04:50
Sambata
21 noiembrie 2009
Bucuresti
MIN 7°C
MAX 17°C
Cauta
Geoană, Pinocchio pentru Băsescu
CONSPIRAŢIE PENTRU PUTERE COTROCENI+PSD+PD-L
Jurnalul Naţional a intrat în posesia unui plan secret copt în laboratoarele Cotroceniului, PSD şi PD-L, a cărui finalitate este spargerea grupului Iliescu-Năstase-Mitrea şi menţinerea lui Mircea Geoană în fruntea PSD şi în zona de influenţă a lui Traian Băsescu cu ajutorul DNA şi al serviciilor secrete, pentru ca liderul social-democrat şi partidul să poată fi folosiţi după viitoarele alegeri. Un plan care explică încăpăţânarea lui Geoană, mergând până la minciună, de a bloca accesul lui Năstase în conducerea PSD. VIDEO
de Gabriela Antoniu
6/02/2008 (Actualizat 7:00)
 
207 vizite

Jurnalul Naţional a intrat în posesia unui plan secret copt în laboratoarele Cotroceniului, PSD şi PD-L a cărui finalitate este spar­gerea grupului Iliescu-Năstase-Mitrea, menţinerea lui Mircea Geoană în fruntea PSD şi în zona de influenţă a lui Traian Băsescu cu ajutorul DNA şi al serviciilor secrete, pentru ca liderul social-democrat şi partidul său să poată fi folosiţi după viitoarele alegeri.

 

Liderul PSD, Mircea Geoană, este tot mai insistent în a bloca accesul lui Adrian Năstase la şefia Consiliului Naţional al PSD, şi implicit în condu­ce­rea partidului. Luni, după şedinţa Biroului Permanent Na­ţio­nal al partidului, Geoană ieşea şi declara că mem­brii BPN “şi-au exprimat apre­cierea faţă de activitatea din ultimii trei ani ai lui Dan Mircea Popescu”, iar “opinia care s-a degajat a fost pentru reconfirmarea lui Dan Mir­cea Popescu în funcţia de preşe­dinte al Consiliului Naţional”. În­tre­bat dacă în şedinţa BPN s-a de­cis prin vot asupra reconfirmării lui Dan Mircea Popescu, Geoană a spus: “S-a degajat opinia asta, a fost unanimă”. Ieri, Geoană a revenit declarând că nu a existat un vot în BPN în ceea ce pri­veş­te “reconfirmarea” lui Dan Mircea Po­pescu în funcţia de preşedinte al Con­siliului Naţional, dar “sensul ma­joritar din jurul mesei de conduce­re a PSD” indica aceasta. De altfel, mai mulţi vicepreşedinţi ai PSD, par­ti­cipanţi la şedinţa BPN, au de­clarat  că nu s-a discutat şi nici nu s-a dat vreun vot pentru reconfirmarea lui Dan Mircea Popescu, deci cu atât mai puţin ar putea fi vorba de o unanimitate. Chiar preşedintele de onoare Ion Iliescu afirmă că anunţul lui Geoană a fost doar un punct de vedere personal prin care “a vrut să-i dea un semnal de sus­ţinere lui Dan Mircea Popescu”. Mai mult, vice­­pre­şe­dintele Ion Stan declara că nu este prima dată când Geoană iese cu opinii personale pe care le pre­zintă ca decizii ale Biroului Permanent. Ca urmare, se pune întrebarea firească de ce minte Mircea Geoană? 

 

