x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cum au devenit ziariştii duşmani ai poporului

Cum au devenit ziariştii duşmani ai poporului

de Adriana Duţulescu    |    13 Noi 2009   •   00:00
Cum au devenit ziariştii duşmani ai poporului
Sursa foto: Karina Knapek/Jurnalul Naţional

Atacurile violente ale lui Traian Băsescu şi ale susţinătorilor săi la adresa presei fac parte dintr-o strategie electorală menită să îl salveze pe şeful statului de imaginea proastă a guvernării Boc, de scandalurile Udrea şi Ridzi şi de lipsa de soluţii pentru criza economică şi politică.



Campania electorală a lui Traian Băsescu se axează aproape în totalitate pe atacurile violente la adresa presei, atacuri prezente în toate discursurile susţinute în faţa alegătorilor, în ţară, în toate intervenţiile sale televizate, ba chiar şi în spoturile publicitare concepute de firma de consultanţă care lucrează pentru el. În loc de program politic, de soluţii pentru criză, de priorităţile de politică externă, discursurile electorale ale lui Traian Băsescu şi ale susţinătorilor săi se referă la Dan Voiculescu, Sorin Ovidiu Vântu, Mihai Gâdea, Mircea Badea, Sorin Roşca Stănescu etc., aceştia fiind prezentaţi drept "duşmani ai poporului".

Comunicarea campaniei prezidenţiale a început să capete accente isterice, susţinătorii lui Traian Băsescu lăsându-se pradă căderilor nervoase în timpul emisiunilor televizate pe care le părăsesc atunci când nu le convine atitudinea moderatorilor sau a interlocutorilor. Totodată, internetul este inundat de clipuri electorale cu referiri directe la ziarişti, în care criticii lui Băsescu sunt parodiaţi şi românii sunt îndemnaţi să nu se mai uite la televiziunile de ştiri. Isteria antipresă a pedeliştilor este premeditată şi încearcă să inducă ideea că preşedintele este o victimă a manipulării ziariştilor.

Ridicarea unei anumite părţi a ziariştilor la rang de "duşmani ai poporului" este o strategie a consultanţilor lui Băsescu prin care se încearcă să se explice scăderea popularităţii preşedintelui din vina exclusivă a presei, îndepărtându-l pe acesta de problemele economice ale ţării şi imaginea dezastruoasă a guvernării Boc, precum şi de problemele de imagine provocate de scandalurile Udrea, Ridzi sau EBA.

ISTERIE ŞI CRIZE DE NERVI ÎN DIRECT
Europarlamentarul Cristian Preda a intrat în conflict cu ambele televiziuni de ştiri în aceeaşi zi, provocând un scandal zgomotos în ambele talk-show-uri la care a fost invitat şi la Antena 3 şi la Realitatea TV. La Antena 3 a părăsit emisiunea smulgându-şi lavaliera de indignare că deputatul PSD Nicu Bănicioiu l-a suspectat de "lipsă de bun-simţ". De la Antena 3 a plecat direct la Realitatea TV, unde era invitat într-o altă emisiune, pentru ca după mai puţin de jumătate de oră să ameninţe că o părăseşte şi pe aceasta, de data asta din cauza moderatorului care a citit în direct un banc primit de la un cititor, banc avându-l ca subiect pe Traian Băsescu.

Preda a scris ulterior pe blogul personal despre cei doi care l-au deranjat, deputat şi moderator, calificându-i ca fiind "mediocri". "Astăzi, în cele două emisiuni tv la care am fost invitat, un tânăr pesedist mi-a spus că sunt nesimţit - aşa că a trebuit să plec din studio, iar mai târziu - un gazetar spunea bancuri cu aerul că acest gest e o lecţie pentru mine - pe acest jurnalist l-am pus la punct, explicându-i că educaţia primită mă împiedică să accept o asemenea situaţie jenantă.

