După ce vor analiza întregul dosar cu toate probele ce le-a fost remis, judecătorii CEDO vor stabili dacă acuzaţiile lui Răuţă aduse statului român sunt susţinute de acte. În acest caz, CEDO va stabili un termen de judecată al plângerii lui Constantin Răuţă împotriva statului român.

Răuţă află pentru prima dată după 1995 că pe numele său există o condamnare la moarte pronunţată la 2 septembrie 1974 din gura unei judecătoare care analiza dosarul cu cererea sa de redobândire a apartamentului confiscat din Drumul Taberei. Oficial, nu i-a fost adusă la cunoştinţă niciodată această condamnare la moarte. Are însă o copie pe care a obţinut-o neoficial prin intermediul unui prieten.

UITE CETĂŢENIA, UITE-O, NU E
Încâlceala este şi mai mare în ceea ce priveşte cetăţenia română a lui Răuţă, care când e, când nu mai e. În ianuarie 1990, după ce i se spune oficial că este încă cetăţean român, Răuţă primeşte un paşaport temporar pentru şase luni, schimbat în mai cu unul permanent. În 1995 i se prelungeşte cu încă cinci ani. În anul 2000, când consulatelor nu li s-a mai permis să emită paşapoarte permanente, Răuţă a primit un paşaport consular până când putea să aplice în România la un paşaport permanent şi a fost asigurat din nou că nu există acuzaţii sau condamnări împotriva sa. În 2005 solicită un paşaport nou în România şi este anunţat oficial printr-o adeverinţă a Direcţiei Generale de Paşapoarte că cetăţenia română i-a fost anulată încă din anul 1990 prin Decretul nr. 180. Deci, 15 ani Răuţă a trăit cu impresia că cetăţenia lui natală nu a fost anulată, adică este român, ba, mai mult, i s-au eliberat chiar documente cu care să dovedească acest lucru.

Răuţă a formulat plângerea la CEDO după ce trei instanţe din România (Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, Curtea Militară de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) au respins ca nefondată cererea acestuia de revizuire a pedepsei cu moartea, condamnarea din 1974 rămânând astfel perfect valabilă.

Prin plângerea formulată împotriva statului român la CEDO, Constantin Răuţă solicită: toate condamnările la moarte şi ordinele de executare emise în România să fie declarate nule şi fără valoare în baza protocoalelor nr. 6 şi 13 prin care condamnarea la moarte sau executarea în UE au fost abolite; reprimirea cetăţeniei române, "un drept civil care i-a fost negat"; reprimirea proprietăţii confiscate (un apartament în Bucureşti). De asemenea, solicită şi ca statul român să-i plătească o sumă de bani, pentru că a fost lipsit de dreptul de a-şi folosi apartamentul încă din momentul condamnării. El cere 169.000 de euro calculat la 1.000 de euro/lună pentru 169 de luni de la 1 iulie 1994, moment la care România a ratificat Protocolul nr. 6. Răuţă mai solicită şi o compensaţie morală, pe care Curtea o consideră corectă, pentru că a fost subiectul unei condamnări la moarte nejustă şi pentru că viaţa i-a fost pusă în pericol sub condamnarea la moarte de persoane instabile sau alţii.

CUM A AJUNS RĂUŢĂ PE LISTA NEAGRĂ?
Constantin Răuţă a lucrat ca proiectant la IPROCHIM Bucureşti, apoi la Centrul de Calcul al Ministerului Chimiei. În 1968, obţine două burse prin concurs organizat de UNESCO, una în Italia şi o alta în Franţa, dar nu i se aprobă paşaportul. Primeşte însă o ofertă: bursă contra angajamentului la Serviciul de Spionaj. Răuţă condiţionează încadrarea sa de plecarea la specializare şi acceptă. Este transferat la Direcţia Tehnică a DIE, primind un grad militar şi un nume conspirativ. În anul 1971 intră în rândul cadrelor active ale Ministerului de Interne şi este repartizat la M-500 în calitate de şef la Compartimentul Depistări, Pază, Alarmă. În 1972 este trimis cu bursă ONUDI la specializare în Italia. După o lună şi jumătate de la sosirea lui Răuţă la Roma, este rechemat în ţară, adus sub escortă şi anchetat, fiind suspectat de pactizarea cu "duşmanul" NATO. După mai multe interogatorii, suspiciunile se dovedesc a fi false, dar Răuţă este ţinut în continuare sub supraveghere, în diferite misiuni de încercare şi este scos dintre cadrele active ale UM 0920.