PLAN. Un posibil răspuns s-ar putea găsi într-un plan secret care a intrat în posesia Jurnalului Na­ţional, bine pus la punct, atribuit şefului statului prin care ar urmări să se menţină la putere şi care circulă cu insistenţă în ultimul timp prin mediile politice. Un plan ale cărui puncte, coincidenţă sau nu, se confirmă deja în realitate. Mai ales în ceea ce priveşte PSD. Planul secret intrat în posesia Jurnalului Na­ţio­nal prevede la unul dintre punc­tele sale, ca, “pentru atragerea în sfera de influenţă a PD-L (n.r. – conside­rat partid prezidenţial), a unor gru­puri de membri de la alte partide, să fie speculate informaţii potrivit cărora unii lideri pot aduce daune propriilor partide din cauza apartenenţei lor la sistemul comunist, corupţiei, influenţei serviciilor ru­seşti”. La recenta reuniune a conducerii PSD de la Topoloveni, s-a desprins ideea că mai mulţi membri ai Biroului Permanent Naţional vor încerca să îi transmită lui Adrian Năstase, în perioada următoare, că nu e bine că şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Consiliului şi nici să candideze pentru acest post, întrucât, prin gestul său, nu va face altceva decât să re­activeze “arma do­sarelor”, care se va răs­frânge, până la urmă, tot asupra partidului. Practic, o tri­mitere la dosarele în care Năstase este acuzat de corupţie şi totodată încă un punct lovit din plan: “Sprijinirea lui Geoană şi a sus­ţinătorilor săi în cadrul PSD con­co­mitent cu prevenirea revenirii lui Năstase, Iliescu şi Mitrea la conducerea partidului”. Punct susţinut şi de de­cla­raţiile de luni ale lui ­Geoană pri­vind reconfirmarea lui Dan Mircea Popescu în funcţia de pre­şedinte al Consiliului Naţional. Ar mai fi văzut dacă nu se va trece la măs­uri mai dure, în condiţiile în care anunţul de reconfirmare făcut de Geoană a stârnit deja nemul­ţumiri în PSD. Ar urma, după cum relevă planul, “atacarea principa­lilor li­deri PSD care prin iniţiativele lor ar putea periclita poziţia lui Geoană în partid” şi impli­cit în relaţia cu Băsescu, precum şi “construirea unor dosare pe­nale care să poata fi exploatate la ne­voie”. De altfel, conform planului intrat în posesia Jurnalului Naţional, dacă Năstase insistă să revină în prim-planul vieţii politice, atunci se preconizează “menţinerea lui în atenţia DNA sau a altor organe de anchetă concomitent cu o mediatizare adecvată”. Ieri, o ştire Media­fax anunţa că nouă judecători ai In­stanţei Supreme vor dezbate, la 14 aprilie, recursul la decizia de restituire la DNA a dosa­rului “Mătuşa Ta­ma­ra”, în care au fost trimişi în ju­d­e­cată Năstase şi Ioan Melinescu. Anunţul pentru o ches­tiune care se va întâmpla peste mai bine de două luni era însoţit şi de po­ves­tea dosarului Mătuşa Tamara. Conform planului intrat în posesia Jurnalului Na­ţional, sunt vizate şi “persoane din anturajul lui Năstase cu care ar putea să fie surprins în relaţii de afaceri”. S-au luat în calcul şi “informaţii cu caracter diversionist care să genereze disensiuni între Năstase, Iliescu şi Mitrea, ultimii doi sus­ţinători ai fostului premier la şefia Consiliului Naţional al PSD. Inclusiv prin folosirea unor “decla­ra­ţii ale lui Mitrea date la DNA îm­po­tri­va lui Năstase”. Săptămâna trecu­tă, o ştire difuzată de o agenţie de pre­să, în care surse din PSD sus­ţi­neau că Iliescu se foloseşte de Năs­ta­se doar pentru a se răzbuna pe Ge­­oană, vine să confirme aceste intenţii. 

 

INSTRUMENTE. În realiza­rea acestor obiective, planul amintit face referire la două instrumente de bază: SRI şi DNA, mai precis la “oameni de încredere” din aceste instituţii. Acestea ar urma să asculte telefoane, să se infiltreze printre rude, prieteni, par­teneri de afa­ceri, să se folosească de persoane care au acces la politicienii vizaţi pentru “a obţine informaţii compromiţătoare şi să-i atragă pe aceştia în combinaţii ilegale” pentru a putea fi ulterior an­chetaţi. Nu sunt neglijate nici “personaje aflate în atenţia SRI şi DNA care ar putea fi folosite în acţiuni cu caracter diversionist şi compromiţător”. Planul are în obiectiv  şi personalităţi de la guver­nare, care ar urma să fie astfel mo­ni­to­ri­za­te “cu scopul compromiterii lor pentru fapte de corupţie, infrac­ţiuni co­nexe sau alte fapte ilegale şi pentru a depista eventuale legături de aface­ri cu reprezentanţi ai PSD, PC şi PRM”. De când circulă acest plan, ministrul Muncii Paul Pă­cu­raru (responsabil de mărirea pen­siilor şi de alte măsuri de cum­pă­rat voturi) a fost singurul demnitar al actualei guvernări din lotul celor opt chemat la DNA. El este acuzat de mită prin aprobare tacită. 