Există şi în România politicieni decenţi, ca şi jurnalişti educaţi şi civilizaţi. Ei sunt însă - în categoriile respective - minoritari. Aceasta e singura dictatură din România de azi: dictatura mediocrităţii. Ironia şi zâmbetul, dar şi replica tăioasă ne pot salva. Jos dictatura!", a scris europarlamentarul PD-L. Colegul său Traian Ungureanu a provocat şi el un scandal într-o emisiune a Realităţii TV, din care a plecat, indignat că moderatorii au refuzat să îl lase pe el să impună subiectul dezbaterii, respectiv apariţia într-un ziar apropiat al PD-L a unei stenograme a discuţiilor purtate de ziariştii Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac cu preşedintele ANI, Cătălin Macovei.




"Faceţi cenzură!", a strigat Traian Ungureanu, deşi fusese invitat să discute în emisiune un cu totul alt subiect. Fostul ziarist şi-a scos lavaliera şi a plecat din studioul televiziunii acuzându-i pe ziarişti că sunt părtinitori.

BĂSESCU REFUZĂ DEZBATERILE TELEVIZATE
Scandalurile provocate de susţinătorii lui Traian Băsescu nu s-au limitat la plecarea zgomotoasă din emisiuni a liderilor PD-L, menită să sublinieze reaua-credinţă a ziariştilor şi implicit a patronilor lor. Partidul nu şi-a mai lăsat oamenii să participe la talk-show-urile Antenei 3, pentru ca apoi să acuze trustul Intact de încălcarea regulilor CNA. Aceeaşi tactică a fost aplicată şi în cazul emisiunilor celuilalt post de ştiri, acuzat în aceeaşi măsură de "cenzură".

Cu toate că acuză cele două televiziuni de cenzură şi de favorizarea adversarilor, Traian Băsescu a refuzat invitaţiile la dezbaterile de campanie atât la posturile din trustul Voiculescu, cât şi la Realitatea TV. Strategia lui vizează ocolirea emisiunilor în care ar putea întâmpina rezistenţă din partea moderatorilor şi mai ales evitarea confruntării directe cu ceilalţi candidaţi, în special cu Mircea Geoană şi Crin Antonescu.

Şi dacă strategia de comunicare a preşedintelui spune că trebuie demonizaţi la maximum "mogulii" Vântu şi Voiculescu, Traian Băsescu are de partea sa şi moguli "buni", pentru că toată campania sa se poartă cu ajutorul postului tv al fraţilor Păunescu şi cu televiziunea lui Silviu Prigoană, Etno tv, unde candidatul şi susţinătorii au spaţiu de emisie la discreţie, fără să fie contrazişi de moderatori incisivi.

CLIPURI CU BADEA ŞI GÂDEA
Staff-ul de campanie al lui Băsescu a produs trei clipuri electorale postate pe youtube, care fac referire directă la posturile tv Antena 3 şi Realitatea TV. Unul dintre ele conţine mesajul "Votează, crede şi nu cerceta!". "În calitate de televizor, cea mai de încredere sursă de informare a românilor, vreau să candidez la funcţia de preşedinte al României", se arată în clip, iar ca programe electorale sunt două link-uri care trimit la paginile de web ale celor două posturi tv. În filmuleţul intitulat "Băsescu în gura presei", preşedintele Băsescu apare sprijinindu-se cu un cot de un televizor.

El spune: "Afară plouă". Apoi în cadru apare doar televizorul, iar un bărbat care îl interpretează pe Mircea Badea, realizatorul emisiunii "În gura presei" de la Antena 3, comentează revoltat declaraţia şefului statului, iar la un moment dat spune: "Eu asta vreau să înţeleagă toţi telespectatorii: că, dacă noi schimbăm acuma preşedintele, n-o să mai plouă niciodată, ever". În final, replica lui Badea "Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul" devine "Minţim România şi asta ne ocupă" tot timpul".

În cel de-al doilea filmuleţ, intitulat "Băsescu vs Gâdea&Stan", care durează 1 minut şi 55 de secunde, preşedintele Băsescu apare tot sprijinindu-se cu un cot pe un televizor, nu spune nimic, doar se uită la ecran. Apoi în cadru apare televizorul, în care doi bărbaţi îi interpretează pe Mihai Gâdea şi pe Valentin Stan care comentează ceea ce se ascunde în spatele tăcerii şefului statului. Cel care îl interpretează pe Stan i se adresează colegului de emisiune cu formula "domnule Gâlmea".

×
Subiecte în articol: special