CTITORI AI ROMÂNIEI/150 de ani de la Unirea Principatelor Române

GAZETARUL
Posteritatea lui Kogălniceau a fost şi continuă să fie în mare culpă, prin faptul că nu i-a adunat şi tipărit în volume substanţiala sa producţie gazetărească. Cine se va învrednici cu această extrem de necesară întreprindere editorială va face un act reparatoriu inestimabil pentru cultura şi istoria politică ale României moderne. Doar Eminescu, Iorga şi Goga mai pot fi aduşi în aceeaşi linie astrală cu jurnalistul Kogălniceanu.

OMUL POLITIC
Kogălniceanu s-a situat mereu între promotorii actelor cruciale dintr-o istorie naţională de peste 50 de ani. La 1848 a dat cel mai consistent şi echilibrat program revoluţionar. În Divanul ad-hoc al Moldovei din anul 1857 a fixat ca nimeni altul doleanţele românilor întru Unire şi Neatârnare. În anul de graţie 1859, Kogălniceanu a avut onoarea “să-l ungă” pe colonelul Alexandru Cuza – Domnitor.

Şase ani din şapte l-a slujit cu credinţă şi cu eficienţă maximă pe cel care avea să fie şi să rămână întâiul şi singurul domnitor pământean al României. Efortul supraomenesc al lui 2 Mai 1864 i-a marcat teribil atât pe Domnitor, cât şi pe Sfetnic. Nici unul, nici altul n-au mai avut forţa să treacă peste orgolii fals întreţinute de clevetitorii şi intriganţii care-i voiau despărţiţi. Ambii au plătit pentru marile înfăptuiri social-politice, şi tot lui Kogălniceanu i-a fost dat să adreseze cuvântul de rămas-bun în faţa sicriului deschis al lui Cuza Vodă la Ruginoasa: “Nu greşelile, ci faptele mari ale lui Cuza Vodă aduseră a lui detronare”.

Politica pe care a făcut-o M. Kogălniceanu sub Domnia lui Carol I n-a mai avut nervul şi consistenţa din trecut. A rămas o conştiinţă şi un model respectate şi preţuite. Într-un alt domeniu avea să se ilustreze din nou la adevărata sa valoare.

DIPLOMATUL
Obişnuit să se implice în situaţiile dificile, Mihail Kogălniceanu a condus ireproşabil diplomaţia română în timpul războiului de neatârnare şi al păcii de la Berlin. Stă mărturie şi astăzi o cuprinzătoare Carte verde asupra strădaniilor ministrului Afacerilor Străine de a aduce patriei sale neatârnarea şi rotunjirea de pământ românesc în Dobrogea. Mai mult nu s-a putut şi Kogălniceau a fost primul care a deplâns preţul reversului medaliei, plătit de România la Congresul de Pace de la Berlin (1878).

A FĂCUT ŞI A SCRIS ISTORIE
Contemporanii şi urmaşii l-au şi perceput aşa. El a fost, într-adevăr, prin structură un clarvăzător şi un spiritus retor al Renaşterii moderne române.

Peste toate şi peste toţi, Kogălniceanu a fost o grădină de om, o podoabă a scenei publice româneşti, însă în viaţa politică a timpului său, la pupitrul de comandă s-au aflat Cuza Vodă, Ion C. Brătianu şi, într-o măsură, Carol I. Aşa, de pildă, după ani şi ani, Kogălniceanu însuşi avea să recunoască într-un fel prestanţa şi influenţa covârşitoare pe care le exercitase Cuza Vodă asupra eminenţelor din preajmă-i. Printr-o scrisoare (din 12 octombrie 1867) de răspuns la imboldurile unui vechi amic politic, de “a se pune în fruntea unei noi mişcări revoluţionare pentru a scăpa ţara de primejdiile ce-o pândeau”, Kogălniceanu s-a arătat sceptic, replicând cu năduf nedisimulat: “Ţi-am spus că, pe cale legală, a indica răul este foarte greu; pe calea revoluţionară este încă şi mai greu. Dintâi că, după ce şi principiul Principelui străin s-a feştelit, ce idee mare ne-a mai rămas spre a o pune în capul revoluţiunii? Care bărbat mare mai este în Ţară carele să comandeze şi să conducă revoluţiunea? Când Măria Sa Vodă Cuza ne-a făcut pre toţi mici! El n-a voit să lase după sine un singur om cu rodul ostenelelor sale, cu reputaţiunea sa intactă…

Oricum, ne aflăm mai rău decât chiar în timpul lui Cantemir şi Brâncoveanu”.