 

NUMAI DE BINE. Cât pri­veşte şeful statului, planul ur­măreşte promovarea unei imagini favorabile acestuia în ţară şi în exterior. Iar pentru acest lucru vor fi folosiţi tot “oameni de încredere”, dar de data aceasta din SIE. Re­la­­ţiile lui Ioan Talpeş, care şi-a oferit deja serviciile şefului statului, sunt şi ele luate în calcul. Aceştia ar avea ca sarcină să-şi convingă partenerii din afară că “menţinerea la putere a lui Băsescu va fi bene­fică atât pentru sta­bilitatea Ro­mâniei cât şi pentru rela­ţiile bila­terale, să exploateze vi­zitele unor lideri ai PD-L în afara ţă­rii, să cultive în beneficiul şefului statului relaţiile acestora cu popula­rii eu­ro­peni şi nu în ultimul rând să creeze condiţii pentru realizarea a unor vizite «reuşite» ale preşedinte­lui României în exterior, coroborate cu proiectarea unei imagini favo­rabile a lui Băsescu la ni­velul unor instituţii culturale, de în­văţământ, de caritate din ţară şi din afară”.

O retrospectivă a ultimelor două săptămâni arată că una din vizitele externe intens mediatizate ale preşedintelui Băsescu a fost cea în Serbia. Prilej cu care am aflat pe toate canalele că şeful statului a salvat şapte avioane din flota aeriană sârbă în timpul bombardamentelor NATO din 1999, adă­postindu-le pe Aeroportul Bă­neasa, motiv pentru care a fost gra­tulat cu un tablou.

 

 

Despre Geoană

“Ce conducător mare de partid e acesta? Parcă erau siamezi, ce zicea Băsescu, zicea şi Geoană. E un corp străin în partidul ăsta!”

C.V. Tudor, preşedintele PRM

 

Despre Băsescu

“Conduce statul poliţienesc, a pus mâna pe toate servi­ciile secrete, ne urmăreşte,ne face dosare şi cu asta vrea să ne sperie”

Eugen Nicolăescu, vicepreşedinte al PNL

 

 