În acest moment intervine generalul Ioan Mihai Pacepa, un apropiat al lui Răuţă, care-l include în echipa DIE, care pregătea vizita oficială a lui Ceauşescu la Washington. La două zile după sosirea în Statele Unite, la 25 noiembrie 1973, Răuţă cere azil politic. "Decizia de a rămâne în lumea liberă şi de a mă bucura de drepturile fundamentale ale omului am luat-o însă cu mult timp înainte, atunci când mi s-a condiţionat eliberarea paşaportului pentru a merge la studii cu o bursă UNESCO de acceptarea transferării de la Ministerul Chimiei la DIE, condiţie pusă mie personal de Nicolae Andruţa Ceauşescu, pe atunci şeful de personal la DIE", povesteşte Constantin Răuţă.

Când a ajuns la New York, Răuţă avea în valiza sa de serviciu şi un plic sigilat, documente şi probe privind abuzurile regimului Ceauşescu, precum şi "dovezi ale duplicităţii lui Ceauşescu", care afişa "independenţa" public faţă de Moscova, dar în fapt lucra pe ascuns pentru URSS.

Scăpat de supravegherea constantă a "colegilor" de delegaţie, ia un taxi şi o "şterge" la o secţie de Poliţie, unde cere azil politic. Cu ajutorul a doi agenţi FBI sosiţi la secţia de Poliţie, Răuţă se cazează la un hotel, unde spre miezul nopţii primeşte vizita lui Jay Kenneth Katzen, reprezentant al Statelor Unite la Misiunea din New York pentru ONU, însoţit de patru agenţi FBI. Acesta îi comunică lui Răuţă că preşedintele Nicolae Ceauşescu a ameninţat că anulează vizita lui la Casa Albă dacă nu i-l "livrează" pe Răuţă cu documentele lui cu tot.

Katzen i-a transmis, de asemenea, că preşedintele Nixon a decis că poate rămâne în SUA, dar că valiza sa de serviciu şi plicul sigilat vor trebui înapoiate autorităţilor de la Bucureşti. Henry Kissinger, pe atunci secretar de stat, a declarat valiza şi documentele "curier diplomatic", trebuind astfel returnate nedeschise la Bucureşti. "Atunci am realizat că pentru Administraţia Nixon era în 1973 mai important să-l primească şi să-l îmbrăţişeze pe Ceauşescu la Casa Albă decât planul meu de a scoate familia mea din România. (...) Mi-au trebuit cinci ani şi nouă luni de presiuni din partea multor senatori şi congresmeni americani ca Administraţia Carter să reuşească să obţină eliberarea fostei soţii şi a copilului meu din România, în schimbul unei promisiuni pentru o vizită oficială a fostului secretar de stat american Cyrus Vance în România", continuă povestea Constantin Răuţă.

După 1973 se hotărăşte lichidarea lui Răuţă, devenind un personaj deloc convenabil, ba, mai mult, deranjant prin protestele sale faţă de regimul comunist din faţa Casei Albe şi a Ambasadei României la Washington, prin luările de cuvânt în faţa Congresului şi prin intervenţiile sale la Vocea Americii şi Europa Liberă.

După primirea azilului politic şi a dreptului de muncă, Constantin Răuţă este angajat prin concurs la cel mai mare centru de cercetări NASA, Goodard Space Flight Center din Maryland, unde lucrează timp de trei decenii.

"În a doua jumătate a anilor '90, când am cerut redobândirea apartamentului meu confiscat din Drumul Taberei, judecătoarea de la Sectorul 6 mi-a spus în sala de judecată: «Dumneata eşti condamnat la moarte, de ce mai ai nevoie de apartament?». Aşa am aflat prima dată de existenţa unei sentinţe"
Constantin Răuţă