"La început mi-a venit să mor de râs, dar acuma m-am umplut de revoltă. Ce porcărie asta cu numele meu în insinuarea că am avut un rol cu securitatea? E o ruşine că ziarul Cotidianul sugerează că eu aş fi dus o scrisoare de la adversarii regimului comunist unui preot din Paris şi că dizidenţii români au făcut ani grei de puşcărie, iar asupra mea nu s-a lansat nici o acuzaţie".

Florin Piersic oftează amarnic şi dă din mână a lehamite. Deodată ia foc. "Habar n-am cine este acest domn Tomescu, tata, dr Ştefan Piersic, nu mi-a dat nici o scrisoare care pasămite ar fi primit-o de la acest Tomescu. Îi dau în judecată pe cei de la Cotidianul, voi fi eu avocatul lui Florin Piersic, fiindcă nu las pe nimeni să păteze cu neadevăruri şi invenţii iubirea mea pentru români şi iubirea pe care românii mi-au reîntors-o".

În premieră, Florin Piersic povesteşte Jurnalului Naţional cum a refuzat încercarea de racolare a lui de către un colonel de securitate. Tot când era actor tânăr de 25 de ani. Tot pentru prima dată, istoriseşte cum şase familii de evrei au sădit un pom în Ierusalim, scriind pe el că este recunoştinţa lor pentru dr Ştefan Piersic care i-a ascuns şi i-a scăpat de lagărele de la Auschwitz şi Dachau.

• Jurnalul Naţional: Domnule Florin Piersic, un ziar aruncă nişte ceaţă peste dumneavoastră, sunt şi niscaiva stropi de zoaie. Asta de bine ce aţi fost declarat cel mai important actor la "Zece pentru România" în sondajele efectuate în rân­dul populaţiei. Pasămite, ziarul su­gerează chiar din titlu că aţi avut un rol cu Securitatea, ducând mesaje de la ad­versari ai comunismului, legionari, anti­semiţi, către românii din exil. Mai afirmă ziarul respectiv că aceştia au fost condamnaţi la zeci de ani de puşcărie în "Lotul Tomescu", iar dumneavoastră n-aţi avut nici o acuzare. Cum stă treaba?

Florin Piersic: Îmi vine să mor de râs, nu mai ştiu ziarele cum să-şi vândă mar­fa. M-a sunat cineva de la un ziar să-mi spu­nă despre ce e vorba. Nepotul sau fiul unui domn Tomescu – zice ziaristul că ar fi fost prieten cu tata, dr Ştefan Piersic – i-ar fi dat tatălui meu o scrisoare pentru un preot din Paris, scrisoare pe care trebuia să o duc eu. Eu, Florin Piersic, puşti de 22 de ani pe vremea aceea, făceam par­te din delegaţia filmului "Ciulinii Bă­ră­ga­nului", delegaţie care urma să participe la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Mă luase în delegaţie regizorul francez al filmului, Daquin, ca să facă parte din delegaţia de la Cannes şi un actor tânăr. Vreau să spun că pe vremea aia eram un băiat pur, un copil cu­min­te, chiar speriat de prima mea delegaţie în străinătate, şi habar nu am avut în primele 24 de ore de la aflarea veştii unde era Cannes. Habar n-aveam că-i în Franţa. Să fie clar. Tata nu mi-a dat niciodată aceas­­­tă scrisoare, mi-aş fi adus aminte, chiar şi după 51 de ani, dar nici nu ştiu des­pre ce este vorba. Ba mai mult, nu-mi amintesc ca tata să-mi fi povestit măcar despre acest domn Tomescu şi scrisoarea lui. Eu habar n-am cine este domnul To­mescu şi nici despre ideea lui de a fi eu cu­rier pentru scrisoarea lui adresată unui preot din Paris, aşa cum zice ziarul. Tata, dr Ştefan Piersic, a fost şi el deţinut politic. Din cauză că a fost liberal tătă­răs­cian, în sensul că a făcut parte din parti­dul intelectualilor din acea vreme. Tata scrisese o lucrare, "România agricolă şi im­perialismul economic al ţărilor in­dus­tia­le", o carte prefaţată de Tudor Arghezi. Ei bine, tata, dr Ştefan Piersic, a fost arestat din cauza asta şi aproape trei ani a stat în închisorile de la Jilava, Bragadiru şi Popeşti Leordeni. Să nu uit să mai spun că ziaristul de la Cotidianul mi-a afirmat cum că, în timpul procesului, inculpatul Tomescu ar fi recunoscut că e posibil ca scrisoarea să nici nu fi ajuns la Florin Pier­sic.

