 1929 fiind ultimul la care Regina Maria a mai reuşit să păstreze ritualurile înstăpânite de Carol I. În iunie 1930, Carol al II-lea se întoarce în ţară şi preia tronul de la nevârstnicul său fiu. Castelul de la Peleş devine una dintre reşedinţele sale favorite.

De la Ştefania Ciubotaru, doctor în ştiinţe istorice, care are un studiu amplu cu privire la viaţa cotidiană a Casei Regale, aflăm: "Începând cu 1930, Carol al II-lea sărbătorea Crăciunul la Castelul Peleş şi la Palatul Regal din Calea Victoriei. Fie la data de 23 decembrie, fie pe 24, se împărţeau darurile de Crăciun, în Sala Tronului. Erau de faţă membri ai familiei regale, Casa Civilă şi Militară a regelui. Principele Mihai nu lipsea niciodată. După divorţul său de regele Greciei, în 1935, avea să se alăture şi Elisabeta. Se împărţeau daruri, se primeau cetele de colindători.

A doua zi se pleca la Sinaia, unde erau primiţi colindătorii din împrejurimi şi avea loc prânzul de Crăciun. Alteori, lucurile se desfăşurau altfel: ceremoniile începeau la Sinaia şi se încheiau la Bucureşti". Sufrageria de la Pelişor (castelul avea să intre definitiv în proprietatea lui Carol al II-lea la moartea Reginei Maria) era locul unde îi plăcea regelui să ia masa. (Pentru această sufragerie el a comandat un serviciu de porţelan, cu bordură verde şi aurie, purtând însemnele sale: cei doi de "C", spate în spate, într-un scut sub formă de cerc, având deasupra o coroană.).

După 1940, aceste ceremonii erau oficiate sub patronajul Regelui Mihai I, revenit pe tron. La Palatul Regal se organiza o festivitate la care erau împărţite daruri angajaţilor, începând cu Mareşalul Curţii. Erau primiţi colindătorii, apoi regele şi suita sa plecau la Sinaia, unde Crăciunul se serba la Foişor. Ofiţerii batalionului de Gardă, cărora li se alăturau soldaţii, interpetau diferite colinde, în vreme ce masa era pusă pentru oaspeţii de seamă.


MENIURI DE AJUN ŞI DE CRĂCIUN
Ce se punea însă pe această masă – fie ea la Cotroceni, la Palatul Regal, ori la Sinaia (la Peleş, Pelişor sau Foişor)? Informaţii mai multe putem afla "scormonind" la Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Culturale (DANIC), în Fondul I.V. Stârcea. Se păstrează acolo mai multe meniuri din acele vremuri.

Prima constatare, analizând aceste documente, este că meniurile, indiferent de an, sunt aproape identice. "Aceasta era tradiţia, să se servească anumite mâncăruri, în anumite momente", ne-a explicat dr. Ştefania Ciubotaru. La dineurile oferite în seara de 24 decembrie se obişnuia să se aducă mai întâi o supă. Erau preferate consomeul "Célestine" (o supă dublu concentrată, având în ea clătite tăiate julien) şi supa "Ox-tail" (preparată din coadă de vită). Nelipsit era platoul de carne rece (purcel de lapte, curcan, jambon, friptură de vită, carne presată, pateuri de iepure şi căprioară, limbă de vită, galantină de curcă şi de pui, precum şi diferite preparate din vânat, în special din căprioară, iepure şi mistreţ), servit împreună cu sosuri Moutard (de muştar) şi Cumberland (de fructe de pădure).

Meniul mai cuprindea salate, spanac "ŕ la cręme" şi, obligatoriu, plum-pudding (celebra budincă nelipsită de la Crăciunurile englezeşti). Cu câteva ore înainte, tinerii care au participat la evenimentele din Ajunul Crăciunului – ţinând cont şi de faptul că încă era post – au prânzit cu pilaf cu spanac, sărmăluţe de post, ghiveci călugăresc, chifteluţe de cartofi şi jeleu de mandarine. Dejunul de la data de 25 decembrie era şi el fix. Se servea somn "ŕ la Mirabeau", Curcă "Talleyrand", conopidă gratinată, salată, iar la desert acelaşi jeleu de mandarine, de data aceasta înnobilat cu frişcă.

Reconstituirea unui astfel de meniu de Crăciun am făcut-o cu ajutorul Muzeului Naţional Peleş. Am avut posibilitatea, astfel, să fotografiem o masă de sărbătoare, aranjată ca odinioară, în sufrageria de la Castelul Pelişor. Mâncărurile au fost preparate de maestrul Ştefan Bercea - căpitanul echipei olimpice de bucătari a României şi reprezentantul ţării noastre la competiţia "Bucătarul planetei" –, ajutat îndeaproape de fiul său, Dragoş, membru al echipei de juniori laureată cu bronz la ultima olimpiadă de profil. Jurnalul Naţional mulţumeşte şi pe această cale Muzeului Naţional Peleş pentru deschiderea pe care a arătat-o în acest demers unic. A fost, practic, prima dată, după multe decenii, când pe platourile cu însemnele lui Carol al II-lea au fost montate bucate pregătite după reţete de atunci.


ECHILIBRU ÎN TOATE
Căutând informaţii despre ceea ce se mânca la Curtea Regală a României, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, am găsit în arhiva lui Ion C. Rogojanu, binecunoscut gastronom, jurnalist şi colecţionar, un meniu de la ultimul Revelion petrecut de regele Carol I, la 31 decembrie 1913. Citindu-l, ne-am dat seama nu doar că nu erau mari diferenţe între ceea ce se punea pe masă de la un Crăciun la altul, dar nici între o sărbătoare şi alta nu se făceau mari deosebiri. Carol I, familia şi suita sa au mâncat în noaptea către? anul 1914: un consomeu Henry V, chifteluţe, fazan la frigare, fenicul "bordelaise", după care a urmat acelaşi platou cu carne rece, însoţit de cele două sosuri, salate, budincă şi alte deserturi.

Nu doar meniurile erau asemănătoare. Citind primele şase volume din seria de "Însemnări zilnice" a Reginei Maria observi mai uşor această "repetitivitate": "Ziua de Crăciun. M-am dus la Biserica Anglicană cu cele trei fete ale mele. Slujbă simplă şi frumoasă. (...) Ileana ne-a oferit un ceai – o petrecere de Crăciun pe care a organizat-o foarte frumos. (...) a recitat extrem de frumos o colindă şi o încântătoare poezie românească" (25 decembrie 1920). "M-am dus la Biserica Anglicană împreună cu Lisabeta şi George. A fost ceea ce numesc eu o slujbă frumoasă, într-o atmosferă de sărbătoare. (...) La dejun, toată familia. (...) Masa era decorată cu crengi de brad, conuri de brad şi lumânări, ca să aibă un aspect de Crăciun. (...) După prânz, Nando şi cu mine am plecat cu maşina să facem cumpărături"
(25 decembrie 1923) "... m-am dus la Biserica Anglicană cu Maşka, Ileana ducându-se la Mitropolie cu Sitta. (...) După prânz am pregătit lucruri pentru pomul de Crăciun al servitorilor (...). Cină în familie şi devreme la culcare"
(25 decembrie 1924)...
Vorbim însă de zile de linişte, echilibrate, când timpul avea răbdare cu fiecare.