 
Notă: intertitlurile aparţin redacţiei.

 
“Alegându-te de Capul său, neamul nostru a voit să împlinească o veche datorie către familia ta, a voit să-i răsplătească sângele strămoşilor tăi vărsat pentru libertăţile publice. Alegându-te pre tine Domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă – om nou!”
Mihail Kogălniceanu

Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război sprijină iniţiativa Jurnalului Naţional

Conducerea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război susţine şi va acorda sprijin pentru realizarea propunerilor Jurnalului Naţional privind împlinirea a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Conducerea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război a luat cunoştinţă de propunerile dumneavoastră privitoare la cinstirea şi omagierea actului istoric înfăptuit cu 150 de ani în urmă, Unirea Principatelor Române Moldova şi Muntenia, adresate Preşedintelui, Parlamentului, Guvernului României şi Primarului General al Capitalei. Susţinem cu toată căldura toate propunerile, vom acorda tot sprijinul înfăptuirii acestora şi manifestărilor ce vor avea loc cu acest prilej. De altfel, cu cinci ani în urmă, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război a iniţiat şi a fost singura care câţiva ani la rând a desfăşurat activităţi omagiale la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei Române, în paralel cu derularea de acţiuni similare, în toate zonele ţării, legate de marele act al Unirii Principatelor Române. Vom fi mereu alături de Jurnalul Naţional”, se arată într-o scrisoare adresată directorului Jurnalului Naţional, Marius Tucă, de către reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război g-ral.a.(r), Marin Dragnea, g-ral.a.(r) Dumitru Penciuc şi g-ral.lt.(r) Teodor Halic.
 

Discursul deputatului Mihail Kogălniceanu, rostit în Adunarea Electivă cu prilejul alegerii colonelului Alexandru Cuza Domnitor al Moldovei

     Iaşi, 5 ianuarie 1859 

Măria Ta,

După una sută cincizeci şi patru de ani de durere, de umilinţă şi de degradaţie naţională, Moldova a reintrat în vechiul său drept consfinţit prin Capitulaţiile sale, dreptul de a-şi alege pre capul său, pre Domnul.

Prin înălţarea Ta pe Tronul lui Ştefan cel Mare s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română. Alegându-te de Capul său, neamul nostru a voit să împlinească o veche datorie către familia ta, a voit să-i răsplătească sângele strămoşilor tăi vărsat pentru libertăţile publice. Alegându-te pre tine Domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă – om nou!

O, Doamne! Mare şi frumoasă îţi este misia; Constituţia (Convenţia de la Paris) din 7/19 august 1858 ne însemnează o epocă nouă şi Măria Ta eşti chemat să o deschizi! Fii, dar, omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria Ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toţi Domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi.

Nu uita că dacă cincizeci de deputaţi te-au ales Domn, însă ai să domneşti peste două milioane de români.

Fă, dar, ca Domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii Domn cetăţean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi linguşire.

Porţi un frumos şi scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăieşti, dar, mulţi ani ca şi dânsul; să domneşti ca dânsul, şi fă, o Doamne, ca prin dreptatea Europei, prin dezvoltarea instituţiilor noastre, prin simţămintele tale patriotice să mai putem ajunge la acele timpuri când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor Împăratului din Bizanţ că “România nu are de ocrotitor decât pre Dumnezeu şi sabia sa”.

Să trăieşit, Măria Ta!

Urmează