• Seamănă toată tărăşenia asta cu bancul din categoria "Radio Erevan", în care un ascultător întreabă dacă e adevărat că lui Ivan Ivanîci i s-a dat cadou o maşi­nă. Iar răspunsul dat de Radio Erevan era: "Perfect adevărat, numai că nu e vor­ba despre Ivan Ivanîci, ci despre Stepan Stepanîci, nu este vorba despre o maşi­nă, ci despre o bicicletă, şi nu i s-a dat, ci i s-a furat"...

Îmi iau riscul de a mă repeta. Nici nu ştiu dacă tata l-a cunoscut pe acest To­mes­cu. Nu mi-a dat tata nici un fel de scrisoare pe care să o duc la Paris, s-o duc duşmanilor regimului de atunci, adică duşmanilor lui Dej. Este clar faptul că mi-aş fi adus aminte de aşa ceva dacă s-ar fi întâmplat. Eram pentru prima oară într-o delegaţie în Occident, împreună cu mine erau Gopo, Crohmălniceanu, Geor­ge Macovescu, directorul delegaţiei, actri­ţa Angela Chiuaru şi Silvia Armaşu, directoarea studioului Sahia. Nici prin gând nu i-a trecut tatălui meu să-mi dea mie această scrisoare s-o duc la Paris, ştiind că oricare din cei din jurul meu ar fi aflat că dispăream un timp din delegaţie, situaţie care mi-ar fi creat probleme. În realitate, filmul "Ciulinii Bărăganului" a fost bine primit la Cannes, iar eu, Florin Piersic, am dansat cu marile vedete mondiale, doamna ecranului francez Danielle Darieux şi cu atât de lăudata actriţă sovietică Tatiana Samoilova, eroina din "Zboară Cocorii". Toată această acţiune a ziarului Cotidianul este o porcărie fără seamăn. Este o ruşine naţională faptul că eu, ajuns la vârsta aceasta, de 73 de ani, sunt denigrat în faţa poporului, care ştie că n-am fost politician, că n-am fost securist. Sunt uluit în faţa acestei porcării fără seamăn. Mie tatăl meu nu mi-a dat niciodată nimic decât iubire, dragoste şi m-a păzit de cei din jurul meu. Nu mă punea el într-o astfel de situaţie. La început am zis că mor de râs în faţa acestei porcării, dar acum mă revoltă şi am să dau în judecată ziarul. Iar în clipa asta voi declara Jurnalului Naţional ceva ce n-am spus niciodată presei...

• Ne lăsaţi cu gura căscată, domnule Piersic. Cum, dumneavoastră mai aveţi lucruri nespuse poporului român? Că sunteţi o carte deschisă pentru tot românul 24 de ore din 24. Destinul dumneavoastră pare non stop Florin Piersic mereu la dispoziţia românilor. Care este povestirea în premieră?