gabriela.antoniu@jurnalul.ro

 
40. Stampila
de Nasul | 10/02/2008 10:56:49
Toate personalitatile cu notorietate din tara au o eticheta.Gioana -Prostanacul,Voiculescu-Felix,Nastase-Bombonel etc.Cred ca si personajul nostru ,dupa multa cazna , a reusit sa se autoeticheteze.Nimic mai firesc decat BASESCU ZOAIE sau PRESEDINTELE ZOAIE.
39. lasa-ne bucluc
de taita |  7/02/2008 09:11:00
ba tata mai lasa chestia cu bashe si pe biata fata , era doar parerea ei sau esti cumva un **** al pnl-psd? lasa -ne .......
38. Fara adversari
de Mircea |  6/02/2008 20:12:47
Nici nu trbuie sa fie un plan secret se vede in fiecare zi cea ce se intampla, iar cei care nu vad sau nu vor sa vada sunt ireparbil infestati cu sloganul stalinist "cine nu-i ci noi este inpotriva noastra". Atat mebrii cat si smpatizantii PD-L au aceasta atitudine si vor gasi adepti si in alte partide, pentru realizarea singurul partid conducator in Romania. Deci fara adversari, poate de ochi lumii ceva mai mult ca FUS-ul in anii 80, care sa poata fi criticati si la nivoie sa fie tapi ispasitori. Nu ma mira nimic, timp de 50 asa am fost educati. Dar ce este mai grav ca se manifesta din ce ince mai mult atitudinea din anii 90 cand riscai sa fii batut, pe strada, daca ziceai ceva inpotriva FSN. Nu mai este mult sa se intample acelas lucrul daca spui ceva inpotriva lui Basescu sau a sustinatorilor acestuia.
37. ce penibil!!!
de gearge  |  6/02/2008 19:15:13
Cine poate sa creada asa chestii... Cica planul: ca isi va promova o imagine buna in tara si exterior (lol - dar nu vi se pare normal???? asta e realitatea normala, nu plan secret). si plus ca incearca sa anticipeze niste chestii pe care le interpreteaza aiurea., si apoi o sa zica jurnalul "noi v-am zis ca base o sa vrea sa aiba o imagine buna, ca geaoana vrea inca un mandat, ca nastase o sa vrea sa iasa in prim plan, si asta face parte din plan, deci e premeditat". lol ca si copii de gradinita, cine azice primu are dreptate
lol
36. Este firesc sa fie asa
de Panaitescu Cj |  6/02/2008 18:14:36
Tensiunile din PSD au fost si sunt generate numai de grupul de la Cluj care este foarte loial lui BOC iar acesta este tras de cheie de marinar.Basescu,in actuala conjunctura,nu are nevoie de un PSD puternic ci de unul divizat iar pentru a-si atinge scopul si fragmenta partidul,incita acest grup care doreste inlaturarea lui Iliescu,Nastase,Mitrea,etc..care ii sunt incomozi,mai ales ca Nastase vrea sa candideze.PSD este singurul partid care nu a fost fracmentat,pana in prezent de Basescu.Ganditi-va ce s-a intimplat in PRM,PNLiar acum in PC.Trist este faptul ca acest grup de la Cluj,nu se gandeste la trecutul lor.Si ei au fost comunisti.Ce a fost Vasile Puscas?Dar Ioan Rus?Adesti indivizi ar trebui sa fie mai modesti si sa dea dovada ca sunt ardeleni asa cum se pretind.
35. Bravo JN
de BocarneaBrasov |  6/02/2008 17:51:43
Nu pot sa fiu un pro media, pentru ca presa, televiziunea sunt controlate politic, dar ma bucur macar de faptul ca apar la iveala,cu ajutorul mediei, unele secrete grotesti, care ne privesc pe noi cetatenii in mod direct. Intr-adevar au aparut unele"cazuri grotesti" umflate de presa, precum cel al lui L.Orban.Sexsimbolul canalului Realitatea, domnul Turcescu s-a imbogatit printr-o dezvaluire "groteasca" despre ministrul Orban. In fine bravo Jurnalul National !
34. Aleluia!!
de BocarneaBrasov |  6/02/2008 17:43:33
In sfarsit s-a scos la suprafata adevarul.Geoana de cand a castigat alegerile in partidul sau (castigate cu un mare semn de intrebare) a fost o marioneta a lui basescu. Lacomilor precum basescu le propun sa vada "TICALOSII" si sa realizeze ca lacomia de va inghite intr-un final si pe tine.
33. PSD-ul la rascruce.
de Lucifer |  6/02/2008 16:42:54
Indiferent daca datele din articol sunt sau nu reale,ramane problema evulutiei in continuare a PSD.Evident,in interior se lupta doua gasti,din care a lui Geoana este mai slaba si,probabil, va pierde.Problema ca nici gasca Iliescu,Nastase,etc nu este mai de viitor;asa ca se intrevede o situatie destul de dificila pentru PSD.Politic vorbind ar fi bine ca cele doua gasti sa dispara prin anihilare,dar PSD sa existe,fiindca este nevoie de social-democratie in Romania.Normal ca atunci cand sunt probleme interne intr-un partid,celelalte partide fac tot ce este posibil ca acel partid sa sufere pierderi electorale cat mai mari...
32. zero
de polbac |  6/02/2008 15:37:23


Chiar in halul asta a ajuns JN ? Autoarea articolului nu si-a gasit inca alt job? Promovati-o in gura presei alaturi de alt zurliu!
31. http://allamado.wordpress.com/
de mado |  6/02/2008 15:34:54
este atat de bun Basescu?!!!
ACUM IN JURNALUL.RO
Foto: 29 imagini/ 0.94 Mb

După ce au moşmondit trei zile pregătirea unei confruntări electorale, celor trei candidaţi la Preşedinţie le-a ieşit o dezbatere cu puţine idei de fond şi cu multe momente de stand-up comedy.

PE ACEEASI TEMA:
+ Dezbatere electorală - Alegeri prezidenţiale 2009
20 NOV 09 / Special
La 20 de ani după schimbarea din decembrie '89, românii sunt chemaţi să aleagă pentru a şasea oară un preşedinte. Pentru prima oară însă, votul pentru prezidenţiale de mâine va fi dublat de unul pentru referendum, ale cărui întrebări vizează reformarea Parlamentului.


