Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, Legea Pacientului, Codul Deontologic al Ziaristului, Jurămîntul lui Hipocrat. Legi ce apără intimitatea celor bolnavi. Legi pe hîrtie. Legi de hîrtie. Pentru că ignoranţa şi mercantilismul fac din oamenii suferinzi victimele hienelor din presă şi din spitale.

---

Dragă Marius Tucă,
În numele amiciţiei ce ne leagă,te rog să inserezi în Jurnalul Naţional aceste rînduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai puţin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. O fac atît în numele meu, cît şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase.

Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întîlnire. Cei care nu mă credeţi, puneţi mîna pe o lamă şi ascuţiţi-o pe venele de la o mînă. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără să se fi născut. Un scriitor german, Hans Fallada, a scris un roman intitulat "Fiecare moare singur". Măcar pentru simpatia pe care o purtaţi scriitorilor străini – cei români de mult nu mai intră în discuţie –, încordaţi-va să găsiţi o explicaţie pentru lipsa umbrei voastre pe copertele istoriei contemporane şi lăsaţi-ne pe noi în pace. Cred însă că exemplul Fallada, pe care l-am ales, nu e fericit, întrucît, dacă vă mai spun că tot el a scris şi romanul "Banii nu fac doi bani", aleluia!, voi, care ştiţi că banii fac totul.

Da, sînt bolnav – cancer de prostată cu diseminări –, mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în faţa medicilor, asistentelor, infirmierelor şi tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) şi nu doresc altceva decît să mă lăsaţi în pace cu nenorocul, suferinţa, spaimele şi speranţele mele. Eu ştiu să îndur, vîrsta m-a învăţat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziţi cînd mă îngropaţi a doua oară în decurs de şase luni. Vă întreb: o faceţi din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conştiinţă profesională? Apoi, ce bucurie vă trezeşte suferinţa altora? Şi, mai ales, pentru ce ne vreţi dincolo de dincolo? Literatură nu citiţi, prin urmare nici cărţile mele, la film nu mergeţi, la teatru nici atît. Îmi închipui cu toată sinceritatea că nici de urît nu ne urîţi. Atunci nu încape decît o singură explicaţie: sînteţi mînaţi cu biciul de patronii voştri să aduceţi ştiri ce să sature aşteptările unui public, de voi înşivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaţionalism ieftin, erotism vulgar etc.

Aş mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înţelege, aţi fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): "Urît mai trăiţi, domnilor!".

• Fănuş Neagu

---

Există legi şi norme care obligă la respectarea dreptului la viaţă privată, la intimitate, la păstrarea secretului medical inclusiv pe ziariştii care, invocînd dreptul la a informa şi de a fi informat, intră cu bocancii în viaţa multora, provocînd suferinţă atunci cînd ar trebui de fapt să o curme. Şi aceasta ajutaţi de cei care ar trebui să respecte jurămîntul lui Hipocrat.

De multe ori, ziariştii, înarmaţi cu informaţii de la cadre medicale, s-au comportat ca nişte hiene, punînd diagnostice şi dînd verdicte de viaţă şi de moarte. Prin comportamentul lor, atît ziariştii, cît şi cadrele medicale au încălcat normele ce le guvernează profesia. Şi nu numai atît. Însăşi Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Articolul 8 al Convenţiei prevede că "oricare persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale".

Codul deontologic

De asemenea, articolul 4 din Codul Deontologic al Ziaristului, adoptat de Clubul Român de Presă, prevede că jurnalistul "este obligat să respecte viaţa privată a cetăţenilor şi nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obţine informaţii sau imagini despre aceasta. Atunci cînd comportamentul privat al unor personalităţi publice poate avea urmări asupra societăţii, principiul neintruziunii în viaţa privată ar putea fi eludat.

Minorii şi bolnavii aflaţi în situaţii dificile şi victimele unor infracţiuni beneficiază de păstrarea confidenţialităţii identităţii. Se va menţiona rasa, naţionalitatea, apartenenţa la o anumită minoritate (religioasă, lingvistică, sexuală) numai în cazurile în care informaţia publicată se referă la un fapt strict legat de respectiva problemă. Ziaristul va evita detalierea unor vicii sau a unor elemente morbide legate de crime".

Drepturile pacientului

Multe dintre informaţiile cu privire la sănătatea unui pacient ajung în presă chiar de la medicii curanţi, deşi ei nu au voie să furnizeze cuiva aceste date. Medicul îşi asumă responsabilitatea păstrării secretului medical din clipa în care rosteşte Jurămîntul lui Hipocrate: "Orice aş vedea şi aş auzi în timp ce îmi fac meseria sau chiar în afară de aceasta, nu voi vorbi despre ceea ce nu-i nici o nevoie să fie destăinuit, socotind că, în asemenea împrejurări, păstrarea tainei este o datorie". De altfel, şi Codul Deontologic specifică foarte clar că medicul trebuie să păstreze confidenţialitatea informaţiilor medicale ale pacienţilor săi. Potrivit art. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, "toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sînt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia". Art. 22 al aceleiaşi legi spune că informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţămîntul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.

Abatere foarte gravă

"Numai pacientul este cel care poate avea acces la informaţii despre rezultatele investigaţiilor medicale sau tratamentul pe care îl urmează. Medicul nu poate furniza aceste date, iar dacă o face, considerăm acest lucru o abatere foarte gravă, care se sancţionează cu excluderea sa din Colegiul Medicilor şi pierderea dreptului de liberă practică", spune preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr Vasile Astărăstoae. Pînă în prezent, nici o sesizare de încălcare a confidenţialităţii nu a fost depusă la CMR împotriva vreunui medic din România, mai spune prof. Astărăstoae. Au existat însă medici acuzaţi de neglijenţă, fiindcă nu au supravegheat foile de observaţie medicală şi au permis
astfel accesul altor persoane la ele.