Într-o zi la Teatrul Naţional am fost chemat de colonelul de securitate care se ocupa de acest teatru, deci se ocupa de viaţa noastră, şi pe care noi îl cam ştiam. Mi-a spus că sunt chemat la o discuţie la Miliţia Capitalei, pentru a mi se pune o întrebare. M-au luat cu o maşină şi m-au dus pe undeva prin apropierea Teatrului Bulandra. Am intrat într-o cameră, unde un cetăţean mi-a zis: "Tovarăşul Piersic, sunteţi proaspăt actor al Naţionalului... Am vrea, având în vedere faptul că sunteţi simpatizat, iubit, ca din când în când să ne spuneţi şi nouă ce se întâmplă în teatru, dacă e cineva acolo care unelteşte sau spune ceva rău împotriva regimului". Încercau să mă racoleze ca informator la Securitate. Am rămas tâmpit în faţa propunerii individului, dar le-am răspuns imediat: "Îmi pare rău, eu aşa ceva n-am făcut, nu fac şi n-am să fac niciodată. Şi vreau să vă spun ceva. Foarte direct. Abia aştept să plec de aici, să le spun tuturor, celor dragi şi apropiaţi, că am fost chemat ca să dau o declaraţie despre ei". Colonelul ăla mi-a zis imediat: "Bine-bine, gata, am încheiat, uitaţi că aţi fost la noi". Familia mea, soţia, băieţii, toţi ştiu un lucru despre mine: că Florin ăsta nu poate să ţină un secret. Întotdeauna am fost deschis. De-aia nu există nici o pagină cu mine la Securitate. Pentru că eu m-am ocupat doar de profesia mea, de iubi­rea mea pe care am avut-o pentru pă­rin­­ţii mei şi pentru români, şi niciodată nu am spus ceva rău despre cineva. Cum m-au găsit pe mine acum, după atâta vre­me, că aş fi dus o scrisoare în Franţa şi din cauza ei au fost prinşi nişte oameni? Eu n-am auzit niciodată, nici de la tatăl meu, nici de la nimeni, de acest domn Tomescu. Nu am avut nici un secret. Eu n-am avut niciodată, niciodată nici o legătură cu Securitatea. Nici atunci şi nici acum.

• Parcă bate un vânt turbat, să nu mai avem nici o figură luminoasă a româ­nilor, să nu mai avem nici un personaj pozitiv, să se dărâme toate figurile de români iubiţi de români, parcă se vrea dărâmarea tuturor eroilor Ro­mâ­niei. Şi eroii noştri, persona­lită­ţile noastre sunt borne kilometrice decisive pe drumul destinului României. Faceţi semn că mai aveţi pentru Jurnalul Naţional de o dezvăluire în premieră...

Părinţii mei au fost cei mai fără de egal umanitarişti din viaţa pe care am trăit-o eu până acum. Nu uit niciodată cât de impresionat am putut să fiu la Ierusalim. În parcul din Ierusalim am văzut un pom pe care era o plăcuţă. Scria pe această plăcuţă că pomul a fost sădit de şase familii de evrei ca semn de recunoştinţă, de mulţumire pentru doctorul Ştefan Piersic, care i-a ascuns în abatorul de lângă Cernăuţi, scăpându-i de trimiterea în lagărele de la Auschwitz şi Dachau. Am plâns în faţa pomului din Ierusalim sădit de şase familii de israelieni în cinstea tatălui meu, care i-a salvat, lucru scris pe plăcuţa unită cu pomul.

• Tulburătoare poveste. Şi ce cuvinte aţi mai rosti, că v-aţi înroşit la faţă...

Era să uit. De aproape două luni sunt hărţuit la telefon de nişte bărbaţi care pretind că sunt rude ale acestui domn Tomescu şi care mă cheamă să-mi arate nişte documente. Îmi spun că-mi lasă un bilet pe afişul spectacolului "Peer Gynt" şi-mi cer să pun şi eu un bileţel pe acelaşi afiş. Nişte aiureli. Nu le-am dat atenţie. Ţes aşa o atmosferă de film poliţist...
E clar, îi dau pe cei de la Cotidianul în judecată, eu care n-am dat pe nimeni în judecată. Niciodată. N-am nevoie de avocat. Îmi voi pleda chiar eu cauza. Să spui despre mine că am colaborat cu Se­cu­­ritatea e ca şi cum mi-ai spune că sunt homosexual, iar eu m-am iubit numai cu femei. N-am văzut funduri de bărbaţi decât la ştrand şi pot să spun că nu mi-au plăcut deloc. Eu nu mi-am dezamăgit niciodată poporul care mă iubeşte şi pe care-l iubesc şi-l slujesc. Nu pot lăsa ca, la 73 de ani, să-mi fie lovită pe nedrept, cu neadevăruri, dragostea pe care o am eu pentru poporul român şi dragostea pe care mi-o reîntorc toţi românii.