Datele de identitate, codul numeric personal, adresele şi locul de muncă a peste 6.000 de dascăli din Gorj au fost date publicităţii după ce un pedelist nemulţumit a turnat partidul lui Emil Boc că le va folosi în campania electorală.

PE ACEEASI TEMA:
+ Nume şi adrese a mii de dascăli, folosite electoral
21 NOV 09 / Special

La Sibiu în 1989 a fost baie de sânge. Armata a tras din toate poziţiile, a jucat toate rolurile posibile, înainte şi după 22 decembrie. Cei care au semănat însă teroarea în oraş sunt "oamenii în negru", ascunşi printre demonstranţi şi în podurile caselor. Câţiva au fost prinşi şi rapid eliberaţi, după ce au prezentat legitimaţii de grăniceri.

"Eu visam de multe ori exerciţiile pe care le făceam. Şi de multe ori le greşeam în vis, ceea ce nu se întâmpla în realitate! Mult mai bine decât invers! De multe ori visam că eram pe bârnă şi, mai ales la coborâre, când doream să fac ultimul flick, de fapt aveam roată cu 720 de grade, nu îmi mai ajungea bârna şi îmi scăpa un picior. Da! Şi tot timpul îmi luam mai mult spaţiu pe bârnă, ca să-mi pot face ieşirea".

"Vrei să-ţi spun părerea mea despre oamenii de televiziune? Suntem toţi nişte măscărici demni de scârbă, care venim şi ne schimonosim la televizor, tragem nişte filosofii în care nici măcar noi nu credem, plecăm acasă şi avem exact aceleaşi probleme ca şi oamenii obişnuiţi. Dar nu ne place să fim confundaţi cu ei, pentru că noi suntem vedete de televiziune. Să mori tu?!... Mă, dacă mori tu mâine, doamna Teo, faci infarct şi crăpi, se opreşte lumea? Nu!"

INTERVIU    EXCLUSIV 

E "Răduleasca" şi îi place. E un brand, o spune chiar ea. E Mihaela Rădulescu SRL. E divă "la cererea clientului". Altfel, şifonierul ei se împarte în mod egal între "uniforma de divă" şi echipamentele sportive.

Despre trecutul scris de alţii, despre minciunile informatorilor, fişele de distrus un om, Dorin Tudoran discută cu Marius Tucă într-un interviu "Verde-n faţă."

vremea
ACUM
in Bucuresti - Baneasa
0°C
Senin
763 mmHg
Vant
1 km/h N-NV

Prognoza Meteo
Sambata
7  17
Pres.
Duminica
7  16
Pres.

banner.gif

banner-shop.gif

degeaba_300-160.jpg

banner-razvan-210.gif

banner-premii_160x290.gif
160-220.jpg
o9atitudine.ro

kilipirim-copy.jpg

degeaba_small.jpg

straini_in_noapte.jpg

beligan.jpg

afis_festiva_opereta.jpg

craciun_vienez.jpg

circ.jpg

port_160x200.gif

folkblog

Back to Top ^
© Toate drepturile rezervate Jurnalul National 2009
Tehnologie RUN
Vizual Impact
Televiziune Ziare Reviste Radio Business Cariere
Antena 1
Antena 2
Antena 3
Antena International
EuforiaTV
GSP TV
Saptamana Financiara
Financiarul
Jurnalul National
Gazeta Sporturilor
Ghimpele
TopGear
Felicia
Confidential
Cultura
GoodFood
GoodHomes
RadioZU
Romantic FM
Tipografia INTACT
INTACT Production
CLIR MEDIA
Open Media Network
INTACT Advertising
INTACT Interactive
Oportunitati in cadrul INTACT
CSR
FUDV
Fundatia Mereu Aproape
Internet
NEWS ENTERTAINMENT FINANCE WOMEN SPORT MOBILE
antena3.ro
jurnalul.ro
ghimpele.ro
videonews.ro
intactnews.ro
antena1.ro
antena2.tv
antenai.ro
vdtonline.ro
sfin.ro
financiarul.com
euforia.tv
revistafelicia.ro
myconfidential.ro
gsp.ro
gsptv.ro
mysport.ro
pariori.ro
m.antena3.ro
m.gsp.ro
AUTO SERVICII
topgear.ro totulredus.ro
intactimages.ro
© Acest site este parte a INTACT MEDIA GROUP